Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, a vizitat Arhivele Centrale ale statului italian
Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, a efectuat luni o vizită la Arhivele Centrale ale Statului, instituţie italiană care adăposteşte, printre altele, o parte din patrimoniul documentar privind relaţiile diplomatice româno-italiene. Reprezentanta României a fost primită de directorul Andrea de Pasquale, de Antonio Frate, referent pentru relaţia cu ambasadele, şi de Simonetta Ceglie, responsabil punere în valoare a patrimoniului documentar.
În perspectiva aniversării în 2023 a 150 de ani de la deschiderea primei agenţii diplomatice româneşti la Roma, cu ocazia vizitei ambasadorului Gabriela Dancău la Arhivele Centrale ale Statului au fost trecute în revistă o serie de documente diplomatice bilaterale aflate în custodia instituţiei italiene, informează Ambasada într-un comunicat de presă.
De asemenea, a fost agreat ca, în următoarea perioadă, documentele cele mai relevante din perspectiva relaţiei bilaterale să facă obiectul unei cercetări a specialiştilor români de la Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi, ulterior, a unei expoziţii aniversare pe tema relaţiilor diplomatice româno-italiene, cu participarea Ambasadei României în Italia şi a mai multor instituţii italiene care au competenţe în domeniul patrimoniului documentar. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Ambasada României în Italia / Ambasciata di Romania in Italia / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Anul Cultural România-Italia/Concert de gală la Festivalul Ravello,încheiere simbolică a semestrului românesc al Anului Cultural România-Italia 2026
Concertul de Gală susținut duminică seara de Orchestra Operei Naționale București pe scena Festivalului Ravello din Italia a marcat încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România-Italia 2026, program desfășurat în ultimele șase luni și dedicat promovării culturii române în Italia prin diplomație culturală.
Militari francezi desfășurați în România și Estonia, prezenți la parada militară de Ziua Națională a Franței
Militari francezi desfășurați pe flancul estic al Europei, în special în România și Estonia, vor lua parte la parada militară organizată la Paris marți, cu ocazia Zilei Naționale a Franței, transmite France Presse. Șeful statului francez Emmanuel Macron prezidează marți pentru ultima oară tradiționala paradă militară de 14 iu
Doi români au murit după ce au căzut într-o crevasă în Gran Paradiso, Alpii italieni (ANSA)
Doi alpiniști de naționalitate română și-au pierdut viața în masivul Gran Paradiso din Italia după ce au căzut într-o crevasă, au anunțat luni echipele de salvatori italieni, potrivit agenției ANSA. Trupurile neînsuflețite au fost recuperate de echipa salvamont din Valle d'Aosta, care îi căuta din data de 9 iulie, când a
UPDATE ÎPS Antonie a fost întronizat mitropolit al Basarabiei
Înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Biserica 'Sfinții Trei Ierarhi' din Chișinău, relatează Deschide.md, IPN și Radio Chișinău. Evenimentul a început cu sf&aci
Vicepreședinta executivă a CE Roxana Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene (CE) pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, va ține un discurs în cadrul reuniunii liderilor Comitetului director la nivel înalt pentru obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 4, găzduită de UNESCO, care va avea loc la Paris, informează vineri un com
Putin probabil va escalada războiul din Ucraina, în pofida eforturilor de pace ale lui Trump (Reuters)
Președintele rus Vladimir Putin respinge apelurile de a negocia pacea cu Kievul, au declarat pentru Reuters trei surse apropiate Kremlinului, potrivit cărora recentele atacuri cu drone ale Ucrainei asupra rafinăriilor și porturilor din Rusia i-au întărit convingerea că trebuie să continue războiul, cel puțin pentru moment. Două dintre surse, vorbind sub
Liderii UE intenționează să depoziteze în siguranță pistoalele primite cadou de la Erdogan
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au declarat joi că pistoalele primite cadou din partea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în urma vizitei lor la Ankara pentru summitul NATO, vor fi depozitate în siguranță, informează EFE. 'Arma va fi transportată și
Coreea de Sud speră să extindă cooperarea cu România dincolo de sectorul apărării, afirmă președintele sud-coreean
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avut miercuri la Ankara o întâlnire cu președintele român Nicușor Dan și a afirmat că Seulul dorește să extindă cooperarea bilaterală dincolo de industria de apărare, a consemnat agenția de presă sud-coreeană Yonhap. Întâlnirea a avut loc în marja summitului Organizației Tratatului Atlanticu
Marea Britanie a convocat un diplomat iranian de rang înalt în legătură cu înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra
Marea Britanie l-a convocat marți pe însărcinatul cu afaceri al Iranului - cel mai înalt diplomat al Teheranului la Londra - după ce doi cetățeni români au primit pedepse grele cu închisoarea pentru înjunghierea unui jurnalist care lucra pentru un grup media de limbă persană din capitala britanică, informează Reuters.
Destructurarea unei rețele care a distribuit 200.000 de prezervative contrafăcute în Europa, unele confiscate în România (OLAF)
O rețea care a distribuit peste 200.000 de prezervative contrafăcute în Europa, punând în pericol sănătatea cumpărătorilor, a fost destructurată, a anunțat marți Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), precizând că produsele 'confiscate în România, Serbia și Spania' proveneau de la același furnizor din China, relatează AFP.
VIDEO SUA250/Nava școală Mircea, la Parada Velierelor din New York
Nava școală Mircea a participat sâmbătă la Parada Velierelor din New York, potrivit paginii oficiale de Facebook a Navei Școală 'Mircea', cunoscută și ca 'Bricul Mircea'. Velierul 'Mircea' va rămâne andocat timp de patru zile înainte de a-și continua drumul spre ultima oprire, portul Boston, și va părăsi coasta america
SUA250/ Ambasada României în SUA: Suntem mândri să fim alături de America în calitate de aliat, prieten și partener
Ambasada României în SUA a transmis sâmbătă un mesaj de felicitare cu prilejul împlinirii a 250 de ani de independență a Statelor Unite, în care apreciază, între altele, că, românii sunt mândri să fie alături de America în calitate de aliat, prieten și partener dedicat valorilor care ne unesc peste Atlantic.
Avioane de luptă ale misiunii de reacție rapidă a NATO interceptează un avion de linie chinez la granița româno-ungară
Avioane de luptă ungare ale NATO din cadrul zborurilor de serviciu și de patrulare în alertă cu reacție rapidă (Quick Reaction Alert, QRA - nr.) au fost ridicate de la sol la granița româno-ungară după ce un avion de pasageri înmatriculat în China nu a stabilit contactul cu controlorii de trafic aerian din România, a anunțat sâmbăt
Școli din Austria oferă și în anul școlar viitor cursuri de română ca limbă maternă
Elevii români care frecventează sistemul public de învățământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reamintește vineri ambasada României la Viena. În prezent, româna este predată în Austria ca limbă maternă în școli primare (Volksschule) și g
UPDATE Marea Britanie: Cei doi români acuzați că au înjunghiat un jurnalist iranian la Londra au fost condamnați la închisoare
Doi bărbați români, despre care procurorii britanici au afirmat că acționau ca intermediari pentru guvernul iranian, au fost condamnați vineri la închisoare pentru că au înjunghiat la Londra un jurnalist care lucra pentru o organizație media în limba persană, informează Reuters. Pouria Zaratifoukolaei, cunoscut ca Pouria Zeraati, un jur













