logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Moartea lui Navalnîi: Nicu Ştefănuţă cere Parlamentului European să declare o zi de doliu pentru victimele regimului Putin

Imagine din galeria Agerpres

Eurodeputatul Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al grupului Verzilor, a cerut Parlamentului European să declare o zi de doliu pentru victimele regimului lui Vladimir Putin în Rusia şi peste hotare.

"Navalnîi nu mai este, a murit în închisoare. Fac apel la toţi membrii Parlamentului European să sprijine organizarea unei zile europene de doliu pentru victimele regimului Putin în Rusia şi în afara ei", a postat Ştefănuţă pe X.

Într-un comunicat separat transmis AGERPRES, eurodeputatul român a precizat că este sprijinit în acest demers de grupul Verzilor. "Cinste acestui erou, ruşine eternă regimului Putin, acoliţilor şi susţinătorilor lui, inclusiv din ţara noastră", a mai menţionat eurodeputatul în comunicat.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoarea din regiunea arctică unde efectua o pedeapsă de 19 ani de detenţie.

''La 16 februarie 2024, în centrul penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A.A. s-a simţit rău după o plimbare şi aproape imediat şi-a pierdut conştienţa'', a indicat Serviciul penitenciar al regiunii Iamalo-Neneţ într-un comunicat.

Personalul medical a fost chemat, dar nu a reuşit să îl resusciteze pe Navalnîi. "Au fost efectuate toate procedurile de reanimare necesare, dar nu au dat rezultat pozitiv. Medicii urgentişti au constatat decesul pacientului. Cauzele morţii urmează să fie stabilite", precizează acelaşi serviciu.

Activistul în vârstă de 47 de ani ispăşea o pedeapsă pentru "extremism" într-o colonie penitenciară îndepărtată în zona arctică, în condiţii foarte dificile. El a denunţat drept politice numeroasele sale procese, considerându-le o modalitate de a-l pedepsi pentru opoziţia împotriva preşedintelui Vladimir Putin.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 15-04-2026 12:04

România, subreprezentată în studiile clinice oncologice în pofida mortalității ridicate (raport ESMO)

România este subreprezentată în studiile clinice oncologice, în pofida amplorii cancerului și a uneia dintre cele mai mari rate de mortalitate din Europa, arată un raport publicat marți de European Society for Medical Oncology (ESMO), în contextul implementării următoarelor etape ale planului european de combatere a cancerului. Raportul a fost prezent

Romania in lume 15-04-2026 10:30

Comitetul anti-tortură al CoE, îngrijorat de deficiențe în centre de detenție din Europa și spitale de psihiatrie din România

Comitetul Consiliului Europei pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) și-a prezentat miercuri, la Strasbourg, raportul anual pentru 2025, în care avertizează asupra unor evoluții îngrijorătoare privind tratamentul și condițiile de detenție în Europa. Documentul include și concluziile unei vizite ad-hoc efect

Romania in lume 09-04-2026 18:06

Roxana Mînzatu: Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați

Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați, a declarat joi vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, care a salutat măsurile adoptate de România pentru ca mobilitățile Erasmus să devină mai accesibile studenți

Romania in lume 09-04-2026 09:43

România ar putea avea de câștigat de pe urma planului lui Trump de 'pedepsire' a unor țări din NATO (presă)

Președintele american Donald Trump are în vedere un plan de pedepsire a unor aliați din NATO despre care republicanul consideră că nu i-au ajutat țara în războiul de 39 de zile dintre SUA și Israel împotriva Iranului, a relatat miercuri publicația americană The Wall Street Journal (WSJ), care a citat oficiali ai administrației SUA, informează joi Re

Romania in lume 06-04-2026 17:54

Compania israeliană Elbit Systems se pregătește să înceapă livrarea de drone către România după întârzieri (Reuters)

Compania israeliană Elbit Systems se pregătește să înceapă livrarea dronelor Watchkeeper X către România în baza unui contract de 1,89 miliarde de lei (428,75 milioane de dolari), a anunțat compania luni, după ce ministrul apărării român, Radu Miruță, a amenințat săptămâna trecută că va anula acordul din cauza întârzierilor, relateaz

Romania in lume 02-04-2026 16:09

Parchetul olandez: Artefactele românești furate au fost returnate României (FOTO-VIDEO)

Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda și recuperate au fost returnate României, a anunțat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.  

Romania in lume 02-04-2026 15:34

VIDEO Autoritățile olandeze au prezentat Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări furate în 2025 și recuperate

Autoritățile olandeze au prezentat, joi, Coiful de aur de la Coțofenești din România, de o valoare inestimabilă, vechi de aproape 2.500 de ani, care fusese furat anul trecut în urma unui jaf din Muzeul Drents din Assen, transmite France Presse.  

Romania in lume 02-04-2026 14:14

Anul Cultural România-Italia/Ana Blandiana, invitata ultimului eveniment din seria 'Lunii Literaturii Române la Roma'

'Responsabilitatea cuvântului: etică, adevăr și memorie în lumea digitală' a fost tema ultimului eveniment din ciclul 'Luna Literaturii Române la Roma', care a avut-o ca invitată pe poeta Ana Blandiana, voce recunoscută a literaturii europene contemporane, care a dialogat cu profesorul Bruno Mazzoni, eminent românist și traducă

Romania in lume 02-04-2026 13:48

Anul Cultural România-Italia/ Constantin Brâncuși, celebrat prin muzică la Roma

Ambasada României în Italia a organizat marți un eveniment muzical susținut de soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu, dedicat marelui sculptor român Constantin Brâncuși, incluzând proiecții cu imagini ale sculpturilor artistului, alături de filmări realizate în atelierul său. Desfășurat sub egida Anului Cultural

Romania in lume 02-04-2026 13:16

Coiful de aur de la Coțofenești a fost găsit, confirmă un detectiv privat olandez (AFP)

Un detectiv privat olandez specializat în artă, Arthur Brand, a confirmat joi pentru AFP recuperarea Coifului de aur de la Coțofenești care fusese furat în ianuarie 2025 în Olanda. 'E incredibil. E cea mai bună veste pe care ne-am fi putut-o dori', s-a bucurat el.

Romania in lume 02-04-2026 11:47

UPDATE Coiful de aur de la Cotofenești a fost recuperat (surse)

Coiful de aur de la Cotofenești a fost recuperat, confirmă joi surse pentru RTV Drenthe. Parchetul va organiza joi după amiază o conferință de presă la Muzeul Drents, în cadrul căreia vor fi prezentate ultimele evoluții ale anchetei. Coiful de aur de la Cotofenești și trei brățări de aur au făcut parte din expoziția Dacia - Tărâmul Aurului

Romania in lume 01-04-2026 16:54

România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP. Co

Romania in lume 01-04-2026 16:28

Adrian Axinia cere o dezbatere în plenul PE despre continuitatea aprovizionării cu bunuri esențiale în contextul crizei energetice

Șeful delegației AUR în Parlamentul European, Adrian Axinia, a cerut ca plenul PE să dezbată, în regim de urgență, în viitoarea sesiune plenară din aprilie, modul în care se asigură aprovizionarea neîntreruptă cu bunuri esențiale, în special alimente și medicamente în Uniunea Europeană, în contextul actualei crize energ

Romania in lume 30-03-2026 15:00

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează marți o vizită oficială la București

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează marți o vizită oficială la București, informează luni, într-un comunicat de presă, direcția de comunicare a executivului de la Chișinău. În cadrul vizitei, Munteanu va participa la Conferința 'Romania Government Roundtable' - eveniment care reunește lideri po

Romania in lume 29-03-2026 16:34

Comisarii europeni Roxana Mînzatu și Apostolos Tzitzikostas vor efectua vizite separate în România luni și marți

Comisarii europeni Roxana Mînzatu și Apostolos Tzitzikostas vor efectua, separat, vizite în România în perioada 30-31 martie 2026, anunță Reprezentanța Comisiei Europene la București. Agenda de luni a vizitei Roxanei Mînzatu include întâlniri cu președintele României, Nicușor Dan, prim-ministrul