logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Austria confirmă că sprijină Croaţia pentru Schengen, dar va fi ''foarte critică'' faţă de România şi Bulgaria

Imagine din galeria Agerpres

Cancelarul austriac Karl Nehammer a dat asigurări miercuri, în timpul unei vizite oficiale în Croaţia, că va susţine aderarea acestei ţări la spaţiul Schengen, însă s-ar putea opune prin veto la aderarea României şi Bulgariei, întrucât acestea nu fac suficiente eforturi pentru a opri migranţii ilegali, potrivit declaraţiilor sale consemnate de agenţiile de presă HINA şi EFE.

''Croaţia şi-a îndeplinit angajamentele corect. Vom sprijini intrarea Croaţiei în Schengen, dar vom fi foarte critici faţă de eforturile Bulgariei şi României'', a spus Nehammer la o conferinţă de presă la Zagreb.

El a reafirmat că, dintre cei aproximativ 100.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria, circa 75.000 nu au fost înregistraţi în niciuna dintre ţările UE prin care au trecut înainte de a ajunge pe teritoriul austriac.

Investigaţiile efectuate de autorităţile austriece au relevat că majoritatea acestor migranţi au trecut prin Bulgaria şi România, ţări aflate la frontiera externă a UE, a subliniat cancelarul austriac, potrivit agenţiei EFE.

Prin urmare, ''este evident că Schengen nu funcţionează'' şi este nevoie de noi măsuri, a remarcat el. Spaţiul Schengen are sens dacă frontierele externe sunt bine protejate, astfel încât să nu avem probleme în interiorul Schengen, a argumentat cancelarul austriac.

În ce priveşte Croaţia, a mai spus el, aceasta şi-a ''îndeplinit toate obligaţiile, întrucât vedem de unde vin migranţii ilegali, iar România şi Bulgaria au probleme în a-şi proteja frontierele''.

La aceeaşi conferinţă de presă, premierul croat Andrej Plenkovic a amintit că ţara sa doreşte să intre în spaţiul Schengen cu frontierele terestre la 1 ianuarie 2023, iar apoi la 26 martie şi cu aeroporturile.

Un vot asupra extinderii spaţiului Schengen este programat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8-9 decembrie.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Romania in lume 22-01-2025 22:05

Negrescu: CE urmează să prezinte într-un timp relativ scurt raportul privind influențele prin intermediul TikTok

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană (CE) urmează să prezinte într-un timp relativ scurt raportul său privind influențele prin intermediul TikTok în desfășurarea alegerilor prezidențiale din România, întrucât există o presiune de timp, generată mai ales de alegerile din Germania, a declar

Romania in lume 22-01-2025 19:03

Vicepreședintele PE Ștefănuță a discutat cu prim-ministrul Ciolacu despre deficiențele din ordonanța ''trenuleț'' în privința transportului studenților

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a discutat cu premierul Marcel Ciolacu despre remedierea deficiențelor din implementarea ordonanței ''trenuleț'' în ceea ce privește transportul feroviar pentru studenți. ''Am discutat cu pre

Romania in lume 22-01-2025 18:00

Dan Barna, despre poziționarea noului președinte al SUA: Perspectivele pentru următorii 4 ani nu sunt încurajatoare

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: SUA par că se vor retrage din jocul mondial pentru următorii patru ani, acesta a fost mesajul lui Donald Trump, ceea ce face ca perspectivele relațiilor cu Uniunea Europeană să nu fie încurajatoare, a declarat eurodeputatul USR Dan Barna, membru în Comisia pentru afaceri externe (AF

Romania in lume 22-01-2025 15:50

Houthi au eliberat echipajul navei Galaxy Leader, printre care se află și un român (Al Masirah TV)

Houthi yemeniți au eliberat echipajul navei Galaxy Leader, printre care se află și un român, după mai mult de un an de la sechestrarea vasului în largul coastelor Yemenului, a relatat miercuri canalul Al Masirah TV, deținut de houthi, potrivit Reuters. Echipajul a fost predat sultanatului Oman ''în coordonare''

Romania in lume 21-01-2025 20:30

Barna: România a devenit un studiu de caz pentru cât de puternice pot fi platformele sociale în manipularea percepției cetățenilor

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România a devenit un caz școală sau un studiu de caz pentru cât de puternice pot să fie platformele sociale în manipularea percepției cetățenilor, a declarat marți, la Strasbourg, eurodeputatul USR Dan Barna, referindu-se la discuțiile pe care le-a avut inclusiv în grupu

Romania in lume 21-01-2025 16:41

Andi Cristea/platforme digitale: Trebuie să fim realiști, nu avem instrumentele necesare care să producă imediat efecte

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de realism, pentru că nu are la îndemână instrumentele necesare care să producă imediat efecte imediat în combaterea interferenței în alegeri din partea platformelor digitale, a declarat marți, la Strasbourg, eurodeputatul Andi Cristea.

Romania in lume 21-01-2025 14:22

Henna Virkkunen/platforme digitale: CE intenționează să crească sancțiunile pentru cazurile în care integritatea electorală nu e respectată

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană (CE) intenționează ca în aprilie acest an să îmbunătățească măsurile și să crească sancțiunile pentru cazurile în care integritatea electorală nu este respectată, a declarat marți, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, vicepreședinta executi

Romania in lume 20-01-2025 21:47

Siegfried Mureșan, despre relația UE-SUA: Va trebui să monitorizăm cu atenție primele inițiative ale președintelui Trump

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România și Uniunea Europeană vor trebui să monitorizeze care vor fi primele inițiative ale președintelui Donald Trump pentru a ști exact care este din perspectiva SUA viitorul relației transatlantice, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputatul PNL, Siegfried Mureșan.

Romania in lume 20-01-2025 20:48

Mureșan/ingerințe în alegeri: Anchetele CE și României trebuie să producă măcar rezultate preliminare înainte de începerea campaniei electorale

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Atât în România, cât și la nivel european, anchetele efectuate în prezent trebuie să le prezinte oamenilor măcar concluzii preliminare înainte de începerea campaniei pentru alegerile prezidențiale, pentru că oamenii trebuie să voteze în cunoștință de c

Romania in lume 20-01-2025 17:06

Szijjarto: Guvernele Ungariei și României intenționează să deschidă noi puncte de trecere a frontierei comune

Guvernele Ungariei și României intenționează să sporească numărul punctelor de trecere a frontierei, obiectivul fiind să se pună capăt timpilor de așteptare lungi, a declarat luni, la București, ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto, adăugând că cele două părți sunt decise să dezvolte și mai mult cooperarea bilaterală reciproc avantajoasă,

Romania in lume 20-01-2025 14:03

Israel-Hamas: Cele trei ostatice israeliene eliberate sunt în ''stare stabilă'' (surse medicale)

Primele trei ostatice israeliene eliberate ca parte a unui nou acord de încetare a focului în Fâșia Gaza sunt în 'stare stabilă', a declarat luni pentru publicația Times of Israel o sursă oficială de la spitalul la care au fost aduse cele trei tinere, printre care se numără și o israeliană de naționalitate română, Doron Steinbrec

Romania in lume 19-01-2025 14:18

Israel-Hamas/ O tânără israeliană de naționalitate română, pe lista ostaticelor ce vor fi eliberate duminică

O ostatică israeliană de naționalitate română, Doron Steinbrecher, figurează pe lista celor trei tinere care urmează să fie eliberate duminică în primul schimb cu prizonieri palestinieni în cadrul acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas. Acestea sunt Emily Damari și Doron Steinbrecher, capturate în kibbutzul

Romania in lume 19-01-2025 12:45

Valentina Negrițescu și Violeta Popescu, decorate de ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău

Ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, le-a decorat, sâmbătă seara, în numele Președintelui României, Klaus Iohannis, pe Valentina Negrițescu, profesor, și Violeta Popescu, istoric, pentru contribuția lor la crearea unor veritabile punți culturale între România și Italia. Valentina N

Romania in lume 17-01-2025 17:25

Sute de vehicule militare britanice au fost încărcate pe feriboturi cu destinația România pentru un exercițiu major al NATO

Armata britanică a încărcat joi sute de vehicule militare pe feriboturi gigant pentru a fi transportate în România pentru prima desfășurare a Forței de Reacție Aliate a NATO, relatează vineri PA Media/dpa. În total, 730 de vehicule militare au fost încărcate la bordul a trei feriboturi la Sea Mounting Centre din Marchwood,

Romania in lume 17-01-2025 11:09

Fostul premier bulgar Simeon de Saxa-Coburg-Gotha a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român

Ambasadoarea României la Sofia, Brândușa Predescu, l-a decorat joi pe fostul premier bulgar Simeon de Saxa-Coburg-Gotha cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii desfășurate la ambasada română din capitala bulgară, informează BTA. Președintele Românie