Oficiali de la Chişinău marchează Ziua Limbii Române în Republica Moldova
Preşedintele parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi premierul moldovean Dorin Recean au transmis sâmbătă mesaje de felicitare cu prilejul Zilei Limbii Române, sărbătoare naţională simultană cu cea din România, marcată sub numele de "Limba noastră cea română", informează Moldpres.
"La mulţi ani pentru Limba Română, peste tot unde este purtată, în gând şi rostire. Mă bucur că şi în acest an o celebrăm prin evenimente cum ar fi Marea Dictare Naţională, dar şi Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău 2024, unde sunt prezente 30 de edituri din România şi din Republica Moldova. Până mâine, 1 septembrie, iubitorii de lectură îşi pot alege cele mai bune cărţi şi pot face cunoştinţă cu scriitorii preferaţi. Să fim mândri că vorbim limba română", a transmis Grosu.
La rândul său, Recean a îndemnat la cunoaşterea limbii şi responsabilitate faţă de aceasta: "De Ziua Limbii Române, onorăm limba pe care o vorbim, care ne uneşte şi ne defineşte ca popor. Să promovăm frumuseţea limbii noastre române. Să vorbim şi scriem corect limba română, transmiţând o cu mândrie urmaşilor noştri", a scris el.
Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, i-a felicitat şi el pe vorbitorii de limbă română şi a recitat poezia "Dialog cu Domnitorul" de Ionela Hadârcă, din care Moldpres citează versurile: "Din Suceava la Tighina, Scriem litere latine / Din Soroca la Vaslui, Curge doina dorului".
"Identitatea culturală şi lingvistică este un dar preţios, care ne uneşte şi ne face mai puternici. Cu ocazia Zilei Limbii Române, am colaborat cu îndrăgita autoare Ionela Hadârcă. Ea a compus o poezie dedicată acestei sărbători, iar ambasadorul UE Janis Mazeiks a recitat-o", arată un mesaj al Delegaţiei UE la Chişinău, preluat de Moldpres.
Ziua Limbii Române este sărbătorită în Republica Moldova din 1990, iar din 2012 sărbătoarea este oficială şi în România la aceeaşi dată, 31 august. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/ O dronă a intrat în Bulgaria dinspre România și a explodat la 100 de metri de graniță
Premierul bulgar, Rumen Radev, a declarat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, că o dronă a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre nord, la ora 8:10, și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, transmite BTA. Incidentul s-a produs în imediata apr
Bulgaria, România și Spania au semnat un acord pentru misiuni comune de poliție aeriană
Forțele aeriene din Bulgaria, România și Spania au semnat un acord tehnic trilateral pentru desfășurarea de operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO, afirmă joi Ministerul bulgar al Apărării într-un comunicat, relatează agenția EFE. Conform anunțului, înțelegerea a fost încheiată în virt
Comisia Europeană va evalua impactul amendamentelor adoptate de Parlament la legea decarbonizării din România
Comisia Europeană va evalua dacă modificările aduse de Parlamentul României la legea decarbonizării pot afecta îndeplinirea jalonului 114 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), privind reforma sectorului energetic și eliminarea treptată a capacităților de producție pe bază de cărbune și lignit, a declarat joi pentru AGERPRES un purtător de
Român reținut în Italia pentru uciderea fostei partenere, o româncă stabilită la Torino
Daniel Trandafir, un român în vârstă de 45 de ani, a fost reținut miercuri de polițiștii din Torino în ancheta privind moartea fostei sale partenere Daniela Florea, în vârstă de 35 de ani, găsită fără viață pe 20 iulie în apartamentul său din orașul italian. Procurorii îl acuză de femicid, ascunderea cadavrului și violență dome
Miniștrii de externe ai României și Serbiei au discutat despre restabilirea legăturii feroviare transfrontaliere (Tanjug)
Ministrul român de externe, Oana Țoiu, și omologul său sârb, Marko Djuric, au abordat marți posibilitatea restabilirii legăturii feroviare transfrontaliere dintre România și Serbia, în cadrul unei convorbiri telefonice în care au analizat situația de pe Dunăre, afectată de nivelul excepțional de scăzut al apei. Potrivit unui comun
Secretarul adjunct al apărării SUA Elbridge Colby apreciază abordarea proactivă a României în NATO
Secretarul adjunct al apărării din SUA Elbridge Colby a afirmat marți că apreciază abordarea proactivă a României în ceea ce privește împărțirea responsabilităților în cadrul Alianței Nord-Atlantice, în urma întâlnirii avute la Pentagon cu consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca.
Valurile de caniculă din Italia au ucis cinci lucrători agricoli, inclusiv un tânăr român
Valurile de caniculă care au asfixiat Italia în ultimele luni au provocat decesul a cinci lucrători agricoli, cel mai recent caz survenind duminica trecută, când un tânăr român în vârstă de 19 ani a murit din cauza căldurii sufocante în timp ce culegea roșii în apropiere de Cremona, potrivit sindicatului Flai Cgil, rela
Tribunalul UE respinge cererea de suspendare a deciziei privind ridicarea parțială a imunității Dianei Șoșoacă
Tribunalul Uniunii Europene a respins cererea eurodeputatei Diana Iovanovici Șoșoacă de suspendare a deciziei prin care Parlamentul European i-a ridicat parțial imunitatea parlamentară. În Ordonanța pronunțată de vicepreședintele Tribunalului Uniunii Europene, Savvas Papasavvas, în cauza T-283/26 R, instanța a apreciat că nu sunt &
''Suntem uniți împotriva discriminării, rasismului și urii'', se menționează într-o declarație a Comisiei Europene de Ziua europeană de comemorare a Holocaustului romilor
''Suntem uniți împotriva discriminării, rasismului și urii în toate formele lor'', iar confruntarea cu această moștenire este un pilon fundamental al Cadrului strategic pentru romi 2020-2030, care promovează incluziunea acestora în toate aspectele vieții, se menționează într-o declarație comună a președintei Comisiei Europene,
Italia: Patru români sunt acuzați de exploatarea unor lucrători agricoli migranți
Patru români sunt acuzați de autoritățile italiene pentru exploatarea în Sicilia a unor lucrători străini fără acte, pe care i-au constrâns să lucreze 70 de ore pe săptămână și să locuiască în spații lipsite de electricitate și apă, au anunțat vineri carabinierii, relatează AFP. Procurorii din Enna, o regiune cu platouri îna
Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, a primit Ordinul Patriarhal 'Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu'
Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, a fost distinsă, joi, cu Ordinul Patriarhal 'Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu', acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru activitatea desfășurată în sprijinul comunității românești din Italia și contribuția la promovarea dialogului in
BTA/ Ambasadorul Bulgariei și primarul Craiovei discută despre numirea unui consul onorific
Ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, au discutat modalități de consolidare a cooperării bilaterale în cadrul unei întâlniri desfășurate în orașul românesc, a anunțat Ambasada Bulgariei la București pe Facebook. Cei doi oficiali s-au concentrat asupra numirii unui
Recursul împotriva extrădării formulat de prințul Paul al României a fost examinat de justiția franceză
Cea mai înaltă instanță a Franței a examinat miercuri recursul formulat de prințul Paul al României, a cărui extrădare către România a fost autorizată recent de justiția franceză pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea într-un caz de trafic de influență, transmite AFP. 'Curtea de Casație are astăzi întâlnire cu
Autoritățile moldovene pregătesc multiple evenimente de Ziua Independenței, dar renunță la un concert de Ziua Limbii Române
Autoritățile de la Chișinău au anunțat miercuri organizarea a peste 20 de acțiuni culturale, educaționale, comemorative și festive dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova, însă au renunțat la concertul inclus inițial în program pentru Ziua Limbii Române, marcată câteva zile mai târziu, pe 31 august. Progra
Rusia susține că acuzațiile României privind încălcarea spațiului său aerian de drone rusești sunt neîntemeiate
Ministerul de Externe de la Moscova a afirmat marți seară că afirmațiile României că drone rusești i-au violat spațiul aerian sunt lipsite de temei și a promis să răspundă la expulzarea de către autoritățile de la București a unui diplomat rus, relatează Reuters. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a scris într-o











