Trenul de noapte, o legătură vitală între îngrijitoarele românce şi pacienţii austrieci
Îngrijitoare la domiciliu, românca Cornelia Weisz a trebuit să aştepte mai mult de două luni pentru a reveni la locul său de muncă din Austria, dar a ajuns luni la Viena graţie unui tren special introdus pentru a depăşi închiderea frontierelor din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.
Duminică seara, când s-a urcat în tren la Timişoara, Cornelia Weisz, 42 de ani, a strecurat în bagaje şi o fotografie cu cei doi copii ai săi care au rămas în România. Motivaţia Corneliei pentru a reveni în Austria, de unde a plecat în februarie: "salariul desigur, de cinci ori mai mare decât aş primi în România", subliniază această femeie care a plecat pentru o perioadă de patru săptămâni în care se va ocupa de o persoană în vârstă cu diabet din regiunea Tyrol.
În mod normal, 60.000 de îngrijitoare, dintre care 80% sunt femei din România şi Slovacia, lucrează în mod oficial în Austria, unde 33.000 de persoane au nevoie de asistenţă medicală zi şi noapte. Închiderea frontierelor, în luna martie, a pus capăt acest sistem şi a provocat nelinişti familiilor persoanelor care au nevoie de asistenţă în Austria.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
Presate de Viena, autorităţile române au sfârşit pentru a-şi da acordul pentru introducerea unei legături feroviare de noapte între Timişoara şi Viena, o distanţă de 525 kilometri. Prima garnitură a plecat duminică seara şi a ajuns luni la Viena.
După un control al temperaturii la plecare, cele aproximativ o sută de îngrijitoare la domiciliu, majoritatea absolută femei, au fost supuse unui test de depistare a coronavirusului la intrarea pe teritoriul Austriei şi au fost plasate la izolare în aşteptarea rezultatelor.
Alte cinci trenuri, operate în parteneriat de compania austriacă de căi ferate OBB şi compania românească CFR sunt programate până la finele lunii mai. România, care până acum a înregistrat peste 15.000 de cazuri de Covid-19 şi 961 de decese, ar urma să pună capăt vineri carantinei.
Pe lângă atracţia oferită de o remuneraţie superioară venitului mediu din România, există şi legăturile care s-au format între îngrijitoare şi cei îngrijiţi. "Este ca şi cum am merge să ne revedem familia", spune Frusina Samuilă, 62 de ani, care precizează că a vorbit de mai multe ori la telefon în ultimele două luni cu doamna vârstnică din Austria de care se ocupă de trei ani.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
Printre puţinii bărbaţi care au făcut parte din primul grup este şi Ion, 56 de ani, care a plecat în Austria pentru a avea grijă de un sexagenar care suferă de o formă de scleroză în plăci. "Acolo toată lumea îmi spune Johann şi toţi locuitorii mă cunosc", spune acest fost instalator care regretă totuşi că nu şi-a găsit un loc de muncă în România.
Însă condiţiile de muncă nu sunt întotdeauna la înălţimea aşteptărilor. Potrivit unor mărturii publicate în mass media din România, mai multe îngrijitoare au fost exploatate de familiile la care au lucrat şi nu au putut pleca din cauza constrângerilor care au legătură cu pandemia.
La aceasta se adaugă şi absenţa celor apropiaţi sau sentimentul de culpabilitate pentru că şi-au lăsat copii în grija bunicilor. În mod normal, îngrijitoarele alternează o lună de muncă în Austria cu o lună petrecută în România. "Nu aş putea munci mai mult de o lună la rând", recunoaşte Cornelia Weisz. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica,editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O expoziție aniversară a marcat peste 35 de ani de cooperare între România și Comisia de la Veneția
O expoziție aniversară dedicată celor peste 35 de ani de cooperare dintre România și Comisia de la Veneția a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' din București, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului privind statul de drept. Expoziția a urmărit evoluția relațiilor dintre Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Rom&aci
Relațiile istorice româno-belgiene, prezentate într-un volum lansat la Bruxelles
Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, vineri, lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Județea
Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit
Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România
România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european
Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care













