Custodele Coroanei şi Principele Radu s-au întâlnit cu preşedintele Asociaţiei Olimpice Britanice, Sir Hugh Robertson
Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au avut vineri o întrevedere cu preşedintele Asociaţiei Olimpice Britanice, Sir Hugh Robertson, la sediul Ambasadei României în Regatul Unit.
Întâlnirea, una extrem de cordială şi la care a fost prezent şi ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Laura Popescu, a prilejuit un schimb de opinii despre mişcarea olimpică şi sportivă din cele două ţări şi despre proiecte viitoare.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
MS Margareta a acordat Înaltul Patronaj Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi Federaţiei Române de Rugby în 2018, în anul următor Federaţiei Române de Oină, iar în 2020 Federaţiei Române de Ciclism.
Federaţia Română de Karate Tradiţional (în 2005), Federaţia Română de Scrimă, Federaţia Română de Tir cu Arcul (ambele în 2011) şi Federaţia Ecvestră Română (în 2020) au primit Înaltul Patronaj al ASR Principelui Radu.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Tot vineri, Custodele Coroanei române şi Principele Radu au avut o întâlnire cu ambasadorul României la Londra, Laura Popescu, acesta fiind ultimul punct al vizitei pe care Familia Regală a efectuat-o în aceste zile în capitala britanică, metropolă în care trăiesc aproximativ o treime dintre cei 1 milion de români din Regatul Unit.
Vizita a inclus ceremonia dezvelirii bustului în bronz al Regelui Mihai I, la sediul Ambasadei române (joi), şi întâlniri cu conducerea şi cursanţii Colegiului Regal de Apărare (RCDS), cu Lordul Primar al Londrei, Vincent Thomas Keaveny, şi cu preşedintele Asociaţiei Britanice Paralimpice, Mike Sharrock (miercuri). Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Principele Consort au fost primiţi miercuri seară, la Castelul Windsor, de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, întâlnirea având un caracter privat. AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România rămâne sub țintele de vaccinare, potrivit unui raport publicat de UNICEF și OMS
Acoperirea vaccinală în România a rămas sub nivelurile recomandate în 2025, potrivit unui raport publicat miercuri de UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Datele arată că zeci de mii de copii nu au fost imunizați împotriva unor boli grave precum rujeola, difteria, tetanosul și tusea convulsivă. România continuă să &ic
Anul Cultural România-Italia/Concert de gală la Festivalul Ravello,încheiere simbolică a semestrului românesc al Anului Cultural România-Italia 2026
Concertul de Gală susținut duminică seara de Orchestra Operei Naționale București pe scena Festivalului Ravello din Italia a marcat încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România-Italia 2026, program desfășurat în ultimele șase luni și dedicat promovării culturii române în Italia prin diplomație culturală.
Militari francezi desfășurați în România și Estonia, prezenți la parada militară de Ziua Națională a Franței
Militari francezi desfășurați pe flancul estic al Europei, în special în România și Estonia, vor lua parte la parada militară organizată la Paris marți, cu ocazia Zilei Naționale a Franței, transmite France Presse. Șeful statului francez Emmanuel Macron prezidează marți pentru ultima oară tradiționala paradă militară de 14 iu
Doi români au murit după ce au căzut într-o crevasă în Gran Paradiso, Alpii italieni (ANSA)
Doi alpiniști de naționalitate română și-au pierdut viața în masivul Gran Paradiso din Italia după ce au căzut într-o crevasă, au anunțat luni echipele de salvatori italieni, potrivit agenției ANSA. Trupurile neînsuflețite au fost recuperate de echipa salvamont din Valle d'Aosta, care îi căuta din data de 9 iulie, când a
UPDATE ÎPS Antonie a fost întronizat mitropolit al Basarabiei
Înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Biserica 'Sfinții Trei Ierarhi' din Chișinău, relatează Deschide.md, IPN și Radio Chișinău. Evenimentul a început cu sf&aci
Vicepreședinta executivă a CE Roxana Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene (CE) pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, va ține un discurs în cadrul reuniunii liderilor Comitetului director la nivel înalt pentru obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 4, găzduită de UNESCO, care va avea loc la Paris, informează vineri un com
Putin probabil va escalada războiul din Ucraina, în pofida eforturilor de pace ale lui Trump (Reuters)
Președintele rus Vladimir Putin respinge apelurile de a negocia pacea cu Kievul, au declarat pentru Reuters trei surse apropiate Kremlinului, potrivit cărora recentele atacuri cu drone ale Ucrainei asupra rafinăriilor și porturilor din Rusia i-au întărit convingerea că trebuie să continue războiul, cel puțin pentru moment. Două dintre surse, vorbind sub
Liderii UE intenționează să depoziteze în siguranță pistoalele primite cadou de la Erdogan
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au declarat joi că pistoalele primite cadou din partea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în urma vizitei lor la Ankara pentru summitul NATO, vor fi depozitate în siguranță, informează EFE. 'Arma va fi transportată și
Coreea de Sud speră să extindă cooperarea cu România dincolo de sectorul apărării, afirmă președintele sud-coreean
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avut miercuri la Ankara o întâlnire cu președintele român Nicușor Dan și a afirmat că Seulul dorește să extindă cooperarea bilaterală dincolo de industria de apărare, a consemnat agenția de presă sud-coreeană Yonhap. Întâlnirea a avut loc în marja summitului Organizației Tratatului Atlanticu
Marea Britanie a convocat un diplomat iranian de rang înalt în legătură cu înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra
Marea Britanie l-a convocat marți pe însărcinatul cu afaceri al Iranului - cel mai înalt diplomat al Teheranului la Londra - după ce doi cetățeni români au primit pedepse grele cu închisoarea pentru înjunghierea unui jurnalist care lucra pentru un grup media de limbă persană din capitala britanică, informează Reuters.
Destructurarea unei rețele care a distribuit 200.000 de prezervative contrafăcute în Europa, unele confiscate în România (OLAF)
O rețea care a distribuit peste 200.000 de prezervative contrafăcute în Europa, punând în pericol sănătatea cumpărătorilor, a fost destructurată, a anunțat marți Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), precizând că produsele 'confiscate în România, Serbia și Spania' proveneau de la același furnizor din China, relatează AFP.
VIDEO SUA250/Nava școală Mircea, la Parada Velierelor din New York
Nava școală Mircea a participat sâmbătă la Parada Velierelor din New York, potrivit paginii oficiale de Facebook a Navei Școală 'Mircea', cunoscută și ca 'Bricul Mircea'. Velierul 'Mircea' va rămâne andocat timp de patru zile înainte de a-și continua drumul spre ultima oprire, portul Boston, și va părăsi coasta america
SUA250/ Ambasada României în SUA: Suntem mândri să fim alături de America în calitate de aliat, prieten și partener
Ambasada României în SUA a transmis sâmbătă un mesaj de felicitare cu prilejul împlinirii a 250 de ani de independență a Statelor Unite, în care apreciază, între altele, că, românii sunt mândri să fie alături de America în calitate de aliat, prieten și partener dedicat valorilor care ne unesc peste Atlantic.
Avioane de luptă ale misiunii de reacție rapidă a NATO interceptează un avion de linie chinez la granița româno-ungară
Avioane de luptă ungare ale NATO din cadrul zborurilor de serviciu și de patrulare în alertă cu reacție rapidă (Quick Reaction Alert, QRA - nr.) au fost ridicate de la sol la granița româno-ungară după ce un avion de pasageri înmatriculat în China nu a stabilit contactul cu controlorii de trafic aerian din România, a anunțat sâmbăt
Școli din Austria oferă și în anul școlar viitor cursuri de română ca limbă maternă
Elevii români care frecventează sistemul public de învățământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reamintește vineri ambasada României la Viena. În prezent, româna este predată în Austria ca limbă maternă în școli primare (Volksschule) și g













