Aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne de săptămâna viitoare

Preşedinţia ungară a Consiliului UE va prezenta în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg de săptămâna viitoare situaţia actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, informează un comunicat al Consiliului, în timp ce Comisia Europeană va prezenta Barometrul Schengen, care analizează evoluţiile din spaţiul de liberă circulaţie.
Miniştrii de interne, care se reunesc pe 10 octombrie la Luxemburg, vor face un bilanţ al situaţiei generale a spaţiului Schengen.
Comisia Europeană va prezenta Barometrul Schengen, un raport bianual care analizează evoluţiile înregistrate, precum şi ameninţările şi evoluţiile emergente din spaţiul Schengen.
Miniştrii vor avea un schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a priorităţilor ciclului anual al Consiliului Schengen, iar discuţia se va axa pe prioritatea legată de creşterea rezilienţei frontierelor externe, precizează comunicatul Consiliului UE.
Preşedinţia ungară va prezenta, de asemenea, situaţia actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, mai menţionează comunicatul, reamintind că, la 30 decembrie 2023, Consiliul a decis să elimine controalele de la frontierele aeriene şi maritime cu Bulgaria şi România. Pentru a se stabili data eliminării controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria şi România este nevoie de o altă decizie a Consiliului, precizează sursa citată.
Cel mai probabil cu acest prilej va avea loc o trecere în revistă a situaţiei la zi în ceea ce priveşte posibilitatea aderării la Schengen cu frontierele terestre a României şi Bulgariei, întrucât până în prezent nu au apărut în spaţiul public semne din partea Austriei că ar fi gata să susţină o decizie politică în acest sens. Totuşi, mai mulţi oficiali români şi bulgari au declarat că speră că România şi Bulgaria vor obţine o decizie privind aderarea integrală la spaţiul liber de circulaţie până la sfârşitul acestui an.
Ultimul Consiliu JAI din 2024 va avea loc Bruxelles în prima parte a lunii decembrie, dar o decizie privind aderarea cu frontierele terestre la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei se poate lua în orice format, după cum a dovedit-o primul pas făcut pe 30 decembrie 2023, aprobat în scris de statele membre cu puţin timp înainte de sfârşitul anului.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu congresmanul Mark Green
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu congresmanul republican Mark Green, președintele Comitetului pentru Securitate Internă, care gestionează inclusiv problematica Visa Waiver, și membru al Comitetului Afaceri Externe în Camera Reprezentanților. 'Am vorbit despre cooperarea bun
Spania: Garda Civilă a dezmembrat o rețea ce aducea ilegal migranți din Maroc via România
Garda Civilă spaniolă a anunțat că a dezmembrat o rețea care a transportat ilegal între 1.000 și 2.500 de marocani în Spania via România, fiecare persoană trebuind să plătească 3.000 de euro pentru călătorie, relatează duminică AFP. Patru persoane care conduceau rețeaua din Spania au fost arestate în provincia Murcia, d
Siegfried Mureșan, la Chișinău: Avem o președintă pro-europeană în Republica Moldova și este esențial să avem un președinte pro-european în România
Alegerile prezidențiale din Romania sunt importante pentru libertatea și viitorul european al Republicii Moldova, au declarat în cadrul unei conferințe de presă comune la Chișinău președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, și Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), transmite Radio Chișinău.
Acord de cooperare între agențiile de presă AGERPRES și MOLDPRES
Agenția publică de presă MOLDPRES din Republica Moldova a încheiat un Acord de colaborare cu agenția AGERPRES din România, iar documentul prevede schimbul și difuzarea reciprocă a știrilor, articolelor, imaginilor și informațiilor actuale de interes public. De asemenea, prin intermediul acestuia, instituțiile își propun să colaboreze eficient
Șofer român, condamnat în Franța pentru trafic de cocaină
Un șofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de zece ani de închisoare după descoperirea a 438 de kilograme de cocaină în camionul său, a anunțat parchetul, relatează AFP. El a fost condamnat pentru 'transport, deținere, import' de cocaină, 'a
CJUE: Un stat membru UE nu poate refuza un mandat de arestare dacă procesul penal se află încă pe rol
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat joi în favoarea instanței naționale spaniole, hotărând că un stat membru în care locuiește o persoană urmărită nu poate refuza să execute un mandat european de arestare emis pentru a asigura prezența persoanei respective într-un proces penal aflat pe rol, informează EFE.
Diana Stroia, prima româncă învestită High Sheriff în Regatul Unit
Românca Diana Stroia a fost învestită în rolul de High Sheriff al regiunii West Glamorgan din Țara Galilor, fiind pentru prima dată când un cetățean român este numit în această funcție onorifică, cu tradiție de peste 1.000 de ani în sistemul britanic, a informat joi într-un comunicat de presă platforma RePatriot.
Regatul Unit: Un român a fost arestat de poliția antitero în legătură cu un incendiu la un depozit DHL lângă Birmingham
Un bărbat român a fost arestat de poliția antitero din Regatul Unit, care investighează un incendiu la un depozit DHL din apropierea orașului Birmingham, informează joi PA Media și dpa. Poliția Metropolitană din Londra a transmis că bărbatul de 38 de ani a fost arestat, pe baza Legii Securității Naționale, sub suspiciunea că a ajutat un
Atașatul militar al României la Moscova și adjunctul său, declarați 'persona non grata' de către Rusia
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoștință faptul că îi declară 'persona non grata' pe atașatul pe probleme militare al ambasadei României în Federația Rusă și pe adjunctul acestuia, conf
Mircea Cărtărescu - prezent, joi, la serata literară 'Piu libri piu liberi' cu sprijinul IRCCU Veneția
Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa, joi, la serata literară 'Piu libri piu liberi' - Târgul național al editurilor mici și mijlocii de la Roma - organizată la Teatrino di Palazzo Grassi al The Pinault Collection. Potrivit unui comunicat al Serviciului Promovare și Comunicare al ICR transmis miercuri AGERPRES, desfășurat cu sprijinul Instit
'Podul de Flori' devine realitate: Piatra de temelie va fi pusă la 26 aprilie, anunță ministrul moldovean al infrastructurii
Construcția podului rutier peste Prut, care va uni localitățile Golăiești (România) și Zagarancea (Republica Moldova), va începe pe 26 aprilie, în sâmbăta Paștelui Blajinilor, ceremonia de lansare a lucrărilor urmând să aibă loc pe ambele maluri ale Prutului, a anunțat luni într-o emisiune la Radio Moldova ministrul moldovean al infrastruc
România/alegeri: Ponta spune că, dacă va fi ales, va stopa exporturile de cereale ucrainene prin porturile românești (Reuters)
București, 7 apr /Agerpres/ - Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale din România, a declarat luni că, dacă va fi ales, va stopa exporturile de grâne ucrainene prin porturile românești de la Marea Neagră, pentru a proteja fermierii locali, dar s-a angajat să apere Republica Moldova în cazul unui atac rusesc, transmite Reuters, citând u
BTA/ Expoziție care explorează regiunile granițelor dintre Bulgaria, Grecia și Turcia, la Sofia
După doi ani de cercetare și explorare în regiunile granițelor dintre Bulgaria, Grecia și Turcia, proiectul european B-Shapes intră în 'Episodul 2' cu expoziția 'Prin prisma granițelor' ('Through the Prism of Borders'). Aceasta va fi găzduită de Muzeul Național de Istorie din Sofia, în perioada 8 aprilie - 29 august.
Ministrul de externe ungar condamnă incidentele împotriva etnicilor maghiari din România
'Considerăm incidentele împotriva etnicilor maghiari din România drept inacceptabile și le condamnăm în termenii cei mai puternici posibil', a afirmat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI. Peter Szijjarto a postat pe Facebook, după discuții cu omologul său românul său Emil Hurezeanu,
Ungaria: Un oficial guvernamental le cere autorităților române să ia 'măsuri decisive împotriva faptelor antimaghiare'
Secretarul de stat ungar pentru politicile privind comunitățile maghiare din afara țării, Lorinc Nacsa, a făcut apel vineri la autoritățile române să ia 'măsuri decisive' împotriva faptelor anti-maghiare, informează MTI. Nacsa a amintit într-o postare pe Facebook că în urmă cu câteva zile la Cluj au fost b