logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sectorul digital românesc, pus sub lupă la Parlamentul European

Imagine din galeria Agerpres

Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Sectorul digital românesc a fost pus sub lupă, marţi, la Bruxelles, în cadrul unui eveniment organizat de eurodeputatul Victor Negrescu şi intitulat "Romanian Digital Day", la care au participat zeci de persoane cu diverse grade de implicare în domeniu, de la primari, reprezentanţi ai unor autorităţi de stat şi europarlamentari, până la antreprenori consacraţi, fondatori de start-up-uri şi olimpici la informatică.

Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care a participat şi a luat cuvântul la "Romanian Digital Day", a elogiat inţiativa şi "efortul transpartinic" şi a subliniat că "aici România a avut o singură voce, cum de altfel trebuie să aibă întotdeauna când vine vorba de temele mari strategice, şi digitalizarea este o temă mare, strategică şi pentru România şi bineînţeles pentru UE".

 



El a subliniat că nu întâmplător România are acea ţintă de 20% din fonduri pentru digitalizare din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care înseamnă aproape 6 miliarde de euro.

"Nu întâmplător UE are deceniul digital, busola digitală. Până în 2030 toate ţările europene, nu doar România, trebuie să-şi accelereze transformarea digitală şi, nu întâmplător, România a intrat pe un drum pe care eu îl consider fără întoarcere şi care înseamnă cel mai ambiţios plan de transformare digitală a ţării", a mai declarat Burduja, pentru AGERPRES, la finalul dezbaterilor din cadrul "Romanian Digital Day", care au durat mai multe ore.

"Faptul că au venit oficiali ai Comisiei Europene, au lăudat performanţele României în digitalizare, au lăudat resursa umană românească, din toată lumea, care se distinge în companii private, în laboratoare de cercetare, în mari universităţi ale lumii, toate acestea sunt argumente în favoarea ţării noastre", a mai spus ministrul digitalizării.

Organizatorul evenimentului, Victor Negrescu, a afirmat că sectorul digital românesc contribuie cu 6% la PIB-ul României şi şi-a dorit să fie mai bine auzit la Bruxelles.

 



"Cred că ne-am atins acest obiectiv. Foarte multe companii, foarte multe asociaţii, foarte mulţi inovatori în domeniul digital au putut să-şi exprime punctele de vedere, în prezenţa reprezentanţilor Comisiei Europene, ai Parlamentului European, ai Parlamentului României şi ai Guvernului României. O discuţie interesantă, interactivă, constructivă şi sperăm ca la finalul zilei să avem proiecte concrete care să rezulte din această discuţie de astăzi", a declarat Negrescu pentru jurnalişti români la finalul "Romanian Digital Day".

În context, eurodeputatul S&D, care este vicepreşedinte al comisiei CULT (Cultură şi educaţie) a PE, a subliniat că sectorul are nevoie de acces la informaţii pentru a se putea dezvolta.

"Industria este dominată de companii mici şi mijlocii, ceea ce înseamnă că trebuie să găsim mijloace prin care antreprenorii români să aibă acces şi la informaţie, dar şi la fonduri, pentru a se dezvolta, pentru a face din România un lider cel puţin regional în domeniul digital. Nu e suficient doar să avem potenţial. Trebuie să mergem mai departe şi asta ne dorim prin acest eveniment şi asta este principala concluzie a întâlnirii noastre de astăzi", a conchis Victor Negrescu.

În ceea ce priveşte dezvoltarea educaţiei în domeniul digital, el a afirmat că România trebuie să urmeze modelul altor ţări, care au făcut mai mult şi mai repede decât România. Eurodeputatul Alex Agius Saliba din Malta a declarat, de pildă, în cadrul dezbaterilor, că ţara sa a început să ofere tablete copiilor din ciclul primar încă din 2014, iar copiii, elevii şi studenţii au acces gratuit la internet.

 



"Sistemele de educaţie trebuie să se modernizeze pentru a preveni divizarea digitală", a pledat eurodeputatul maltez.

O idee abordată şi de Alina Ujupan - membră în cabinetul vicepreşedintei Comisiei Europene care răspunde de digitalizare, Margrethe Vestager - care a spus că în prezent există la nivelul UE un deficit de 8 milioane de oameni în Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor.

 



"Ce este clar e că avem nevoie de specialişti şi universităţile vor trebui să-şi adapteze curicula foarte rapid. Vorbim de siguranţă cibernetică, Inteligenţă Artificială, gestiunea datelor, deci tot felul de specializări în domeniul TIC, dar cred că este un efort major atât pentru universităţi, cât şi pentru mediul de business. Nu cred că vom reuşi abordând problema unilateral, ci trebuie unite aceste eforturi", a pledat ea.

Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, a vorbit despre dificultăţile cu care se confruntă aceste companii în domeniul inovării.

 



"Este anormal să foloseşti 70% pentru inovare din resursele proprii. (...) Şapte din zece antreprenori se bazează pe resurse proprii. Doar 6%, mai puţin de 10 antreprenori din 100, folosesc fonduri UE. Ei investesc şase până la 12 luni şi aşteaptă un profit din inovare în 3 până la 5 ani. Principala sursă de informaţii în materie de inovare este propria organizaţie, doar 1% au menţionat guvernul sau altă instituţie. Principala barieră legată de inovare este costul mare de accesare a instrumentelor guvernamentale", a declarat el în cadrul dezbaterii de la Parlamentul European.

Pe de altă parte, Iulian Stanciu, preşedinte al eMag, a vorbit la "Romanian Digital Day" despre creşterea uriaşă a sectorului din ultimii zece ani.

 



"Dacă descompunem creşterea PIB din ultimii 10 ani, mai mult de un sfert provine din economia digitală, din companii care cresc în România şi internaţional. Economia digitală reprezintă acum aproape 18% din PIB-ul României, ceea ce reprezintă o creştere uriaşă în ultimul deceniu. Şi când vorbim despre economia digitală nu înseamnă doar TIC, ci şi e-commerce, publicitate digitală, agricultură, transport, sănătate, educaţie", a spus omul de afaceri.

"România este o ţară de contrast dacă te uiţi la infrastructura digitală - viteză mare a internetului, procente mari de femei în IT, cred că suntem pe locul doi în UE, număr mare de absolvenţi de IT, dar nivel scăzut de compentenţe digitale pentru populaţia generală şi companii. (...) Trebuie să intensificăm măsurile pe care le luăm", în primul rând în domeniul educaţiei digitale, a pledat el.

Andrei-Costin Constantinescu, olimpic medaliat la informatică, a vorbit despre cum l-a ajutat în carieră participarea la acest tip de evenimente şi de ce crede că ele ar trebui să continue să fie importante.

 



"Pentru moment fac un doctorat, fac algoritmi, fac programare, cercetare în domeniul ştiinţei computerelor. Dar nu este vorba neapărat de CV, mă ajută să mă dezvolt aşa cum doresc. De asta cred că olimpiadele trebuie să continue să fie importante. Faptul că în România facem asta de la o vârstă foarte fragedă se gravează adânc în mintea noastră în ceea ce priveşte abordarea problemelor. Învăţăm să rezolvăm probleme, cum să gândim. Iar apoi devenim inovatori, cercetători, oameni care iau decizii poate", a spus tânărul la dezbaterea de la PE.

În acelaşi timp, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a spus că el încearcă să creeze în municipiul său un context în care exodul creierelor nu doar să fie oprit, ci chiar inversat.

 



"Trebuie să trecem de la o abordare egocentrică la una de ecosistem", a spus Boc, referindu-se la inovare. "Inovarea este cheia. Oferim 50% reducere de taxe dacă construieşti o clădire verde în oraşul nostru", a exemplificat el.

În plus, a mai spus Boc, "ştim că susţinând inovaţia într-o zi vom putea obţine mai mulţi bani taxând aceste afaceri".

Nu în ultimul rând, "Romanian Digital Day" a fost un prilej pentru pledoarii idealiste, precum stabilirea la nivelul UE a unui procent obligatoriu pentru educaţie, aşa cum impune NATO pentru apărare un procent de 2%, sau pentru introducerea de mai multe ore de informatică la profilul liceal matematică-informatică.AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO

 

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 28-10-2026 17:15

Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia

Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&

Romania in lume 26-10-2026 22:39

Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez

Romania in lume 24-10-2026 19:31

Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic

Romania in lume 23-10-2026 15:47

Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat

Romania in lume 23-10-2026 14:08

BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre

Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra

Romania in lume 23-10-2026 12:03

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M

Romania in lume 23-10-2026 09:47

Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce

Romania in lume 22-10-2026 14:10

Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ

Romania in lume 22-10-2026 12:24

CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside

Romania in lume 22-10-2026 11:26

Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)

Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care

Romania in lume 21-10-2026 21:57

Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r

Romania in lume 21-10-2026 17:28

Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de

Romania in lume 21-10-2026 12:39

Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C

Romania in lume 20-10-2026 23:26

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli

Romania in lume 20-10-2026 20:32

Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo