Maia Sandu salută decizia UE, susţinută de România, de a impune sancţiuni persoanelor implicate în destabilizarea Republicii Moldova
Preşedinta Maia Sandu a salutat recenta decizie a Consiliul Uniunii Europene cu privire la sancţionarea persoanelor implicate în acţiuni de destabilizare a Republicii Moldova şi a mulţumit României pentru implicarea constantă şi susţinerea fermă a acestei iniţiative importante pentru Chişinău, relatează Ziarul Naţional şi Deschide.md.
În baza acestei decizii, Uniunea Europeană "va putea îngheţa averea şi bloca intrarea în UE" persoanelor care subminează procesul politic democratic sau încearcă să răstoarne ordinea constituţională, inclusiv prin acte de violenţă, ameninţă suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, statul de drept, stabilitatea sau securitatea acesteia.
'Mulţumim Uniunii Europene pentru sprijinul oferit ca să menţinem stabilitatea şi securitatea în ţară prin impunerea de sancţiuni individuale celor care vor să provoace destabilizări. Mulţumim României pentru implicarea constantă şi susţinerea fermă a acestei iniţiative importante pentru Republica Moldova. Adoptarea acestui regim de sancţiuni este o dovadă clară a sprijinului UE pentru Republica Moldova, pentru calea noastră europeană şi pentru asigurarea păcii şi stabilităţii în regiune', a transmis luni Maia Sandu printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Maia Sandu a specificat că măsurile restrictive ar putea fi aplicate şi persoanelor implicate în deturnarea de fonduri publice, care ar fi în măsură să preia controlul sau să afecteze grav activitatea instituţiilor statului.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borell, consideră că sancţiunile aplicate persoanelor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova vor ajuta la consolidarea rezistenţei acesteia.
"Fiind una dintre ţările cele mai afectate de consecinţele invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina, asistăm la creşterea şi continuarea încercărilor de destabilizare a Republicii Moldova. Noul regim de sancţiuni ne va oferi posibilitatea de a continua să consolidăm rezistenţa Republicii Moldova prin ţintirea celor care încearcă să destabilizeze ţara. Acesta este un semnal politic important al sprijinului UE pentru Republica Moldova în contextul dificil actual", a declarat Josep Borell, citat într-un comunicat al Consiliului European.
SUA i-au sancţionat, în octombrie 2022, pe oligarhul Ilan Şor, pentru periclitarea alegerilor din Republica Moldova în interesul Rusiei, şi pe Vladimir Plahotniuc, pentru corupţie sistemică. În decembrie 2022, Marea Britanie a impus, de asemenea, sancţiuni împotriva celor doi oligarhi, conform media moldovene.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Concert dedicat lui Brâncuși, organizat la Madrid
Ambasada României în Regatul Spaniei și Institutul Cultural din Madrid au organizat, la 15 aprilie, cel de-al șaselea concert din cadrul turneului internațional 'BrancuSING', găzduit de Real Casino de Madrid, un reper al vieții culturale madrilene. Evenimentul, dedicat operei lui Constantin Brâncuși, s-a înscris în seria manifest
România, subreprezentată în studiile clinice oncologice în pofida mortalității ridicate (raport ESMO)
România este subreprezentată în studiile clinice oncologice, în pofida amplorii cancerului și a uneia dintre cele mai mari rate de mortalitate din Europa, arată un raport publicat marți de European Society for Medical Oncology (ESMO), în contextul implementării următoarelor etape ale planului european de combatere a cancerului. Raportul a fost prezent
Comitetul anti-tortură al CoE, îngrijorat de deficiențe în centre de detenție din Europa și spitale de psihiatrie din România
Comitetul Consiliului Europei pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) și-a prezentat miercuri, la Strasbourg, raportul anual pentru 2025, în care avertizează asupra unor evoluții îngrijorătoare privind tratamentul și condițiile de detenție în Europa. Documentul include și concluziile unei vizite ad-hoc efect
Roxana Mînzatu: Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați
Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați, a declarat joi vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, care a salutat măsurile adoptate de România pentru ca mobilitățile Erasmus să devină mai accesibile studenți
România ar putea avea de câștigat de pe urma planului lui Trump de 'pedepsire' a unor țări din NATO (presă)
Președintele american Donald Trump are în vedere un plan de pedepsire a unor aliați din NATO despre care republicanul consideră că nu i-au ajutat țara în războiul de 39 de zile dintre SUA și Israel împotriva Iranului, a relatat miercuri publicația americană The Wall Street Journal (WSJ), care a citat oficiali ai administrației SUA, informează joi Re
Compania israeliană Elbit Systems se pregătește să înceapă livrarea de drone către România după întârzieri (Reuters)
Compania israeliană Elbit Systems se pregătește să înceapă livrarea dronelor Watchkeeper X către România în baza unui contract de 1,89 miliarde de lei (428,75 milioane de dolari), a anunțat compania luni, după ce ministrul apărării român, Radu Miruță, a amenințat săptămâna trecută că va anula acordul din cauza întârzierilor, relateaz
Parchetul olandez: Artefactele românești furate au fost returnate României (FOTO-VIDEO)
Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda și recuperate au fost returnate României, a anunțat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.
VIDEO Autoritățile olandeze au prezentat Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări furate în 2025 și recuperate
Autoritățile olandeze au prezentat, joi, Coiful de aur de la Coțofenești din România, de o valoare inestimabilă, vechi de aproape 2.500 de ani, care fusese furat anul trecut în urma unui jaf din Muzeul Drents din Assen, transmite France Presse.
Anul Cultural România-Italia/Ana Blandiana, invitata ultimului eveniment din seria 'Lunii Literaturii Române la Roma'
'Responsabilitatea cuvântului: etică, adevăr și memorie în lumea digitală' a fost tema ultimului eveniment din ciclul 'Luna Literaturii Române la Roma', care a avut-o ca invitată pe poeta Ana Blandiana, voce recunoscută a literaturii europene contemporane, care a dialogat cu profesorul Bruno Mazzoni, eminent românist și traducă
Anul Cultural România-Italia/ Constantin Brâncuși, celebrat prin muzică la Roma
Ambasada României în Italia a organizat marți un eveniment muzical susținut de soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu, dedicat marelui sculptor român Constantin Brâncuși, incluzând proiecții cu imagini ale sculpturilor artistului, alături de filmări realizate în atelierul său. Desfășurat sub egida Anului Cultural
Coiful de aur de la Coțofenești a fost găsit, confirmă un detectiv privat olandez (AFP)
Un detectiv privat olandez specializat în artă, Arthur Brand, a confirmat joi pentru AFP recuperarea Coifului de aur de la Coțofenești care fusese furat în ianuarie 2025 în Olanda. 'E incredibil. E cea mai bună veste pe care ne-am fi putut-o dori', s-a bucurat el.
UPDATE Coiful de aur de la Cotofenești a fost recuperat (surse)
Coiful de aur de la Cotofenești a fost recuperat, confirmă joi surse pentru RTV Drenthe. Parchetul va organiza joi după amiază o conferință de presă la Muzeul Drents, în cadrul căreia vor fi prezentate ultimele evoluții ale anchetei. Coiful de aur de la Cotofenești și trei brățări de aur au făcut parte din expoziția Dacia - Tărâmul Aurului
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP. Co
Adrian Axinia cere o dezbatere în plenul PE despre continuitatea aprovizionării cu bunuri esențiale în contextul crizei energetice
Șeful delegației AUR în Parlamentul European, Adrian Axinia, a cerut ca plenul PE să dezbată, în regim de urgență, în viitoarea sesiune plenară din aprilie, modul în care se asigură aprovizionarea neîntreruptă cu bunuri esențiale, în special alimente și medicamente în Uniunea Europeană, în contextul actualei crize energ
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează marți o vizită oficială la București
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează marți o vizită oficială la București, informează luni, într-un comunicat de presă, direcția de comunicare a executivului de la Chișinău. În cadrul vizitei, Munteanu va participa la Conferința 'Romania Government Roundtable' - eveniment care reunește lideri po









