logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Parlamentul European a adoptat REPowerEU, un plan pentru reducerea dependenţei energetice a UE de Rusia şi accelerarea tranziţiei verzi

Imagine din galeria Agerpres

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Parlamentul European (PE) a adoptat marţi, în sesiune plenară la Strasbourg, planul REPowerEU, în valoare totală de 20 de miliarde de euro în granturi nerambursabile, România urmând să beneficieze de o alocare de 1,39 de miliarde de euro în vederea finanţării de proiecte în domeniul energiei, bani pe care va trebui să îi cheltuiască până în 2026.

Planul REPowerEU stabileşte o serie de măsuri menite să reducă rapid dependenţa de combustibilii fosili din Rusia şi să accelereze tranziţia verde, sporind în acelaşi timp rezilienţa sistemului energetic din UE. Planul se bazează pe trei piloni: diversificare, economisire şi accelerarea trecerii la energia curată.

Parlamentul European a confirmat în plen cu 535 voturi pentru, 63 împotrivă şi 53 abţineri un acord încheiat cu Consiliul în decembrie 2022. În temeiul acordului, statele membre care solicită să primească fonduri suplimentare printr-un plan modificat de redresare şi rezilienţă vor trebui să includă măsuri de economisire a energiei, de producere a energiei curate şi de diversificare a aprovizionării cu energie, aşa cum se prevede în planul REPowerEU.

Raportorii Parlamentului European pentru REPowerEU au fost eurodeputaţii români Siegfried Mureşan (PPE) şi Dragoş Pîslaru (Renew) şi eurodeputata spaniolă Eider Gardiazabal Rubial (S&D).

"Am văzut cu toţii în ultimul an, de la invazia ilegitimă şi ilegală a forţelor armate ruse în Ucraina, cât de importantă este independenţa energetică. Am văzut că dictaturile, liderii autocraţi nu au ezitat să folosească energia ca instrument politic împotriva poporului ucrainean, dar şi împotriva cetăţenilor UE", a declarat luni seară, în plenul PE, europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a precizat că, prin adoptarea acestui plan, UE arată că a "învăţat din trecut".

"Vom acţiona împreună, ca Uniune Europeană, pentru a ne reduce dependenţa energetică de Rusia, pentru a nu mai importa gaz, cărbune şi petrol din Rusia. Toate acestea, cât mai repede posibil şi pentru totdeauna. Şi ar trebui să învăţăm din greşelile trecutului. Niciodată în viitor să nu mai fim dependenţi de o singură ţară care ne oferă energie, de o singură rută de transport sau de o singură sursă energetică. Trebuie să ne diversificăm consumul de energie, trebuie să importăm din ţări pe care ne putem baza, ţări care sunt stabile, ţări care sunt democraţii, ţări care sunt partenere. Şi ar trebui să producem cât mai multă energie energie posibilă în cadrul UE (...). Acestea sunt principiile de bază ale REPowerEU", a mai afirmat el.

Potrivit lui Mureşan, cele 20 de miliarde de euro prevăzute de REPowerEu "ne vor ajuta să îmbunătăţim infrastructura, să ne conectăm mai bine, ceea ce înseamnă să putem transporta energia de acolo unde există, acolo unde avem nevoie de ea", dar şi "să ne reducem dependenţa de Rusia şi să devenim mai eficienţi energetici".

"Cu cât devenim mai eficienţi energetic, cu atât avem nevoie de mai puţină energie pentru consum (...) Cu cât consumăm mai puţină energie, cu atât factura pentru cetăţeni şi companii va fi mai mică", a mai precizat eurodeputatul PPE.

La rândul său, eurodeputatul Dragoş Pîslaru a afirmat în cadrul dezbaterii de luni seara, care a precedat votul de marţi asupra REPowerEU, că Rusia a folosit gazul şi combustibilii săi fosili ca "armă politică şi economică", dar că UE nu are nevoie de aceste resurse, pentru că, prin noul plan, blocul comunitar îşi poate creşte "capacitatea de a depozita şi de a produce propria energie".

"Dar nu cu orice cost. Trebuie să ne menţinem ambiţiile verzi (...). Trebuie să folosim forţa deplină a resurselor noastre naturale - vântul, apa, soarele - pentru a ne diversifica sistemul energetic", a mai declarat el.

"Cum ne luptăm cu insecuritatea? Cu investiţii sigure. Industria noastră nu este atât de rezilientă, avem nevoie de mai multă autonomie şi de mai puţină dependenţă. Putem obţine asta prin REPowerEU", a spus europarlamentarul REPER.

"Haideţi să folosim REPowerEU să renovăm clădirile în care oamenii săraci îngheaţă, haideţi să ajutăm magazinele de la colţul străzii să îşi reducă facturile la energie, să sprijinim IMM-urile să lucreze în birouri eficiente energetic", a subliniat el.

"Cetăţenii au avut un an greu, având dificultăţi în a cumpăra mâncare şi bunuri de bază, din cauza creşterii preţurilor. Acum se luptă cu facturi ridicate la energie. Nu putem să îi lăsăm singuri pe antreprenorii noştri, micile afaceri. Este nevoie de soluţii sustenabile acum, nu mai târziu. Putem face asta datorită REPowerEU. Acest instrument verde le oferă statelor membre 20 de miliarde de euro, în plus faţă de banii primiţi din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă", a explicat Pîslaru.

"Ambiţie, investiţii sigure, transparenţă - asta este, pe scurt, ce propune REPowerEU. Acum aşteptăm să vedem cum vor folosi guvernele banii", a adăugat eurodeputatul din partea grupului Renew.

La rândul său, eurodeputata spaniolă Eider Gardiazabal Rubial a reamintit că obiectivele REPowerEU sunt reducerea impactului economic al invaziei ruse din Ucraina, scăderea preţurilor la energie şi continuarea tranziţiei spre energia verde.

"Am elaborat un plan pentru a reduce impactul economic al războiului, avansând în acelaşi timp tranziţia verde. Vor exista 20 de miliarde de euro în plus pentru combaterea sărăciei energetice, pentru promovarea energiei verzi şi pentru îmbunătăţirea capacităţilor noastre de stocare a energiei. Am negociat o derogare limitată de la principiul de 'a nu prejudicia în mod semnificativ' mediul, deoarece suntem hotărâţi să luptăm împotriva schimbărilor climatice şi să nu punem în pericol obiectivele climatice ale UE. De asemenea, am introdus modificări, cum ar fi o mai mare transparenţă şi prioritate pentru proiectele transfrontaliere", a spus ea.

Din partea Comisiei Europene, comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a subliniat că scopul REPowerEU este de a oferi "energie accesibilă, sigură şi sustenabilă" pentru Uniunea Europeană.

"Trebuie să recunoaştem că implementarea planurilor naţionale ambiţioase de redresare şi rezilienţă se desfăşoară într-un context provocator. Agresiunea neprovocată şi ilegală împotriva Ucrainei a declanşat o perturbare masivă a pieţei globale de energie. În aceste circumstanţe fără precedent, REPowerEU a fost conceput cu un obiectiv clar, să ofere energie accesibilă, sigură şi sustenabilă pentru Europa", a spus comisarul european în cadrul aceleiaşi dezbateri.

După votul de marţi, planul REPowerEU va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi va deveni legislaţie la nivel european.

Apoi, fiecare guvern din UE va trebui să prezinte Comisiei Europene spre aprobare planul său naţional pentru a obţine finanţare în cadrul REPowerEU. Imediat ce Comisia Europeană va aproba planurile naţionale, fiecare stat va primi o prefinanţare de 20%. În cazul României, acest lucru înseamnă aproximativ 280 de milioane de euro.

Conform prevederilor REPowerEU, statele membre au obligaţia să facă publică lista celor mai mari 100 de beneficiari din acest fond, în ordinea descrescătoare a finanţării primite.

Noile norme se aplică retroactiv măsurilor de la 1 februarie 2022, cu un număr limitat de excepţii. Conform PE, eurodeputaţii s-au asigurat că măsurile sunt concepute pentru a sprijini investiţiile menite să combată sărăcia energetică în cazul gospodăriilor vulnerabile, IMM-urilor şi microîntreprinderilor.

"Eurodeputaţii au convins ţările Uniunii să aloce cel puţin 30% din fondurile pe care le cheltuie în cadrul REPowerEU pentru proiecte naţionale sau multinaţionale care abordează blocajele existente în ceea ce priveşte transportul, distribuţia şi stocarea energiei, precum şi creşterea fluxurilor transfrontaliere", se arată într-un comunicat de presă al PE.

"Principiul de 'a nu aduce prejudicii semnificative' ar trebui să se aplice capitolelor din REPowerEU. În acelaşi timp, se vor acorda derogări temporare atât pentru măsurile care protejează Uniunea în contextul provocărilor imediate cu care se confruntă în materie de securitate energetică, cât şi pentru cele care reduc la minimum prejudiciul potenţial împotriva mediului şi care nu periclitează obiectivele Uniunii în materie de climă", mai adaugă PE.

Conform Parlamentului, din suma de 20 de miliarde de euro de granturi suplimentare propusă de Comisie, opt miliarde vor proveni dintr-o licitaţie anticipată a certificatelor naţionale de emisii din cadrul sistemului Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în timp ce 12 miliarde vor proveni din Fondul pentru inovare. În plus, veniturile realizate prin ETS nu vor putea fi folosite pentru investiţiile în combustibilii fosili, precizează PE.

Ca răspuns la dificultăţile şi perturbările de pe piaţa mondială a energiei cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Comisia Europeană a prezentat în primăvara anului trecut planul REPowerEU. Obiectivele sunt economisirea energiei, producerea de energie curată şi diversificarea surselor de energie.

În decembrie anul trecut, Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord politic privind finanţarea REPowerEU, care prevede posibilitatea ca statele membre să includă capitole referitoare la REPowerEU în planurile lor de redresare şi rezilienţă.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Afisari: 165

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 28-10-2026 17:15

Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia

Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&

Romania in lume 26-10-2026 22:39

Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez

Romania in lume 24-10-2026 19:31

Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic

Romania in lume 23-10-2026 15:47

Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat

Romania in lume 23-10-2026 14:08

BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre

Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra

Romania in lume 23-10-2026 12:03

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M

Romania in lume 23-10-2026 09:47

Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce

Romania in lume 22-10-2026 14:10

Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ

Romania in lume 22-10-2026 12:24

CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside

Romania in lume 22-10-2026 11:26

Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)

Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care

Romania in lume 21-10-2026 21:57

Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r

Romania in lume 21-10-2026 17:28

Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de

Romania in lume 21-10-2026 12:39

Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C

Romania in lume 20-10-2026 23:26

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli

Romania in lume 20-10-2026 20:32

Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo