Şapte ţări membre UE, printre care şi România, apără rolul energiei nucleare în viitorul mix
Şefi de stat şi de guvern din şapte ţări membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, apără rolul energiei nucleare în Europa, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene făcută publică joi, relatează AFP.
Este "un apel de urgenţă pentru a asigura reguli ale jocului echitabile pentru energia nucleară în UE, fără a exclude politici şi avantaje climatice şi energetice", se menţionează în textul postat online pe site-ul guvernului polonez.
Scrisoarea, în engleză, este semnată de preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-miniştrii din Ungaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia şi Slovenia. Datată 19 martie, ea a fost făcută publică joi.
Acest apel intervine în plină discuţie privind combaterea schimbărilor climatice în UE şi Pactul verde european, care ar urma să condiţioneze accesul la finanţări şi deci investiţiile pentru numeroşi ani.
Anumite ţări sunt favorabile includerii energiei nucleare în acest mix datorită avantajelor climatice, întrucât produce emisii foarte scăzute de CO2. Alte ţări, precum Germania şi Austria, se opun acestei perspective.
Semnatarii scrisorii cer "ca politicile energetice şi climatice europene să susţină toate căile către neutralitatea climatică, potrivit principiului neutralităţii tehnologice".
În plus, ei subliniază "contribuţia sectorului nuclear pentru combaterea schimbării climatice" şi văd în acesta un mijloc de a susţine dezvoltarea energiei regenerabile, fără a uita locurile de muncă create.
Statele membre au viziuni foarte diferite privind rolul sectorului nuclear în viitor.
Germania a decis să renunţe la acest tip de energie în urma catastrofei de la Fukushima (2011) şi acest mare contributor la bugetul UE este ostil finanţărilor europene pentru tehnologia în cauză.
Ţări precum Polonia sau Republica Cehă contează în schimb pe ea pentru a limita utilizarea cărbunelui, foarte poluant şi emiţător de gaz cu efect de seră.
Franţa îşi obţine în schimb peste 70% din energia electrică din centrale nucleare, o cifră pe care vrea să o reducă la 50% până în 2035.
Chiar dacă executivul francez nu a decis până acum dacă va construi noi reactoare, Emmanuel Macron a dat asigurări că "viitorul nostru energetic şi ecologic include şi domeniul nuclear", notează AFP. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ambasadoarea Carmen-Ileana Mihălcescu, în vizită în Creta, unde navele 'Mircea' și 'Regele Ferdinand' se aflau în portul Souda
Ambasadoarea României în Grecia, Carmen-Ileana Mihălcescu, a efectuat în perioada 4-7 septembrie o vizită în Creta, unde în aceleași zile s-au aflat, în portul Souda, navele 'Mircea' și 'Regele Ferdinand'. Vizita a urmărit consolidarea cooperării dintre România și Grecia, atât în plan militar și de
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău, în prezența Maiei Sandu și a Mirabelei Grădinaru
Provocările cu care se confruntă copiii și adolescenții în contextul evoluțiilor digitale rapide și soluțiile care pot fi implementate pentru a asigura protecția acestora în mediul online au fost analizate joi, la Chișinău, în cadrul unei Conferințe internaționale dedicate siguranței online și impactului mediului digital asupra sănătății mintal
CoE: Progrese în România în prevenirea relelor tratamente la poliție și în închisori; îngrijorare cu privire la condițiile precare de detenție și supraaglomerarea
Autoritățile române au făcut progrese semnificative în combaterea relelor tratamente aplicate persoanelor deținute de poliție și în unitățile penitenciare, se arată într-un raport al Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei publicat joi, care atrage totuși atenția că, în continuare, condițiile de detenție rămân foa
Zelenski acuză Rusia că a avariat intenționat un punct de trecere al frontierei dintre Ucraina și România
Rusia își continuă campania împotriva infrastructurii logistice ucrainene, iar în atacul masiv din noaptea de luni spre marți, cu 'un număr semnificativ' de rachete și drone cu motor cu reacție, a provocat intenționat pagube la un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina și România, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe p
Elveția: O persoană arestată după un incendiu într-un imobil soldat cu 4 morți, între care doi români
O persoană a fost plasată în arest preventiv în Elveția după un incendiu care s-a soldat cu patru morți, dintre care doi români, în urmă cu zece zile, la Thusis, în estul țării, a anunțat luni justiția, relatează AFP. Acest incendiu a izbucnit în noaptea de 20 spre 21 august în imobilul în care s
Ziua Limbii Române, sărbătorită la Chișinău prin Marea Dictare Națională și evenimente culturale
Republica Moldova sărbătorește luni Ziua Limbii Române, sărbătoare care își are originile în perioada Renașterii Naționale, iar la Chișinău acest eveniment este marcat prin Marea Dictare Națională și evenimente culturale, informează Moldpres.
VIDEO Zelenski, la Chișinău: #Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare ale României și Republicii Moldova
Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea capacităților de apărare ale României și Republicii Moldova, a declarat joi, la Chișinău, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o conferință de presă comună cu președinta moldoveană Maia Sandu și președintele român Nicușor Dan. 'Ucraina este pregătită să contribuie la dezvoltarea ca
VIDEO Maia Sandu salută legăturile strânse cu România și #Ucraina, alături de Nicușor Dan și Volodimir Zelenski
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat joi legăturile strânse ale țării sale cu România și Ucraina, într-o conferință de presă comună la Chișinău alături de omologii săi român Nicușor Dan și ucrainean Volodimir Zelenski, cu ocazia marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova. 'Avem același atașament față de val
Sandu, după parada militară: O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea
Chișinăul continuă să investească în securitate și să își întărească parteneriatele, pentru că 'o Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea', a transmis joi președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce a participat alături de președintele României, Nicușor Dan, la parada militară dedicată celor 35 de ani de indep
Nicușor Dan: 'România nu cere SUA mai mult, România se oferă să facă mai mult' (articol de opinie)
România nu cere SUA mai mult, ci se oferă să facă mai mult, afirmă președintele Nicușor Dan într-un articol de opinie publicat joi pe site-ul Fox News, în care mai transmite, printre altele, că înțelege că recunoștința pentru ajutorul american trebuie însoțită de responsabilitate și dă asigurări că țara noastră 'nu va aștepta să fie testată
Rusia dezminte că în spatele unei ascunzători de arme de lângă Berlin s-ar afla o rețea de agenți ruși
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a respins joi informațiile publicate recent de revista germană Der Spiegel, conform căruia o ascunzătoare de arme și muniție găsită în apropierea Berlinului ar avea legătură cu o rețea de agenți controlată de Rusia, informează Reuters. Zaharova a numit relatarea, care citează surs
Un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata
Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova persona non grata, a anunțat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax. ''La 27 august, însărcinatul cu afaceri al României în Rusia, Liliana Burda, a fost convocat la Departamentul de Protocol de Stat al Ministerului de Externe rus și i s-a p
VIDEO Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea Independenței: Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, așteptați la Chișinău
Republica Moldova sărbătorește joi 35 de ani de la proclamarea Independenței, iar la Chișinău sunt așteptați președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de președinta Maia Sandu să participe la manifestările consacrate acestei zile, informează Moldpres.
România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE
România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare ''Acțiunea de Securitate pentru Europa'' (SAFE), reprezentând 15% din alocarea sa totală de 16,7 miliarde de euro, indică un comunicat difuzat de Comisia Europeană. SAFE este un instrument financi
MAE rus îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, a informat miercuri ministerul rus, transmite agenția de presă Interfax. 'Joi, 27 august, reprezentantul temporar pentru afaceri al României a fost convocat la Ministerul de Externe rus', a in












