Legea europeană privind libertatea presei: Eurodeputata Ramona Strugariu salută votul din Parlamentul European
Eurodeputata Ramona Strugariu, membră a grupului politic Renew Europe, a salutat marţi votul prin care Parlamentul European şi-a stabilit poziţia cu privire la legea menită să consolideze transparenţa şi independenţa media din Uniunea Europeană, ea subliniind că ''jurnaliştii sunt începând de astăzi cu un pas mai aproape de un cadru de lucru mai sigur, care să le garanteze independenţa, siguranţa şi protecţia surselor".
''Sunt raportoare a Parlamentului European pentru Comisia de libertăţi civile (LIBE) la acest regulament. Am vrut un text puternic, care să garanteze independenţa editorială, să descurajeze imixtiunile politice, tentativele de hărţuire şi de intimidare, precum şi folosirea programelor de spionaj împotriva oamenilor din presă. Astăzi, în textul Parlamentului, toate aceste obiective au fost atinse'', a spus Strugariu, citată într-un comunicat al REPER.
Ea a amintit exemplul jurnalistei Emilia Şercan, un ''jurnalist român puternic, independent, care a rămas în picioare şi şi-a continuat activitatea în ciuda presiunilor uriaşe şi a episoadelor multiple de hărţuire la care a fost supusă, şi care continuă până astăzi''.
''La fel ca ea sunt sute de alţi jurnalişti care îşi riscă vieţile pentru binele democraţiei. Jurnaliştii nu pot lucra cu teama că a doua zi ei sau familiile lor vor cădea victime mafiei, politicienilor corupţi sau grupurilor de interese pe care le investighează. Munca lor este vitală pentru orice democraţie funcţională. În fiecare dimineaţă, politicienii caută, la rândul lor, ştiri de calitate şi informaţii pe care îşi bazează activitatea. Atunci ar trebui să fie primii care înţeleg importanţa presei libere şi a luptei pentru adevăr, chiar şi atunci când nu le convine'', a adăugat copreşedinta REPER.
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, şi-a adoptat marţi poziţia cu privire la legea menită să consolideze transparenţa şi independenţa media din Uniunea Europeană.
Eurodeputaţii au adoptat, cu 448 voturi pentru, 102 voturi împotrivă şi 75 de abţineri, raportul elaborat de eurodeputata germană Sabine Verheyen (PPE), care solicită interzicerea tuturor formelor de interferenţă în deciziile editoriale ale furnizorilor de servicii mass-media şi doresc să împiedice exercitarea de presiuni externe asupra jurnaliştilor, cum ar fi forţarea acestora să-şi dezvăluie sursele, accesarea de conţinut criptat de pe dispozitivele acestora sau utilizarea de spyware.
Utilizarea programelor-spion poate fi justificată numai ca măsură "de ultimă instanţă", de la caz la caz, doar dacă o autoritate judiciară independentă dispune anchetarea unei infracţiuni grave, cum ar fi terorismul sau traficul de persoane.
Pentru a evalua independenţa mass-mediei, Parlamentul European doreşte să oblige toate entităţile mass-media, inclusiv microîntreprinderile, să publice informaţii despre proprietarii lor.
De asemenea, eurodeputaţii doresc ca mass-media, inclusiv platformele online şi motoarele de căutare, să raporteze informaţii despre fondurile pe care le primesc din publicitatea de stat şi sprijinul financiar de stat. Aici sunt incluse şi fondurile primite din ţări din afara Uniunii Europene.
Pentru a se asigura că deciziile de moderare a conţinutului luate de platformele online foarte mari nu afectează negativ libertatea mass-mediei, eurodeputaţii solicită să se creeze un mecanism de gestionare a deciziilor de eliminare a conţinuturilor. Potrivit eurodeputaţilor, platformele ar trebui să proceseze mai întâi declaraţiile pentru a face o distincţie între mass-media independentă şi sursele neindependente. Apoi entităţile mass-media ar trebui informate despre intenţia platformei de a le şterge conţinutul sau de a-l restricţiona. Ele ar trebui să beneficieze de o perioadă de graţie de 24 de ore pentru a reacţiona. Dacă, după această perioadă, platforma consideră în continuare că respectivul conţinut media nu respectă termenii şi condiţiile sale, acestea pot şterge, restricţiona sau trimite cazului către autorităţile naţionale de reglementare pentru a lua decizia finală fără întârziere.
Atunci când furnizorul de servicii mass-media consideră că decizia platformei nu are motive suficiente şi subminează libertatea presei, acesta are dreptul de a sesiza un organism extrajudiciar de soluţionare a litigiilor.
Pentru a garanta că mass-media nu devin dependente de publicitatea de stat, eurodeputaţii propun introducerea unui plafon pentru publicitatea publică atribuită unui singur furnizor de mass-media, unei platforme online sau unui motor de căutare, şi anume 15% din bugetul total alocat de autoritatea respectivă pentru publicitate într-un anumit stat membru UE. Eurodeputaţii doresc ca criteriile de alocare a fondurilor publice pentru mass-media să fie făcute publice.
Parlamentul European doreşte ca un nou organism al UE ce va fi creat prin Legea privind libertatea mass-mediei (Comitetul european pentru servicii mass-media) să fie independent din punct de vedere funcţional şi juridic de Comisia Europeană şi să poată acţiona independent de ea. Membrii PE se pronunţă şi pentru înfiinţarea unui "grup de experţi" independent, care să reprezinte sectorul mass-mediei şi societatea civilă şi să consilieze acest nou comitet.
După adoptarea poziţiei PE, pot începe negocierile cu Consiliul UE pentru a definitiva forma acestui act normativ european. În urmă cu o săptămână, Verheyen a anunţat, într-un seminar desfăşurat la Bruxelles, că termenul limită până la care doreşte să ajungă la un text de compromis asupra viitoarei EFMA este februarie 2024. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo











