NEB2024/ Proiectul românesc ''Pădurea-Parc Făget; Plămânul verde al Clujului'', recompensat la Bruxelles
Bruxelles - Trimişii speciali ai Agerpres, Dana Purgaru şi Cristina Zaharia, transmit: Proiectul "Pădurea-Parc Făget; Plămânul verde al Clujului" a fost declarat câştigător la categoria "Reconectarea cu natura" în cadrul celei de-a patra ediţii a Premiilor Noul Bauhaus European (NEB), decernate vineri seară, la Bruxelles, în prezenţa comisarilor europeni Elisa Ferreira şi Iliana Ivanova.
Proiectul românesc, care a concurat la componenta A - "Campionii NEB", îşi propune să co-proiecteze şi să piloteze un plan integrat de gestionare şi operare multiplă pentru Pădurea-Parc Făget.

În cadrul ediţiei din 2024 a Premiilor NEB, 20 de proiecte şi idei din Uniunea Europeană, Balcanii de Vest şi Ucraina au fost recunoscute ca fiind aliniate celor trei valori principale ale NEB, sustenabilitatea, incluziunea şi frumuseţea, ilustrând modul în care transpunerea în practică a Pactului verde european îmbunătăţeşte vieţile oamenilor şi ajută comunităţile.
"Cred că (acest premiu) reprezintă o recunoaştere la nivel european extrem de importantă a proiectelor pe care municipiul Cluj-Napoca le realizează", a declarat pentru AGERPRES Ovidiu Cîmpean, reprezentatul Primăriei Cluj-Napoca, în calitate de fost director de Dezvoltare Locală al acestei primării şi actual secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, la ceremonia de premiere a proiectelor înscrise în această ediţie a festivalului.
"De altfel, acesta nu este singurul premiu pe care Clujul l-a primit la nivel european. De exemplu, proiectul de renovare a Cetăţuii a fost evaluat de Comisia Europeană ca fiind un proiect în pregătire care întruneşte valorile Uniunii Europene şi ale Noului Bauhaus European. Cred că trebuie să promovăm mai mult aceste principii ale Noului Bauhaus European şi la nivel naţional. Toate proiectele publice ar trebui să respecte aceste valori, să fie frumoase, sustenabile şi realizate împreună cu comunitatea, cu cetăţenii", a adăugat reprezentantul României la ceremonia de premiere.
Cei 20 de câştigători au fost selectaţi de un juriu format din experţi, dar şi prin vot public desfăşurat online dintre cele 49 de proiecte şi idei care urmează să fie dezvoltate şi care au fost înscrise în cele două componente de concurs paralele: Componenta A - "Campionii NEB", cu proiecte în derulare şi finalizate, cu rezultate clare şi pozitive, şi Componenta B - "Staruri în devenire ale NEB", pentru conceptele propuse de tinere talente (până în 30 de ani).

Fiecare dintre cele două componente a fost împărţită în patru categorii, stabilite pe baza temelor referitoare la transformare care ghidează punerea în aplicare a Noului Bauhaus European: "Reconectarea cu natura"; "Redobândirea sentimentului de apartenenţă"; "Prioritizarea locurilor şi a persoanelor cu nevoi presante"; "Conturarea unui ecosistem industrial circular şi sprijinirea gândirii bazate pe ciclul de viaţă".
La componenta A - "Campionii NEB" a premiilor, Proiectul românesc "Pădurea-Parc Făget; Plămânul verde al Clujului" a fost desemnat câştigător la categoria "Reconectarea cu natura". Pe locul secund (runner-up) s-a clasat proiectul "Flytevi - Blue Urban Community Garden" (Suedia).

La categoria "Redobândirea sentimentului de apartenenţă" a aceleiaşi componente, a fost declarat câştigător proiectul "SET Community Gardens" (Ţările de Jos), iar pe locul secund s-a situat un proiect din Bulgaria, "Concrete to Culture".
Câştigătorul categoriei "Prioritizarea locurilor şi a persoanelor cu nevoi presante" a fost desemnat proiectul "Rooftop Garden" (Spania). Pe locul al doilea s-a clasat proiectul "Yes We Camp" (Franţa).

Cea de-a patra categorie a componentei "Campionii NEB" - "Conturarea unui ecosistem industrial circular şi sprijinirea gândirii bazate pe ciclul de viaţă" - a fost câştigată de proiectul "A Sustainable Campus Transformation" (Luxemburg). Pe locul secund s-a situat "Re-Sourcing Commons" (Austria).
În cadrul aceleiaşi componente, premiul "Votul publicului" a fost câştigat de proiectul "Map4Water: One thousand fountains city" (Bosnia şi Herţegovina).
La Componenta B - "Staruri în devenire ale NEB" premiile principale au fost acordate proiectelor: "Cultivating Companionship" (Germania), la categoria "Reconectarea cu natura"; "Cooperative Ownership of Communities" (Ungaria) la categoria "Redobândirea sentimentului de apartenenţă"; "Community reBuilding" (Ucraina) la categoria "Prioritizarea locurilor şi a persoanelor cu nevoi presante" şi "Urban_MYCOskin" (Portugalia) la categoria "Conturarea unui ecosistem industrial circular şi sprijinirea gândirii bazate pe ciclul de viaţă". Premiul "Votul publicului" a fost câştigat de proiectul "Regenerative Agriculture Hub" (Spania).

- "Recunoaştere specială a eforturilor de reconstrucţie şi redresare ale Ucrainei" -
O noutate a ediţiei Premiilor NEB din acest an a fost reprezentată de candidaturile pentru proiecte şi concepte din Ucraina, pe lângă cele din statele membre UE şi Balcanii de Vest. Astfel, au fost acordate premiile "Recunoaştere specială a eforturilor de reconstrucţie şi redresare ale Ucrainei" pentru a sprijini eforturile de reconstrucţie ale acestei ţări.
Premiul acordat la secţiunea "Recunoaştere specială a eforturilor de reconstrucţie şi redresare ale Ucrainei" a fost câştigat de proiectul "Nad Dzherelom". Ocupantul locului secund la această secţiune a fost proiectul "Leo States".

"Suntem foarte recunoscători pentru tot sprijinul pe care l-am primit până acum şi cred că toate proiectele care au participat astăzi sunt relevante pentru Ucraina, nu doar cele câştigătoare, indiferent că este vorba despre proiecte care vizează refacerea mediului natural sau a comunităţilor, reorganizarea vieţii în oraşe sau în zonele rurale, uniţi în acelaşi spirit pe care-l putem simţi astăzi oriunde în Ucraina, un spirit care emană creativitate, constructiv, astfel încât vorbim despre folosirea spaţiilor într-un mod cât mai sustenabil şi mai eficient", a declarat în cadrul ceremoniei de premiere Vsevolod Cenţov, reprezentantul permanent al Ucrainei la UE.

"Oricine vizitează Ucraina cred că simte în aer această energie, acest spirit inovativ şi creativ, în ciuda dezastrului cu care ne confruntăm. În acelaşi timp, este important să subliniem că, în timp ce luptăm pentru libertatea noastră, facem în paralel şi acest efort de reconstrucţie, iar aceste proiecte ajută la refacerea Ucrainei, într-un mod sustenabil şi mai eficient, motiv pentru care vom avea nevoie de aceeaşi susţinere şi în continuare", a adăugat oficialul ucrainean.
Premiile au fost înmânate de cei doi comisari europeni prezenţi la eveniment, Elisa Ferreira, comisar european pentru Coeziune şi Reforme, respectiv Iliana Ivanova, comisarul european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educaţie şi Tineret.

Premiile NEB sunt organizate cu finanţare prin Politica de Coeziune şi au o valoare de până la 30.000 de euro. Pe lângă sumele acordate, câştigătorii şi ocupanţii locului secund de la fiecare componentă beneficiază de un pachet de comunicare furnizat de Comisia Europeană pentru a-i ajuta să îşi promoveze şi să îşi dezvolte în continuare proiectele şi conceptele, potrivit organizatorilor.
Evenimentul de decernare a premiilor, desfăşurat la Muzeul de Artă şi Istorie din capitala Belgiei, în cadrul celei de-a doua ediţii Festivalului NEB organizat de Comisia Europeană, a fost moderat de Ruth Reichstein, coordonator de politici la cabinetul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi de Adalbert Jahnz, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, Transport şi Noul Bauhaus European.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Noul Bauhaus European, organizat de Comisia Europeană în colaborare cu Preşedinţia Belgiană a Consiliului Uniunii Europene, şi la care AGERPRES este partener media, se încheie sâmbătă.
Festivalul reprezintă o punte importantă între mişcarea Noul Bauhaus European, reprezentanţii la nivel înalt ai UE, factori de decizie, lideri din industria artei, arhitecţi, designeri, experţi în sustenabilitate, inovatori şi publicul larg, conform organizatorilor.
Noul Bauhaus European a fost lansat în 2021 de Comisia Europeană pentru a transpune Pactul Verde European în schimbări concrete menite să îmbunătăţească viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Iniţiativa propune soluţii sustenabile pentru transformarea în bine a spaţiului construit şi a stilurilor de viaţă în cadrul tranziţiei ecologice, combinând sustenabilitatea cu un design mai bun, care necesită mai puţin carbon.
Pactul verde european este un pachet de iniţiative în materie de politici, care urmăreşte să plaseze UE pe calea către o tranziţie verde, cu obiectivul final de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Lista completă a câştigătorilor a Premiilor NEB 2024 poate fi consultată la adresa https://prizes.new-european-bauhaus.europa.eu/winners AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editori online: Adrian Dãdârlat, Andreea Preda)
Foto: (c) Dana Purgaru/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo











