Birgit Sippel (S&D): Cerem Consiliului să fie de acord cu aderarea Croaţiei, României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
O decizie a Consiliului UE de a acorda Croaţiei statutul de membră a spaţiului Schengen şi de a-l nega, din nou, pentru România şi Bulgaria ar crea numeroase frustrări pentru cetăţenii români şi bulgari, ce ar putea fi urmate şi de probleme politice, a declarat marţi, pentru AGERPRES, eurodeputata germană Birgit Sippel, coordonatoarea grupului S&D în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.
Sippel s-a referit la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, înainte ca o rezoluţie pe această temă, fără caracter legislativ, să fie supusă votului eurodeputaţilor, în plen, marţi.
''În primul rând, această dezbatere a început pentru că există pe masă o propunere ca Croaţia să devină membră a spaţiului Schengen; există o cerere şi nu ne opunem acesteia. În acelaşi timp, noi credem că s-ar crea o mulţime de frustrări pentru cetăţeni atât în Bulgaria, cât şi în România, în cazul în care Consiliul ar decide să acorde Croaţiei aderarea la Schengen şi să o nege, încă o dată, pentru Bulgaria şi România. Ştiţi foarte bine că de mult timp grupul meu şi Parlamentul ca întreg continuă să afirme că respectivele criterii pentru intrarea în spaţiul Schengen sunt îndeplinite din 2011. Ceea ce sperăm acum, având în vedere propunerea existentă privind aderarea Croaţiei, este ca în final statele membre să poată fi de acord cu aderarea la Schengen a tuturor celor trei ţări - Croaţia, România şi Bulgaria. Asta este ceea ce cerem, dar în final, din păcate, nu noi putem hotărî asta, decizia se află în mâinile statelor membre. Le cerem cu adevărat să facă asta, după atât de mulţi ani pentru România şi Bulgaria. Asta este ceea ce sperăm să vedem'', a afirmat eurodeputata social-democrată germană în declaraţia pentru AGERPRES.
Ea a ţinut să precizeze că aderarea la Schengen trebuie să fie decisă strict pe baza îndeplinirii criteriilor existente. ''Nu aş spune că nu sunt probleme în aceste ţări, inclusiv în Croaţia. Există unele probleme privitoare la corupţie, migraţie şi altele, dar ele nu condiţionează aderarea la spaţiul Schegen. Aşadar, sper cu adevărat că statele membre vor lua această decizie favorabilă privind toate cele trei ţări'', a explicat Birgit Sippel.
Fiind întrebată ce ţări blochează o asemenea decizie în Consiliu, eurodeputata S&D a răspuns: ''Am auzit şi eu despre Ţările de Jos şi sunt zvonuri că mai este o ţară, dar nu sunt sigură care dintre ele. Dar asta îmi dă speranţe, având în minte că sunt doar una sau două ţări (care blochează o decizie), că în final se poate ajunge la un acord''.
Grupul europarlamentar S&D a depus, alături de alte cinci grupuri politice (PPE, Renew, Verzi, ECR şi Stânga), au depus o propunere de rezoluţie care îndeamnă Consiliul să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia sa privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România până la sfârşitul anului 2022, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state la începutul anului 2023. AGERPRES/ (A - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România rămâne sub țintele de vaccinare, potrivit unui raport publicat de UNICEF și OMS
Acoperirea vaccinală în România a rămas sub nivelurile recomandate în 2025, potrivit unui raport publicat miercuri de UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Datele arată că zeci de mii de copii nu au fost imunizați împotriva unor boli grave precum rujeola, difteria, tetanosul și tusea convulsivă. România continuă să &ic
Anul Cultural România-Italia/Concert de gală la Festivalul Ravello,încheiere simbolică a semestrului românesc al Anului Cultural România-Italia 2026
Concertul de Gală susținut duminică seara de Orchestra Operei Naționale București pe scena Festivalului Ravello din Italia a marcat încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România-Italia 2026, program desfășurat în ultimele șase luni și dedicat promovării culturii române în Italia prin diplomație culturală.
Militari francezi desfășurați în România și Estonia, prezenți la parada militară de Ziua Națională a Franței
Militari francezi desfășurați pe flancul estic al Europei, în special în România și Estonia, vor lua parte la parada militară organizată la Paris marți, cu ocazia Zilei Naționale a Franței, transmite France Presse. Șeful statului francez Emmanuel Macron prezidează marți pentru ultima oară tradiționala paradă militară de 14 iu
Doi români au murit după ce au căzut într-o crevasă în Gran Paradiso, Alpii italieni (ANSA)
Doi alpiniști de naționalitate română și-au pierdut viața în masivul Gran Paradiso din Italia după ce au căzut într-o crevasă, au anunțat luni echipele de salvatori italieni, potrivit agenției ANSA. Trupurile neînsuflețite au fost recuperate de echipa salvamont din Valle d'Aosta, care îi căuta din data de 9 iulie, când a
UPDATE ÎPS Antonie a fost întronizat mitropolit al Basarabiei
Înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Biserica 'Sfinții Trei Ierarhi' din Chișinău, relatează Deschide.md, IPN și Radio Chișinău. Evenimentul a început cu sf&aci
Vicepreședinta executivă a CE Roxana Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene (CE) pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, va ține un discurs în cadrul reuniunii liderilor Comitetului director la nivel înalt pentru obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 4, găzduită de UNESCO, care va avea loc la Paris, informează vineri un com
Putin probabil va escalada războiul din Ucraina, în pofida eforturilor de pace ale lui Trump (Reuters)
Președintele rus Vladimir Putin respinge apelurile de a negocia pacea cu Kievul, au declarat pentru Reuters trei surse apropiate Kremlinului, potrivit cărora recentele atacuri cu drone ale Ucrainei asupra rafinăriilor și porturilor din Rusia i-au întărit convingerea că trebuie să continue războiul, cel puțin pentru moment. Două dintre surse, vorbind sub
Liderii UE intenționează să depoziteze în siguranță pistoalele primite cadou de la Erdogan
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au declarat joi că pistoalele primite cadou din partea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în urma vizitei lor la Ankara pentru summitul NATO, vor fi depozitate în siguranță, informează EFE. 'Arma va fi transportată și
Coreea de Sud speră să extindă cooperarea cu România dincolo de sectorul apărării, afirmă președintele sud-coreean
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avut miercuri la Ankara o întâlnire cu președintele român Nicușor Dan și a afirmat că Seulul dorește să extindă cooperarea bilaterală dincolo de industria de apărare, a consemnat agenția de presă sud-coreeană Yonhap. Întâlnirea a avut loc în marja summitului Organizației Tratatului Atlanticu
Marea Britanie a convocat un diplomat iranian de rang înalt în legătură cu înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra
Marea Britanie l-a convocat marți pe însărcinatul cu afaceri al Iranului - cel mai înalt diplomat al Teheranului la Londra - după ce doi cetățeni români au primit pedepse grele cu închisoarea pentru înjunghierea unui jurnalist care lucra pentru un grup media de limbă persană din capitala britanică, informează Reuters.
Destructurarea unei rețele care a distribuit 200.000 de prezervative contrafăcute în Europa, unele confiscate în România (OLAF)
O rețea care a distribuit peste 200.000 de prezervative contrafăcute în Europa, punând în pericol sănătatea cumpărătorilor, a fost destructurată, a anunțat marți Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), precizând că produsele 'confiscate în România, Serbia și Spania' proveneau de la același furnizor din China, relatează AFP.
VIDEO SUA250/Nava școală Mircea, la Parada Velierelor din New York
Nava școală Mircea a participat sâmbătă la Parada Velierelor din New York, potrivit paginii oficiale de Facebook a Navei Școală 'Mircea', cunoscută și ca 'Bricul Mircea'. Velierul 'Mircea' va rămâne andocat timp de patru zile înainte de a-și continua drumul spre ultima oprire, portul Boston, și va părăsi coasta america
SUA250/ Ambasada României în SUA: Suntem mândri să fim alături de America în calitate de aliat, prieten și partener
Ambasada României în SUA a transmis sâmbătă un mesaj de felicitare cu prilejul împlinirii a 250 de ani de independență a Statelor Unite, în care apreciază, între altele, că, românii sunt mândri să fie alături de America în calitate de aliat, prieten și partener dedicat valorilor care ne unesc peste Atlantic.
Avioane de luptă ale misiunii de reacție rapidă a NATO interceptează un avion de linie chinez la granița româno-ungară
Avioane de luptă ungare ale NATO din cadrul zborurilor de serviciu și de patrulare în alertă cu reacție rapidă (Quick Reaction Alert, QRA - nr.) au fost ridicate de la sol la granița româno-ungară după ce un avion de pasageri înmatriculat în China nu a stabilit contactul cu controlorii de trafic aerian din România, a anunțat sâmbăt
Școli din Austria oferă și în anul școlar viitor cursuri de română ca limbă maternă
Elevii români care frecventează sistemul public de învățământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reamintește vineri ambasada României la Viena. În prezent, româna este predată în Austria ca limbă maternă în școli primare (Volksschule) și g













