Turcia se gândeşte serios să renunţe la obligativitatea testelor PCR pentru turiştii români înainte de 1 iunie
Turcia ia în calcul serios să renunţe la testele PCR pentru turiştii români înainte de 1 iunie, a declarat marţi Ferit Turgut, reprezentantul pentru Mediterana din boardul Asociaţiei agenţiilor de turism din Turcia (Tursab), în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
Potrivit sursei citate, pe 17 mai se încheie lockdown-ul în Turcia, iar până la sfârşitul lunii se va decide pentru ce ţări se vor mai solicita de la 1 iunie teste PCR pentru turişti. Românii, care au o situaţie bună din punctul de vedere al numărului cazurilor de COVID-19, cel mai probabil nu vor mai avea nevoie de teste PCR de la 1 iunie pentru a intra în Turcia. Dar, după cum a precizat Ferit Turgut, este posibil ca o decizie în acest sens să se ia chiar mai devreme.
De la 1 iunie cel mai probabil Turcia va trece la liste de acces pe culori (gălbenă, roşie, verde, etc.), în funcţie de numărul de cazuri de coronavirus din ţările respective.
Reprezentantul Tursab susţine că în Antalya sunt aşteptaţi în 2021 "500.000, cel mult 600.000" de turişti români, care sunt în top 20 al ţărilor cu cea mai mare prezenţă în această regiune, listă dominată de Rusia.
La nivelul tuturor turiştilor străini, se speră că Antalya va atrage în anul 2021 în total 7,4 milioane de turişti, întrucât în primele patru luni ale anului au ajuns aici deja 1,4 milioane de vizitatori.
Practic, se doreşte ca în 2021 să se ajungă la jumătate din fluxul de turişti din 2019, un an fără pandemie, când în Antalya au venit nu mai puţin de 15 de milioane de turişti. În 2020 însă, numărul de turişti străini în Antalya a scăzut abrupt până la 3,3 milioane de turişti.
Oficialul turc susţine că ţara sa se pregăteşte să accepte persoanele vaccinate în ţară fără condiţii suplimentare, dar că momentan nu a angajat discuţii privind o eventuală recunoaştere a certificatului verde digital care este în curs de adoptare în Uniunea Europeană.
Ferit Turgut spune că aproape toţi angajaţii din sectorul turismului au fost vaccinaţi, proces care ar urma să se încheie pe 30 mai.
În anul 2020 s-au depistat în Antalya în total 3.500 de turişti cu COVID-19 din 3,5 milioane, în condiţiile în care nu se cerea test PCR pentru intrarea în ţară, iar în acest an, la un flux de circa un milion de turişti, numărul celor depistaţi cu noul coronavirus nu a ajuns la 1.000 de persoane.
Răspândirea coronavirusului a fost limitată în principal de faptul că angajaţii din turism au fost vaccinaţi masiv, funcţionarea fiecărei unităţi sanitare de profil fiind condiţionată de obţinerea unui certificat sanitar în acest sens.
De asemenea, "toate avioanele au schimbat regulile pentru COVID, toate aeroporturile au sporit măsurile de siguranţă. Toate agenţiile de turism au schimbat regulile de igienă. iar acum este cel mai sigur din punctul de vedere al igienei", a mai spus Ferit Turgut.AGERPRES/(A - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia dezminte că în spatele unei ascunzători de arme de lângă Berlin s-ar afla o rețea de agenți ruși
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a respins joi informațiile publicate recent de revista germană Der Spiegel, conform căruia o ascunzătoare de arme și muniție găsită în apropierea Berlinului ar avea legătură cu o rețea de agenți controlată de Rusia, informează Reuters. Zaharova a numit relatarea, care citează surs
Un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata
Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova persona non grata, a anunțat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax. ''La 27 august, însărcinatul cu afaceri al României în Rusia, Liliana Burda, a fost convocat la Departamentul de Protocol de Stat al Ministerului de Externe rus și i s-a p
VIDEO Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea Independenței: Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, așteptați la Chișinău
Republica Moldova sărbătorește joi 35 de ani de la proclamarea Independenței, iar la Chișinău sunt așteptați președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de președinta Maia Sandu să participe la manifestările consacrate acestei zile, informează Moldpres.
România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE
România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare ''Acțiunea de Securitate pentru Europa'' (SAFE), reprezentând 15% din alocarea sa totală de 16,7 miliarde de euro, indică un comunicat difuzat de Comisia Europeană. SAFE este un instrument financi
MAE rus îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, a informat miercuri ministerul rus, transmite agenția de presă Interfax. 'Joi, 27 august, reprezentantul temporar pentru afaceri al României a fost convocat la Ministerul de Externe rus', a in
Claudiu Năsui depune vineri jurământul ca ministru al dezvoltării economice și digitalizării al Republicii Moldova
Deputatul USR Claudiu Năsui, care va prelua funcția de ministru al dezvoltării economice și digitalizării în Republica Moldova, și Eugeniu Osmochescu, desemnat pentru funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare, vor depune vineri jurământul, a anunțat miercuri, la începutul ședinței de guvern, premierul moldovean Vasile Tofan, infor
Ascunzătoare de arme lângă Berlin: Suspectul reținut în România ar fi un ucrainean care lucrează pentru Rusia (presă)
Suspectul arestat în România, pe care autoritățile germane îl leagă de o ascunzătoare de arme găsită la periferia Berlinului, este un cetățean ucrainean care ar fi aparținut unui grup clandestin care, la cererea serviciilor secrete rusești, pregătea atacuri și sabotaje în țări membre ale NATO, a relatat marți săptămânalul Der Spiegel, ci
Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României
Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul celei de a șasea și ultima cerere de plată, care nu a fost încă depusă de autoritățile române, precizează Comisia Europeană într-un răspuns pentru AGERPRES, precizând că serviciile CE sunt angajate cu acestea în discuții tehnice care susțin implementarea PNRR până l
Eurodeputatul Nicu Ștefănuță cere guvernului Ungariei soluții pentru continuarea finanțării culturale în Transilvania
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, îi solicită premierului Ungariei, Magyar Peter, și ministrului Culturii, Tarr Zoltan, o întâlnire la Budapesta pentru a discuta situația proiectelor culturale, educaționale și comunitare ale maghiarilor din Transilvania, informează un comunicat al biroului său trimis AGE
PPE și Renew cer CE să transmită fără echivoc României că 'amendamentul Fritz' riscă să ducă la pierderea fondurilor PNRR
Grupurile politice Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) și Renew Europe (liberal) din Parlamentul European îi solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să transmită fără echivoc României că plata fondurilor din Programul Național de Redresare și Reziliență este condiționată de implementarea reformelor în respectarea deplină a
Interpol anunță o operațiune internațională majoră împotriva rețelelor de crimă organizată din Africa de Vest (GALERIE FOTO)
O operațiune internațională împotriva rețelelor de crimă organizată din Africa de Vest responsabile de escrocherii financiare online s-a soldat cu 58 de arestări și 263 de suspecți identificați, a anunțat Interpol într-un comunicat publicat marți, informează EFE. Operațiunea Jackal IV, coordonată de Organizația Internațională a Pol
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de Maia Sandu la manifestările dedicate celor 35 de ani de independență a Republicii Moldova
Președinta Maia Sandu i-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să participe joi, 27 august, la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de independență a Republicii Moldova, informează marți Radio Chișinău și Deschide.md. Republica Moldova marchează joi 35 de ani de la
Europol avertizează asupra unoi noi tactici de jafuri violente în muzeele europene (raport)
Baroase, topoare, explozibili și chiar arme de foc se numără printre noile tactici detectate în jafurile din muzeele europene, unde Europol observă apariția unor infractori mai puțin specializați, dar mai violenți, care caută aur, bijuterii, pietre prețioase și antichități pentru valoarea lor și pentru ușurința cu care pot fi vândute pe piața neagră, relatează lu
Germania vrea să obțină extrădarea din România a suspectului în cazul armelor descoperite în apropiere de Berlin
Germania este în contact cu autoritățile de la București cu privire la posibila extrădare a unui bărbat reținut în România în legătură cu o ascunzătoare de arme descoperită într-o pădure din apropierea Berlinului anul trecut, a declarat vineri ministrul de interne german, Alexander Dobrindt, informează Reuters.
Germania: Arme de foc descoperite în apropiere de Berlin, serviciile secrete acuzând Moscova; suspect arestat în România (media)
Autoritățile de securitate din Germania au descoperit anul trecut pistoale ascunse într-o pădure din apropierea Berlinului și cred că armele urmau să fie folosite pentru a comite asasinate în numele serviciilor secrete rusești, un suspect fiind arestat în România, a relatat vineri publicația Sueddeutsche Zeitung, citată de Reuters, AFP și dpa.










