Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin consens, rezoluţia Cooperarea dintre ONU şi OCEMN, introdusă de România
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni, prin consens, rezoluţia bienală intitulată "Cooperarea dintre Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră". Proiectul rezoluţiei a fost introdus, în cadrul celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale, de către România, în calitate de preşedinţie în exerciţiu a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), informează Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite într-un comunicat de presă.
Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră joacă un rol semnificativ în încurajarea unei culturi a dialogului în regiune, fiind una dintre primele iniţiative de cooperare în zona Mării Negre, axată pe iniţiative politice şi economice multilaterale, care vizează încurajarea cooperării, păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune, a arătat Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, prezentând rezoluţia.
Evidenţiind elementele de noutate pe care rezoluţia le aduce în acest an, diplomatul român a precizat că documentul conţine atât actualizări de substanţă, cât şi de natură tehnică, inclusiv referiri la efectele pandemiei de COVID-19 şi necesitatea ca această criză să primească un răspuns global bazat pe unitate, solidaritate şi cooperare multilaterală.
Procesul de Cooperare la Marea Neagră a fost lansat prin semnarea Declaraţiei de la Istanbul, la 25 iunie 1992, cu obiectivul de a accelera dezvoltarea economică şi socială a statelor membre, în scopul realizării unui grad superior de integrare în economia europeană şi mondială, prin intensificarea cooperării multilaterale şi folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografică şi complementaritatea economiilor naţionale.
La 5 iunie 1998, statele participante au semnat Carta OCEMN, marcând transformarea iniţiativei politice într-o Organizaţie internaţională cu caracter regional.
În prezent, OCEMN cuprinde 13 state membre, respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Federaţia Rusă, Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, România, Serbia, Turcia şi Ucraina.
România este stat fondator al OCEMN şi a preluat mandatul de preşedinţie în exerciţiu la data de 1 ianuarie 2020, pentru a şasea oară de la instituţionalizarea Organizaţiei, în anul 1992. Mandatul a fost prelungit, în condiţii excepţionale, până la 31 decembrie 2020, în scopul asigurării continuităţii preşedinţiilor în exerciţiu ale organizaţiei.
Sub motto-ul ,,Bridging Shores Enhancing Cohesion", preşedinţia în exerciţiu a României a acţionat în cursul anului 2020 în vederea impulsionării cooperării orientate spre rezultate tangibile pentru regiune, mai ales în contextul confruntării acesteia cu provocările fără precedent legate de pandemia de COVID-19, acordând o atenţie deosebită domeniilor cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii: transporturi şi conectivitate, protecţia mediului înconjurător, schimbări climatice şi energie verde, competitivitate.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit
Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România
România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european
Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de












