logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Majestatea Sa Margareta în Spania: 'Obiectivul asumat este de a mă asigura că Republica Moldova nu este consumată de tragedia din Ucraina'

Image

Madrid, 25 sep - Trimisul special al AGERPRES, Dana Purgaru, transmite: "Cu mult înainte ca tancurile ruseşti să încalce suveranitatea Ucrainei, Moldova vulnerabilă era deja supusă la tipul de agresiune şi strategii ruseşti care au devenit ulterior şi soarta Ucrainei", a atras atenţia luni după-amiază, la Madrid, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, aflată în vizită în Regatul Spaniei.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a vorbit la sediul din Madrid al Institutului Regal Elcano pentru Studii Internaţionale şi Strategice despre contextul "turbulent" de pe continentul nostru, "în care pericolele cu care ne confruntăm sunt presante", felicitând totodată Spania pentru actuala preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene. O preşedinţie ale cărei priorităţi, după cum a amintit Majestatea Sa, sunt "securitatea, precum şi susţinerea valorilor democratice şi a statului de drept".

 



"Kremlinul nu ne-a luat niciodată în serios şi a presupus întotdeauna că vom fi divizaţi şi slabi. Ei bine, în ultimii doi ani am continuat să demonstrăm că se înşală. Europa este norocoasă, cred, că preşedinţia spaniolă a urmat-o pe cea suedeză. De la extremitatea nordică a continentului nostru, la ţărmurile sale sudice, într-un singur an - cu greu am putea găsi un exemplu mai bun al unităţii noastre. Cu toate acestea, răspunderea mea astăzi este să vă atrag atenţia asupra estului continentului nostru şi să vă rog să reflectaţi asupra viitoarelor pericole legate de posibila escaladare a agresiunii pe care Rusia a lansat-o împotriva Ucrainei. Aş dori să adaug Ucrainei o altă ţară faţă de care Europa trebuie, de asemenea, să ia atitudine, dacă dorim un continent sigur: Republica Moldova", a declarat Custodele Coroanei Române în discursul său susţinut la Institutului Elcano, un think tank al cărui preşedinte onorific este Regele Felipe al VI-lea al Spaniei.

 



"Nu am fost niciodată de acord cu cei care susţin că războiul din Ucraina este o chestiune limitată, care priveşte doar o singură ţară", a declarat Majestatea Sa. În contextul "invaziei militare total nejustificate şi neprovocate împotriva Ucrainei", o invazie care "este produsul unei ideologii imperialiste" după cum a subliniat Custodele Coroanei Române, "naţiunile noastre sprijină eforturile de autoapărare ale Ucrainei nu numai pentru că acest lucru este corect din punct de vedere moral şi justificat din punct de vedere legal, ci şi pentru că ştim că o victorie a Ucrainei este esenţială pentru securitatea întregului nostru continent".

"Cu mult înainte ca tancurile ruseşti să încalce suveranitatea Ucrainei, Moldova vulnerabilă era deja supusă la tipul de agresiune şi strategii ruseşti care au devenit ulterior şi soarta Ucrainei. Moldova a fost unul dintre primele teritorii ex-sovietice ce a experimentat tehnicile de destabilizare ale Moscovei, care ne sunt acum familiare tuturor. Aşa-numita 'Republică Moldovenească Nistreană' - acum mai bine cunoscută sub numele de Transnistria - a fost înfiinţată încă din 1991, chiar înainte ca Uniunea Sovietică să fie dizolvată în mod oficial. Niciun guvern din lume - nici măcar cel al Rusiei - nu recunoaşte această aşa-zisă republică. Dar trupele ruseşti se află acolo, sub o formă sau alta, de peste trei decenii", a spus Majestatea Sa Margareta.

 



Supusă acestor presiuni, Moldova "a supravieţuit, dar a rămas relativ săracă şi foarte vulnerabilă. Şi tocmai când a ales un lider pro-occidental şi un guvern hotărât să elimine corupţia şi să consolideze instituţiile democratice, invazia Rusiei în Ucraina a plasat Moldova în circumstanţe extrem de periculoase", a atras atenţia Majestatea Sa.

Custodele Coroanei României, care a vizitat de numeroase ori vecina României de la nord-est, alături de soţul său, Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu, a declarat că "lideri de la Chişinău sunt cu adevărat dedicaţi procesului de integrare europeană", însă a atras atenţia asupra "încercărilor de destabilizare a Republicii Moldova", un climat "periculos". "Chiar dacă războiul din Ucraina se va încheia în curând - ceea ce nu este foarte probabil - putem fi siguri că, în mod paradoxal, încercările de destabilizare a Republicii Moldova vor creşte. Garantarea faptului că Moldova va rămâne ferm angajată în politica sa de integrare europeană este strâns legată de faptul că apărarea Ucrainei va prevala; cele două sunt feţe ale aceleiaşi monede. Prin urmare, situaţia din Moldova rămâne atât nesigură, cât şi periculoasă", a spus Majestatea Sa.

"De fiecare dată când merg în Republica Moldova mă simt ca acasă"

"Aud uneori argumente potrivit cărora România trage un semnal de alarmă în legătură cu Republica Moldova pentru că am avea motive ascunse, cum ar fi reunificarea Republicii Moldova cu România. Da, împărtăşim aceeaşi limbă şi aceeaşi istorie. Şi, da, dacă nu ar fi fost acea alianţă fatală dintre Hitler şi Stalin, oamenii de pe ambele maluri ale Prutului, râul care separă Republica Moldova de România, ar fi rămas împreună. De fiecare dată când merg în Republica Moldova mă simt ca acasă. Şi de când ocupaţia sovietică a dispărut, istoria, limba şi tradiţiile noastre comune înfloresc din nou, la fel ca şi amintirea Regelui Ferdinand, străbunicul meu, care a pecetluit crearea României unite la sfârşitul Primului Război Mondial. Dar obiectivul pe care mi l-am asumat, cu sprijinul atât al Guvernului României, cât şi al celui al Republicii Moldova, este pur şi simplu acela de a mă asigura că Republica Moldova nu este consumată de tragedia care afectează acum Ucraina, că guvernul ei reformator este sprijinit în atingerea obiectivului său şi că poporului Moldovei i se permite să-şi decidă propriul viitor, în loc să fie decis de alţii. Dumneavoastră, spaniolii, care aveţi legăturile istorice şi lingvistice profunde cu America Latină, veţi înţelege mai bine decât alţii că este posibil să pledezi cu pasiune în favoarea securităţii ţărilor de care te simţi apropiat, fără a ridica neapărat întrebări legate de frontiere", a spus Custodele Coroanei României.

Majestatea Sa Margareta a salutat decizia de anul trecut a Uniunii Europene de a acorda Moldovei statutul de ţară candidată, adăugând că este "încurajator" faptul că în discursul său în faţa Parlamentului European de la începutul acestui an, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski "a menţionat Moldova în apelurile sale" şi, de asemenea, este "un lucru bun" faptul că preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, "este primită cu încredere şi profundă înţelegere în majoritatea capitalelor continentului nostru". Însă, "după ce a identificat Moldova ca ţară candidată, UE ar trebui să îşi menţină hotărârea şi să se concentreze pe o eventuală aderare a Republicii Moldova la UE", a subliniat Custodele Coroanei României.

"Da, decalajul de bogăţie dintre Moldova şi UE rămâne mare. Şi da, guvernarea are grave probleme în ţară. Dar, în acelaşi timp, moldovenii sunt probabil unii dintre cei mai înfocaţi susţinători ai Europei. Iar populaţia este de dimensiuni modeste - doar puţin mai mare decât cea a Barcelonei şi doar două treimi din cea a Madridului - astfel încât procesul de integrare, precum şi preţul care trebuie plătit pentru aceasta, rămâne modest. În plus, după cum arată pe deplin exemplul tragic al Ucrainei, alternativa de a nu profita de oportunitatea integrării europene ar însemna un efort de integrare mult mai costisitor şi mai disperat, într-o etapă ulterioară. Oricând războiul din Ucraina se va încheia, Ucraina va avea nevoie de garanţii de securitate şi de fonduri vaste pentru reconstrucţie economică şi niciuna dintre acestea nu ar produce rezultatele necesare dacă Moldova nu este inclusă în ecuaţie", a spus în discursul său Majestatea Sa Margareta.

"De obicei nu noi alegem crizele; crizele ne aleg pe noi. Să anticipăm, măcar o dată, următoarea criză. Făcând tot posibilul pentru ca Moldova să rămână întreagă şi liberă", a încheiat Custodele Coroanei României.

 



Majestatea Sa Margareta, alături de Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu, efectuează săptămâna aceasta o vizită în Regatul Spaniei, în cadrul căreia au programate mai multe întâlniri publice în capitala ţării, Madrid, şi la Toledo.

 



În prima parte a zilei de luni, Custodele Coroanei Române, alături de principele Consort, a vizitat Centrul Satelitar (SatCen) al UE unde a semnat în Cartea de Onoare şi i-a cunoscut pe românii care lucrează în sediul instituţiei, aflat în apropiere de Madrid, sub conducerea directorului Sorin Ducaru. SatCen, înfiinţat în 2002, ajută UE să ia decizii şi să acţioneze în contextul politicii externe şi de securitate comună a Europei, oferind produse şi servicii care se bazează pe exploatarea, în principal, a imaginilor din satelit şi aeriene, trimiţând responsabililor politici alerte timpurii cu privire la crize potenţiale şi analize privind situaţia mondială.

 

 

 

 

Vizita regală în Spania are loc în perioada preşedinţiei acestei ţări la Consiliul Uniunii Europene şi cuprinde o întrevedere cu Regele Felipe al VI-lea şi Regina Letizia, dar şi întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii din România şi Republica Moldova.

 



Vizita Majestăţii Sale Margareta şi a Principelui Consort Radu în Regatul Spaniei se desfăşoară în perioada 25-29 septembrie. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) DANA PURGARU / AGERPRES

Afisari: 17

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Romania in lume 13-03-2025 21:35

O delegație a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidențiale

O delegație a Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidențiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, și a emis recomandări în acest sens, relevă raportul vizitei publicat de OSCE.

Romania in lume 13-03-2025 18:53

Fostul președinte filipinez Duterte se află în arest la Haga; ancheta, condusă de Iulia Motoc

Curtea Penală Internațională (CPI) a anunțat joi că fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte, acuzat de crime împotriva umanității, a fost introdus în Centrul de Detenție al acestei instanțe din orașul olandez Haga, după ce a trecut 'toate controalele medicale', relatează agenția EFE. Fostul președinte a fost arestat de

Romania in lume 13-03-2025 16:07

Ambasadorul rus în România consideră o 'aberație' declarațiile conform cărora Moscova ar fi finanțat campania lui Georgescu

Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a calificat joi drept o 'aberație' afirmațiile conform cărora Rusia s-ar fi aflat în spatele lui Călin Georgescu, a cărui candidatură a fost respinsă pentru alegerile prezidențiale din România din luna mai, și i-ar fi finanțat campania electorală de la alegerile prezidențiale din noiembrie

Romania in lume 13-03-2025 09:54

Eurodeputații cer din nou confiscarea activelor rusești înghețate, într-o dezbatere în plenul PE

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații au cerut din nou miercuri seară, într-o dezbatere în plenul PE reunit la Strasbourg, confiscarea activelor rusești înghețate pentru a face Rusia să plătească pentru invadarea Ucrainei și a ajuta Kievul să facă față agresiunii ruse, iar Comisia Europeană s-a declarat d

Romania in lume 12-03-2025 18:51

BTA: Guvernul aprobă Protocolul de modificare a Acordului transfrontalier din 2009 cu România privind cooperarea polițienească

La reuniunea sa ordinară de miercuri, Consiliul de Miniștri a adoptat o decizie aprobând un proiect de protocol care modifică Acordul din 2009 între guvernele din Bulgaria și România privind cooperarea polițienească transfrontalieră în materie penală. Protocolul va servi drept bază pentru negocieri între cele două țări. Acordul bi

Romania in lume 12-03-2025 18:11

Eurodeputatul Daniel Buda: Respingem utilizarea oricăror resurse financiare din agricultură și coeziune pentru apărare

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații din Comisiile Parlamentului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), respectiv pentru Dezvoltare Regională (REGI) nu vor ca banii care sunt destinați Politicii Agricole Comune sau Politicii de Coeziune să fie folosiți pentru apărare, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodepu

Romania in lume 11-03-2025 20:31

Nicu Ștefănuță cere fonduri de la CE pentru presa de investigație și ONG-uri după eliminarea finanțărilor USAID

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Vicepreședintele PE Nicu Ștefănuță a anunțat marți, la Strasbourg, că a inițiat o scrisoare semnată de peste o sută de eurodeputați către doi comisari europeni, prin care cere fonduri pentru finanțarea jurnalismului de investigații și a ONG-urilor pentru a compensa măcar parțial anularea finanțărilo

Romania in lume 11-03-2025 20:01

Nicu Ștefănuță: Henna Virkunnen a transmis că va prezenta rezultatele investigației CE asupra TikTok înainte de alegerile din România

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Vicepreședinta Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație Henna Virkkunen a declarat că va prezenta rezultatele investigației asupra TikTok legate de alegerile din România înainte de scrutinul prezidențial din luna mai, a afirmat marți, la Strasbourg, vic

Romania in lume 11-03-2025 17:07

Mureșan: Dacă Republica Moldova va fi condusă de guverne care nu-și respectă angajamentele, atunci Planul de creștere va fi în pericol

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Dacă Republica Moldova va fi condusă în viitor de guverne care nu-și respectă angajamentele, atunci Planul de creștere pentru această țară va fi în pericol, întrucât există reforme ce trebuie implementate pentru ca banii din această facilitate să poată fi accesați, a declarat ma

Romania in lume 11-03-2025 13:45

Victor Negrescu: România trebuie să obțină 20 de miliarde de euro din cele 150 anunțate de CE pentru credite în apărare

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România trebuie să-și fixeze ca obiectiv, prin prisma gradului de risc și a ponderii sale, să obțină minimum 20 de miliarde de euro din cele 150 de miliarde de euro anunțate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru acordarea de credite în domeniul apărării, a de

Romania in lume 11-03-2025 12:32

Kremlinul consideră că alegerile prezidențiale din România fără Georgescu nu vor avea legitimitate

Kremlinul a apreciat marți că alegerile prezidențiale din România fără candidatura lui Călin Georgescu, ultranaționalist și prorus, potrivit EFE, 'nu vor avea legitimitate'. 'Desigur, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, orice scrutin organizat fără el (Georgescu) nu va avea legitimitate', a declarat reporterilor purtătorul de cuv&acir

Romania in lume 10-03-2025 22:16

VIDEO Republica Modova: Macron denunță 'tentative rusești din ce în ce mai dezinhibate de destabilizare'

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat luni 'tentative rusești din ce în ce mai dezinhibate de destabilizare' împotriva Republicii Moldova și a 'instituțiilor sale democratice', declarație făcută cu prilejul primirii la Elysée a omologului său moldovean Maia Sandu, relatează AFP. 'Am decis să ne

Romania in lume 10-03-2025 19:56

PE respinge două propuneri de a dezbate situația din România după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu

Parlamentul European a respins luni după-amiază, în cadrul plenului său reunit la Strasbourg, solicitările a două grupuri politice de a introduce pe ordinea de zi a sesiunii plenare o dezbatere privind situația din România după ce Biroul Electoral Central a respins duminică înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Prima propunere de sc

Romania in lume 10-03-2025 17:33

Barna, despre respingerea înregistrării candidaturii lui Georgescu de către BEC: Decizia era așteptată în Parlamentul European

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: La nivel european oamenii așteaptă să vadă o consecvență a deciziilor care au determinat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputatul USR Dan Barna, despre respingerea de către Biroul Electoral Central a înregistrării candidaturii l

Romania in lume 07-03-2025 14:53

Siegfried Mureșan: E dificil să schimbi destinația banilor din Fondul de Redresare și Reziliență către investiții în apărare

Schimbarea destinației banilor din Fondul de Redresare și Reziliență către investiții în apărare este dificilă din punct de legal, iar Comisia Europeană a procedat bine căutând o soluție care este rapidă și care nu necesită unanimitate, a declarat, vineri, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, în cadrul unui briefing organizat de Biroul Parla