Ziua Culturii Naţionale/ Maia Sandu, încrezătoare că revenirea oamenilor de cultură pe scenă ''este foarte aproape''
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exprimat încrederea că revenirea oamenilor de cultură pe scenă, în contextul actualei crize sanitare, ''este foarte aproape'', într-un mesaj cu ocazia Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri în România şi Republica Moldova.
''Dragi actori, regizori, scriitori, muzicieni, cineaşti, pictori, fotografi, filosofi, critici, muzeografi, editori, etnografi, oameni care munciţi pe scenă şi oameni care munciţi în culise, ştiu că resimţiţi acut şi intens repercusiunile pandemiei. Înţeleg că restricţiile v-au tăiat aripile, dar certitudinea mea este că, împreună, vom renaşte într-o lume mai bună, dornică şi capabilă să aprecieze Frumosul, Adevărul şi Binele. Vă urez tuturor multă sănătate şi încredere că revenirea la pupitru, la microfon, la catedră, în lumina rampei - într-un cuvânt, la normalitatea mult aşteptată - este foarte aproape'', spune Maia Sandu, citată de Moldpres.
Cultura a fost mereu în fruntea luptei pentru libertatea spiritului, a inspirat valori, a lărgit orizonturi, a risipit frici şi prejudecăţi. Cultura, prin dăruirea elitelor sale, a mişcat ţara înainte, deşi nu i s-a rezervat întotdeauna un loc în capul mesei, se mai spune în mesaj.
Şi premierul interimar Aurelian Ciocoi şi-a exprimat recunoştinţa ''tuturor actorilor, interpreţilor, muzicienilor, bibliotecarilor, muzeografilor, scriitorilor, artiştilor plastici, specialiştilor din domeniul culturii, care, indiferent de provocările anului 2020, au reuşit să aducă cultura în sufletul şi casele noastre''. Potrivit acestuia, fără evenimente culturale ne pierdem în grijile cotidiene şi uităm de valorile care ne definesc, de ceea ce ne face autentici.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit
Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România
România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european
Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de












