Austria respinge cererea preşedintei Comisiei Europene privind extinderea Schengen

Austria a respins apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunţe la opoziţia sa faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, susţinând că extinderea în prezent a zonei de liberă circulaţie nu are niciun sens, relatează joi Euractiv.
În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, prezentat în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Ursula von der Leyen i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen "fără nicio întârziere".
Totuşi, Viena a respins rapid solicitarea. ''În prezent, cifrele privind migraţia sunt în creştere în Europa şi, în multe ţări, se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu la frontiera dintre Germania şi Polonia'', a declarat ministrul de interne austriac Gerhard Karner.
''La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a Spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine'', a adăugat el.
Austria blochează aderarea celor două ţări (la Schengen), temându-se de un aflux de migranţi ilegali. Potrivit guvernului austriac, România şi Bulgaria nu şi-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene după aderarea celor două ţări la Schengen.
Ursula von der Leyen a subliniat miercuri că România şi Bulgaria au devenit deja un model ''arătând cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările" de migranţi.
"Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere", a adăugat şefa Comisiei Europene în discursul său privind starea UE.
Insistenţa guvernului austriac de a bloca intrarea celor două ţări est-europene în Schengen a fost criticată şi de partidul liberal NEOS, aflat în prezent în opoziţie.
''Acesta este un apel direct către guvernul federal austriac de a ridica în cele din urmă veto-ul său incalificabil şi antieuropean'', a declarat eurodeputata Claudia Gamon pentru agenţia de presă APA, după încheierea discursului Ursulei von der Leyen în plenul Parlamentului European. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Furt artefacte românești/ Poliția olandeză arestează alți doi suspecți
Poliția olandeză a arestat miercuri alți doi suspecți în ancheta privind furtul de obiecte de artă de la Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos, conform politie.nl. Unul d
Piotr Serafin, comisarul european pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, va vizita România
Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, se va deplasa la București și Oradea, în perioada 24-25 aprilie, anunță Reprezentanța Comisiei Europene. Vizita înaltului oficial va fi axată pe îmbunătățirea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă și consolidarea comunităților
BTA/ Bulgaria și România îmbogățesc UE cu regiunea fertilă Dobrogea, spune directorul general al BTA
Odată cu aderarea Bulgariei și României la UE, Uniunea a câștigat una dintre cele mai fertile regiuni ale Europei - Dobrogea - a declarat directorul general al BTA, Kiril Vălcev, în cadrul unei conferințe locale desfășurate marți la Dobrici. Evenimentul a făcut parte din proiectul BTA 'Europa în Balcani: capacitatea de coeziune'.
România, prezentă la European Culture Street, eveniment ce deschide Sezonul Cultural Chengdu-Europa
România a fost prezentă la manifestarea European Culture Street, eveniment anual emblematic de diplomație publică, sub egida Uniunii Europene, care a marcat deschiderea Sezonului Cultural Chengdu-Europa, organizat de către autoritățile locale chineze, în colaborare cu o serie de consulate și ambasade ale Statelor membre UE. Ediția
Paul al României, vizat de un mandat de arestare, pus în libertate la Paris (AFP)
Prințul Paul al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost pus în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatează AFP. Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reținut la dom
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu congresmanul Mark Green
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu congresmanul republican Mark Green, președintele Comitetului pentru Securitate Internă, care gestionează inclusiv problematica Visa Waiver, și membru al Comitetului Afaceri Externe în Camera Reprezentanților. 'Am vorbit despre cooperarea bun
Spania: Garda Civilă a dezmembrat o rețea ce aducea ilegal migranți din Maroc via România
Garda Civilă spaniolă a anunțat că a dezmembrat o rețea care a transportat ilegal între 1.000 și 2.500 de marocani în Spania via România, fiecare persoană trebuind să plătească 3.000 de euro pentru călătorie, relatează duminică AFP. Patru persoane care conduceau rețeaua din Spania au fost arestate în provincia Murcia, d
Siegfried Mureșan, la Chișinău: Avem o președintă pro-europeană în Republica Moldova și este esențial să avem un președinte pro-european în România
Alegerile prezidențiale din Romania sunt importante pentru libertatea și viitorul european al Republicii Moldova, au declarat în cadrul unei conferințe de presă comune la Chișinău președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, și Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), transmite Radio Chișinău.
Acord de cooperare între agențiile de presă AGERPRES și MOLDPRES
Agenția publică de presă MOLDPRES din Republica Moldova a încheiat un Acord de colaborare cu agenția AGERPRES din România, iar documentul prevede schimbul și difuzarea reciprocă a știrilor, articolelor, imaginilor și informațiilor actuale de interes public. De asemenea, prin intermediul acestuia, instituțiile își propun să colaboreze eficient
Șofer român, condamnat în Franța pentru trafic de cocaină
Un șofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de zece ani de închisoare după descoperirea a 438 de kilograme de cocaină în camionul său, a anunțat parchetul, relatează AFP. El a fost condamnat pentru 'transport, deținere, import' de cocaină, 'a
CJUE: Un stat membru UE nu poate refuza un mandat de arestare dacă procesul penal se află încă pe rol
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat joi în favoarea instanței naționale spaniole, hotărând că un stat membru în care locuiește o persoană urmărită nu poate refuza să execute un mandat european de arestare emis pentru a asigura prezența persoanei respective într-un proces penal aflat pe rol, informează EFE.
Diana Stroia, prima româncă învestită High Sheriff în Regatul Unit
Românca Diana Stroia a fost învestită în rolul de High Sheriff al regiunii West Glamorgan din Țara Galilor, fiind pentru prima dată când un cetățean român este numit în această funcție onorifică, cu tradiție de peste 1.000 de ani în sistemul britanic, a informat joi într-un comunicat de presă platforma RePatriot.
Regatul Unit: Un român a fost arestat de poliția antitero în legătură cu un incendiu la un depozit DHL lângă Birmingham
Un bărbat român a fost arestat de poliția antitero din Regatul Unit, care investighează un incendiu la un depozit DHL din apropierea orașului Birmingham, informează joi PA Media și dpa. Poliția Metropolitană din Londra a transmis că bărbatul de 38 de ani a fost arestat, pe baza Legii Securității Naționale, sub suspiciunea că a ajutat un
Atașatul militar al României la Moscova și adjunctul său, declarați 'persona non grata' de către Rusia
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoștință faptul că îi declară 'persona non grata' pe atașatul pe probleme militare al ambasadei României în Federația Rusă și pe adjunctul acestuia, conf
Mircea Cărtărescu - prezent, joi, la serata literară 'Piu libri piu liberi' cu sprijinul IRCCU Veneția
Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa, joi, la serata literară 'Piu libri piu liberi' - Târgul național al editurilor mici și mijlocii de la Roma - organizată la Teatrino di Palazzo Grassi al The Pinault Collection. Potrivit unui comunicat al Serviciului Promovare și Comunicare al ICR transmis miercuri AGERPRES, desfășurat cu sprijinul Instit