CJUE: România şi Irlanda, obligate la plata unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro şi, respectiv, de 2 milioane de euro
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a amendat joi România şi Irlanda cu 3 milioane de euro şi respectiv cu 2 milioane de euro pentru întârzierea şi aplicarea incompletă a Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, a informat instituţia într-un comunicat.
Astfel, România este obligată la plata unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro, în timp ce Irlanda are de achitat 2 milioane de euro.
Directiva 2015/8491 urmăreşte să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului. Statele membre trebuiau să transpună această directivă în dreptul lor naţional până la 26 iunie 2016 şi să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privinţă.
La 27 august 2018, executivul european a sesizat Curtea cu două acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, considerând că România, pe de o parte, şi Irlanda, pe de altă parte, nu au transpus în mod complet Directiva 2015/849 în termenul stabilit în avizele motivate respective, şi, nici nu au comunicat măsurile naţionale de transpunere corespunzătoare.
Prin două hotărâri pronunţate în Marea Cameră la 16 iulie 2020, Curtea a admis acţiunile introduse de Comisie. Astfel, Curtea a constatat, în primul rând, că, la expirarea termenului care le fusese stabilit în avizul motivat, România şi Irlanda nici nu adoptaseră măsurile naţionale de transpunere a Directivei 2015/849, nici nu comunicaseră Comisiei asemenea măsuri şi că, prin urmare, acestea nu şi-au îndeplinit obligaţiile care le revin în temeiul directivei respective.
Curtea a concluzionat că neîndeplinirea obligaţiilor de către România şi de către Irlanda a durat ceva mai mult de doi ani. AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Curtea de Justiţie a UE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de la semnarea Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Ungaria
Catedra de Drept European a Facultății de Drept și Științe Politice a Universității Catolice Pazmany Peter din Budapesta/PPKE - Pazmany Peter Katolikus Egyetem, Oficiul Comisarului pentru Drepturile Fundamentale (Biroul pentru drepturile minorităților naționale) și Ambasada României în Ungaria au organizat vineri, la sediul Universității, conferința cu te
Presupusul administrator al grupării de hackeri KillSec, un român în vârstă de 16 ani, a fost arestat în Spania
Poliția spaniolă a anunțat joi că a arestat un tânăr în vârstă de 16 ani, cu cetățenie română, suspectat a fi principalul operator al unei grupări de hackeri numită KillSec, ca parte a unei investigații europene privind circa 1.000 de atacuri ransomware comise în ultimii doi ani, transmite Reuters. Tânărul a
Peste două sute de salvatori din șase țări participă, în Suceava, la un exercițiu european de protecție civilă
Un exercițiu de protecție civilă de amploare, finanțat de Uniunea Europeană, reunește în județul Suceava 235 de reprezentanți ai echipelor de primă intervenție din Austria, Cehia, Estonia, Franța, România și Ucraina. Exercițiul se desfășoară în perioada 28 septembrie - 2 octombrie și urmărește testarea capacității de intervenție într-un scenar
BTA/ Instruirile transfrontaliere consolidează cooperarea dintre tinerii din Bulgaria și România
Tineri din Bulgaria și România s-au reunit în cadrul a două sesiuni de instruire transfrontalieră desfășurate în cadrul proiectului 'Siguranța și incluziunea tinerilor în context transfrontalier: modernizarea facilităților de instruire și elaborarea unui ghid cuprinzător de bune practici', a anunțat miercuri centrul de presă al Academi
CoE: Progrese în România în privința prevenirii și combaterii violenței bazate pe gen, dar sunt necesare măsuri suplimentare
România a făcut în ultimii ani pași importanți la nivel legislativ și de politici pentru a preveni și combate violența bazată pe gen, dar sunt încă necesare măsuri urgente în anumite domenii pentru a proteja femeile și pentru a asigura conformitatea cu Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva fem
Franța: Paul al României denunță o 'persecuție' și se opune extrădării sale către București
Prințul Paul al României a încercat din nou, miercuri, să se opună în fața justiției franceze predării sale către București pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea într-un dosar de trafic de influență, invocând starea sa de sănătate și denunțând un dosar 'politic', notează AFP. 'Rom&acir
Germania vizează abuzurile la asistența socială atribuite anumitor imigranți din UE, în special români și bulgari
Germania a anunțat miercuri că își va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, o problemă deosebit de sensibilă în landul Renania de Nord-Westfalia înaintea alegerilor din primăvara anului 2027, relatează AFP.
UPDATE/Mirabela Grădinaru, la evenimente dedicate copiilor și siguranței în mediul digital, în marja Adunării Generale a ONU
Mirabela Grădinaru a participat luni și marți la reuniuni dedicate protecției copiilor, educației și impactului noilor tehnologii organizate la New York, în marja Adunării Generale a ONU, cu participarea unor reprezentanți ai familiilor prezidențiale, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai companiilor de tehnologie.
Peședintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, Ionuț Vulpescu, pledează pentru implicarea parlamentelor în protejarea minorităților religioase
Președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), deputatul PSD Ionuț Vulpescu, a pledat, la Cairo, pentru ca protecția minorităților religioase să devină o responsabilitate a parlamentelor și pentru implicarea comunităților religioase în dialogul public înainte ca acestea să ajungă victime ale violenței sau discriminării. Declarațiile au fost f
Nicușor Dan: România este pregătită să își asume un rol mai mare în securitatea europeană
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea 'The Julie Mason Show', difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre rel
Nicușor Dan s-a întâlnit cu membrii comunității românești din New York
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit luni seară cu câteva zeci de membri ai comunității românești din New York, cărora le-a spus că și-ar dori să folosească experiența lor profesională într-un mod benefic, atât pentru SUA, cât și pentru România.
Nicușor Dan: Îngrijorările investitorilor americani sunt mai mari pe partea politică
Washington - Trimisul special al AGERPES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a discutat luni cu reprezentanți ai companiilor, băncilor și fondurilor de investiții americane care investesc în obligațiuni românești și le-a răspuns îngrijorărilor legate de situația politică, mai mari decât cele legate de situația financiară.
VIDEO Nicușor Dan: Participarea la sesiunea Adunării Generale e o oportunitate de a prezenta punctul nostru de vedere cu privire la securitatea regiunii
Participarea la această sesiune a Adunării Generale a ONU este pentru noi o oportunitatea de a prezenta punctul de vedere al României cu privire la securitatea regiunii în special și de a fi în contact cu alți lideri pe subiectele care ne interesează, a declarat luni seară, la New York, președintele Nicușor Dan. Întreba
Nicușor Dan: România este pregătită să participe la noul grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului
România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU dedicat combaterii antisemitismului, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe X, după întâlnirea pe care a avut-o, duminică, la New York, cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc. Președintele României se afl
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au depus flori la Memorialul 9/11 din New York
Președintele României, Nicușor Dan, și Mirabela Grădinaru au depus flori, duminică, la Memorialul 9/11 din New York, în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001. Nicușor Dan a transmis, într-o postare pe platforma X, că i-a omagiat pe toți cei care și-au pierdut viața în acea zi, inclusiv pe cetăț













