Schengen: Parlamentul European supune la vot o rezoluţie bazată pe petiţia depusă de fostul ministru Răzvan Nicolescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European supune la vot miercuri o rezoluţie bazată pe petiţia depusă în PE de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.
Rezoluţia se bazează pe petiţia depusă de fostul ministru Răzvan Nicolescu prin Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, care a fost susţinută de eurodeputaţii români şi dezbătută pe 22 martie în Comisia pentru petiţii a PE (PETI).
Eurodeputatul Victor Negrescu (grupul S&D) a explicat marţi, într-o întâlnire cu jurnalişti români, că rezoluţia vorbeşte despre încălcarea drepturilor fundamentale europene şi discriminarea produsă prin veto-ul austriac.
''Cerem Parlamentului European şi Comisiei Europene să folosească toate instrumentele disponibile, aşa cum au făcut-o şi în alte speţe, în aşa fel încât să apere drepturile cetăţenilor români încălcate în această situaţie. În această rezoluţie se vorbeşte, printr-un amendament pe care l-am depus, despre încălcarea drepturilor fundamentale europene şi despre o discriminare care practic se produce prin acest veto. Contacte există deja la nivel înalt, abordăm lucrurile diferit faţă de anul trecut, nu vorbim atât de mult despre acest subiect şi mai degrabă încercăm să acţionăm la nivel diplomatic. Eu cred că în acest an avem un context mai dificil decât cel de anul trecut pentru că suntem mai aproape de alegerile pentru Parlamentul European şi mai aproape de alegerile din Austria'', a spus eurodeputatul social-democrat.
El a adăugat că este vorba despre un veto politizat, întrucât există ''un guvern de dreapta, nu o ţară, care împiedică extinderea spaţiului Schengen'' şi că demersurile în scopul obţinerii sprijinului tuturor statelor membre pentru aderarea României la Schengen vor continua: ''Au fost discuţii cu cancelarul german Olaf Scholz, care în perioada următoare va discuta cu cancelarul austriac. Avem ca prioritate în mandatul scris al preşedinţiei spaniole a Consiliului UE această susţinere pentru aderarea României la spaţiul Schengen. La nivelul familiei noastre politice avem din nou documente aprobate şi rezoluţii de sprijin pentru România. În primăvara acestui an a avut loc o reuniune la nivel înalt a Popularilor Europeni; ei nu au putut să adopte o rezoluţie de sprijin pentru România. De aceea, este important să acţionăm cu toţi în familiile noastre politice pentru a ne asigura că acest demers al ţării noastre este sprijinit la cel mai înalt nivel''.
La rândul său, eurodeputatul Vlad Gheorghe (grupul Renew Europe) a ţinut să remarce, într-o declaraţie pentru AGERPRES, că rezoluţia bazată pe petiţia depusă în Parlamentul European de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen va statua juridic pentru prima dată că ceea ce li s-a întâmplat României şi Bulgariei a constituit discriminare.
''În primul rând (rezoluţia - n. red.) vorbeşte pentru prima oară despre discriminare şi nu doar vorbeşte, dar dacă va trece - şi eu cred că va trece în plen mâine, pentru că noi am avut unanimitate în comisie şi nu prea văd cum poţi să ai unanimitate în comisie şi să n-ai măcar majoritate în plen - va statua juridic pentru prima dată că ce s-a întâmplat României şi Bulgariei a constituit discriminare. Nu este doar un mesaj politic, care este unul foarte puternic, ci există şi implicaţii juridice, pentru că cine este discriminat are nişte drepturi. Discutăm despre reparaţii, discutăm despre un anumit tratament juridic, se deschide calea către mai multe acţiuni în acelaşi timp. Prima dată discutăm despre despăgubiri, discutăm despre pierderile pe care ţările noastre le-au suferit financiar direct, dar şi pierderile de mediu'', a subliniat Vlad Gheorghe.
Un alt element important este faptul că va fi menţionată pentru prima dată noţiunea de pierderi, după care urmează despăgubiri, întrucât Comisia Europeană va fi obligată să evalueze pierderile implicate (de veto-ul Austriei, n.red.) şi, în al doilea rând, să propună mecanisme juridice pentru ca România să fie compensată.
Conform programului preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, următoarea reuniune oficială a miniştrilor de interne din UE este prevăzută pentru 28 septembrie, la Bruxelles, când subiectul extinderii Schengen ar putea fi inclus pe agendă. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo











