Ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan: Ne axăm pe pregătirea primului summit hispano-român
Agenda următoarelor evenimente bilaterale se axează pe organizarea primului summit hispano-român, a declarat ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, într-un interviu difuzat luni de publicaţia "The Diplomat in Spain".
''Conlucrăm îndeaproape cu partenerii noştri spanioli pentru a realiza acest obiectiv comun, care implică în primul rând o recunoaştere a relaţiei privilegiate de prietenie între România şi Spania'', a explicat diplomatul român, în contextul în care în 2022 se împlinesc 141 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări.
În ceea ce priveşte situaţia românilor din Spania, George Bologan şi-a exprimat speranţa că, la fel ca alte ţări europene, Spania va permite dubla cetăţenie. ''Cred că toată lumea ar avea de câştigat (...) Munca recunoscută, revitalizarea din partea românilor a unor aşezări importante sau sectoare economice, cultura şi spiritualitatea europene care ne caracterizează şi multe afinităţi, cărora li se adaugă numărul în creştere de familii mixte, sunt doar câteva elemente care pot duce la o apreciere obiectivă a posibilităţii ca românii din Spania (cea mai numeroasă comunitate din UE) să poată obţine cetăţenia spaniolă fără a se vedea obligaţi să renunţe la cetăţenia de origine'', a afirmat diplomatul român.
Întrebat care sunt rezultatele deciziei din 2013, de a acorda un caracter strategic relaţiei parteneriale bilaterale, şi domeniile în care s-au intensificat relaţiile dintre Spania şi România, Bologan a menţionat vizita la Bucureşti din acest an a şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, şi a anunţat că, în perioada următoare, va avea loc prima vizită a unui ministru de interne român în Spania.
Totodată, Bologan a mai afirmat că relaţia bilaterală a avansat inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunea de securitate a Asocierii Strategice şi a evidenţiat participarea în premieră a Armatei Aerului din Spania, în februarie şi martie 2021, cu 130 de militari şi şase avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon, la misiuni comune de Poliţie Aeriană Consolidată alături de Forţele Aeriene române, executate sub comandă NATO la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, precum şi la exerciţii de antrenament cu militarii români.
Întrebat ce poate oferi Spania României şi invers, diplomatul român a răspuns că ''Spania are o experienţă valoroasă în gestionarea fondurilor europene, în executarea proiectelor în domeniul energiilor regenerabile şi a infrastructurii, iar România reprezintă o şansă interesantă pentru internaţionalizarea companiilor spaniole''. El a amintit că investiţiile spaniole în România s-au ridicat la 1,78 miliarde de euro în 2021, existând 6.375 de companii cu participare de capital spaniol.
''Principalele puncte forte ale României sunt sistemul său fiscal competitiv, poziţia sa geostrategică şi mâna de lucru înalt calificată'', a adăugat Bologan, menţionând printre altele că România este al patrulea fabricant de automobile din Europa centrală (modelul Dacia Sandero a fost cea mai vândută maşină în Spania în 2020), că sectorul IT şi al comunicaţiilor din România este unul dintre cele mai dezvoltate din Europa centrală şi de est şi că, cu 9,4 milioane de hectare de pământ cultivabil, ţara noastră a fost în 2021 primul producător de floarea soarelui din UE, al doilea producător de porumb şi al cincilea de grâu.
În condiţiile în care, în 2022, s-au împlinit 15 ani de la aderarea României la UE, ambasadorul român a vorbit despre ''efectele pozitive ale apartenenţei la marea familie europeană'' şi a apreciat că ''prezenţa românilor în Spania, dreptul la libera circulaţie în spaţiul european şi dreptul la muncă sunt consecinţe practice ale apartenenţei la UE''. Bologan a amintit totodată că România găzduieşte în prezent pe teritoriul său o importantă structură europeană, Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică, iar două posturi cu vizibilitate în UE sunt ocupate de doi români: primul procuror-şef din istoria UE şi directorul executiv al Autorităţii Europene în domeniul Muncii. Iar, în Spania, Centrul Satelitar al UE (SATCEN) din Torrejon de Ardoz este condus de un român.
Totodată, Bologan a apreciat că felul în care România a gestionat situaţia refugiaţilor din Ucraina este un argument cu greutate care arată că ţara noastră deja acţionează ca un stat membru al zonei Schengen şi merită să fie integrată de iure în spaţiul de liberă circulaţie.
În fine, ambasadorul român în Spania a calificat drept ''istorică'' acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE pentru Republica Moldova ''care confirmă valoarea strategică a politicii de extindere a Uniunii Europene''. ''Desigur, această decizie reprezintă începerea unui proces complex, iar România, în ceea ce o priveşte, va continua să fie unul dintre susţinătorii cei mai deschişi ai agendei europene a Republicii Moldova, precum şi a Ucrainei şi Georgiei'', a spus ambasadorul român.
Bologan a semnalat totuşi că există o serie de factori care influenţează mediul de securitate din Republica Moldova, ''iar România a încercat să sporească nivelul de angajament politic al comunităţii internaţionale în sprijinul Republicii Moldova, dar şi să mobilizeze un ajutor financiar substanţial pentru ca autorităţile de la Chişinău să poată rezista loviturilor masive şi multidimensionale cu care se confruntă''. ''Totodată, la nivel bilateral, România a destinat un important ajutor umanitar Republicii Moldova sub diverse forme pentru a ajuta această ţară să depăşească problemele provocate de primirea unui număr impresionant de refugiaţi proveniţi din Ucraina'', a adăugat Bologan. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu; editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: thediplomatinspain.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo











