Comisia Europeană cere Consiliului să aprobe fără întârziere aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen
Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.
Într-o comunicare adoptată miercuri privind un Spaţiu Schengen mai puternic, Comisia salută reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.
"De ani de zile, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcţionare a Spaţiului Schengen, inclusiv în perioada pandemiei şi, mai recent, de când se confruntă cu consecinţele fără precedent ale războiului din Ucraina. Deşi cele trei ţări sunt deja obligate parţial să respecte regulile Schengen, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au fost ridicate şi, prin urmare, ele nu se bucură pe deplin de beneficiile care decurg din apartenenţa la Spaţiul Schengen (...) A deveni pe deplin parte a Spaţiului Schengen este o cerinţă pentru aceste state membre şi, prin urmare, ar trebui să li se permită să facă acest lucru, având în vedere că îndeplinesc condiţiile", se precizează în comunicarea CE.
"Un spaţiu Schengen extins, fără controale la frontierele interne, va face Europa mai sigură - printr-o protecţie consolidată a frontierelor noastre externe comune şi o cooperare poliţienească eficientă -, mai prosperă - prin eliminarea timpului pierdut la frontiere şi prin facilitarea contactelor interpersonale şi de afaceri - , şi mai atractivă - prin extinderea semnificativă a celui mai mare spaţiu comun din lume fără controale la frontierele interne", subliniază Bruxellesul.
"Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen - n.r.). Iar UE este pregătită să le primească", a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
"Este momentul să spunem 'Bine aţi venit'. Cele trei ţări merită să devină pe deplin membre (...) Aşteptarea a fost prea mare", a mai spus ea, care a precizat că acum Consiliul trebuie să ia o decizie.
"Mă aştept ca statele membre să ia această decizie pozitivă importantă şi istorică. Un moment de mare mândrie pentru cetăţenii celor trei ţări. Şi, cel mai important, o decizie în interesul nostru, al tuturor", a adăugat Ylva Johansson.
"Motivul pentru care am adoptat această comunicare este de a ajuta statele membre să ajungă la o concluzie, să aibă o bază mai bună pentru decizia lor, înaintea Consiliului de la 8 decembrie (...) Credem că toate faptele sunt pe masă deja. Dar suntem pregătiţi să sprijin toate răspunsurile suplimentare care sunt necesare pentru statele membre", a subliniat ea.
Întrebată despre adoptarea Legilor Justiţiei în România înainte de a fi primită o opinie din partea Comisiei de la Veneţia, Ylva Johansson a spus că este vorba de "piste diferite".
"Comisia a întărit evaluarea tuturor statelor membre în privinţa statului de drept. De asta avem acest raport privind statul de drept (...) Credem că este un instrument puternic şi care funcţionează bine şi pe care îl folosim cu toate statele membre, inclusiv România. Acum avem şi noua condiţionalitate privind bugetul, pentru toate statele membre. Când vine vorba de extinderea Spaţiului Schengen, cerinţa pentru statele membre este să îndeplinească aquis-ul Schengen (...) Asta am evaluat şi am stabilit că este îndeplinit" de către România, a explicat ea.
Sub preşedinţia cehă, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne va vota la 8 decembrie cu privire la participarea deplină a Bulgariei, României şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.
"România are un management al frontierelor de înaltă calitate şi puternic, inclusiv o supraveghere a frontierelor şi controale sistematice ale frontierelor, precum şi o cooperare poliţienească internaţională. Lupta împotriva migraţiei ilegale şi a traficului de persoane sunt două priorităţi în care România este activă. Sistemul de Informaţii Schengen este bine stabilit. În ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale, România dispune de structuri eficiente pentru a garanta accesul la protecţie internaţională, cu respectarea principiului nereturnării", se arată în comunicarea Comisiei Europene.
"Bulgaria a instituit o gestionare puternică a frontierelor, cu o supraveghere eficientă a frontierelor şi controale sistematice la frontieră. Combaterea criminalităţii transfrontaliere este prioritizată prin cooperarea poliţienească internaţională, inclusiv cu Europol. Sistemul de Informaţii Schengen este bine stabilit. Bulgaria a demonstrat, de asemenea, că dispune de structurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale, garantând accesul la protecţie internaţională, respectând principiul nereturnării", precizează Comisia în legătură cu Bulgaria.
Bruxellesul evidenţiază totodată că misiunea voluntară de evaluare, desfăşurată de experţi în luna octombrie, "a confirmat faptul că Bulgaria şi România nu numai că au continuat să pună în aplicare noile norme şi instrumente (privind Schengen - n.r.), dar şi că au consolidat în mod substanţial aplicarea generală a arhitecturii Schengen în toate dimensiunile sale. În plus, aceste două ţări s-au dovedit a avea un istoric model de punere în aplicare a normelor Schengen".
"Este un raport extrem de pozitiv şi vorbeşte în termeni foarte elogioşi despre nivelul de pregătire şi contribuţia pe care România, dar şi celelalte două state, Bulgaria şi Croaţia, o pot aduce Spaţiului Schengen. Este poate cel mai bun limbaj pe care l-am văzut vreodată", a declarat la rândul său comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, într-o întâlnire cu jurnalişti români la Bruxelles.
"Noi am ilustrat din partea Comunităţii de Transport, într-un limbaj foarte clar (...), că tot ceea ce înseamnă transport şi trecere printr-o frontieră Schengen înseamnă pierderi mari pentru economia europeană, şi am adus şi acest argument suplimentar pentru a sprijini o decizie într-un sens pozitiv" în cadrul Consiliului, a adăugat ea.
"E greu de previzionat (ce se va întâmpla în cadrul Consiliului - n.r.), pentru că e pur şi simplu un joc politic (...) Eu am observat că există argumente pur şi simplu obiective. Vorbim de bani pentru economia europeană. Foarte mulţi care sunt pierduţi, nu numai de ţările acestea, ci de tot spaţiul economic european. Atunci, nu e numai interesul nostru (al României - n.r.), e interesul tuturor - şi al pieţei comune, şi al arhitecturii de securitate - să intrăm. Cel puţin acesta este mesajul pe care îl aud permanent la Bruxelles. Depăşeşte interesul şi pledge-ul nostru. Deja pare a fi un lucru de interes comun pentru spaţiul european. Să sperăm să această formă de presiune a argumentelor va fi de data asta câştigătoare şi va depăşi reticenţa (Olandei - n.r.)", a mai spus Vălean.
"Nu există - şi nu este corect să existe - o legătură directă între MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare - n.r.), care de fapt evaluează starea justiţiei, şi pregătirea sau statutul Schengen", a precizat ea.
"A fost un efort diplomatic al României la Bruxelles care s-a văzut. A fost o prezenţă politică foarte activă, pe care nu am văzut-o în alţi ani", a adăugat Vălean. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo











