Grapini: Susţin o singură regulă pentru toate statele privind funcţionarea statului de drept
Trimisul special al AGERPRES, Valkai Krisztina, transmite: Europarlamentarul PSD Maria Grapini susţine o singură regulă privind funcţionarea statului de drept pentru toate statele membre din Uniunea Europeană.
'Susţin o singură regulă pentru toate statele privind funcţionarea statului de drept şi, sigur, să nu mai fie MCV-ul pentru România, pentru că nu pot fi două state care să fie măsurate cu două sisteme şi restul cu un singur sistem', a declarat Maria Grapini marţi, la o conferinţă pe care a organizat-o la Bruxelles pe tema statului de drept în Uniunea Europeană.
Eurodeputaţi din mai multe grupuri parlamentare au participat la acest eveniment în cadrul căruia s-a vorbit despre neajunsurile legislaţiei în acest domeniu.
Maria Grapini, care este membru al Comisiei pentru Afaceri Constituţionale a Parlamentului European, este de părere că trebuie începută o amplă discuţie privind această temă.
'Mă bucur că am făcut această dezbatere pentru că lucrurile privind definiţia statului de drept şi funcţionarea lui trebuie clarificate: unu, instituţiile europene trebuie să-şi mărească gradul de transparenţă, în orice, al doilea, nu putem să introducem un cuvânt abstract, un slogan (statul de drept - n.r.) fără să îl definim foarte bine, pentru că nu ne putem juca cu vieţile cetăţenilor europeni, fiindcă ei trebuie să aibă aceleaşi drepturi oriunde trăiesc', a spus ea.
Grapini a declarat că vrea să-şi continue munca de convingere la Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) pentru că este convinsă că trebuie să existe acelaşi reguli pentru toate statele membre.
'Nu am terminat aici, nu sunt idealistă să spun 'gata am terminat cu definiţia statului de drept', dar e o cărămidă pusă în plus, pentru că se vrea să se pună condiţionalitate pentru funcţionarea statului de drept la accesarea fondurilor europene în noul cadru financiar. Mă grăbesc să avem acest răspuns, definiţia şi sistemele de măsurare, să nu ne trezim cumva că în noul exerciţiu financiar România nu poate lua fonduri europene pentru că nu ne funcţionează statul de drept. Trebuie să măsurăm egal toate statele' ,a insistat Grapini.AGERPRES/(A - autor: Valkai Krisztina, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorii britanici au depus o cerere oficială în SUA pentru extrădarea fraților Tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraților Andrew și Tristan Tate, în vederea judecării acestora pentru acuzații de viol și trafic de persoane în scopuri sexuale, relatează joi PA Media și dpa. Totuși, avocatul celor doi influenceri de pe rețelele de socializare a acuzat autoritățile britanice că nu au furn
Scăderi ale ratelor de vaccinare infantilă în mai multe țări din UE, inclusiv România (studiu)
După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii 1980, de la pandemia de COVID-19 vaccinarea copiilor dă semne de regres în mai multe țări din Europa, printre care România, existând riscul reapariției unor boli infecțioase, potrivit unui studiu publicat joi de jurnalul
Eurodeputații PNL văd elemente pozitive legate de securitate, relația cu Canada, bugetul UE sau reindustrializare în discursul șefei CE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații PNL identifică mai multe elemente pozitive în discursul de miercuri privind starea Uniunii al Ursulei von der Leyen, legate în principal de securitate, dezvoltarea relației cu Canada, bugetul multianual, reindustrializare, introducerea de restricții pentru minori pe rețelel
Dan Barna, despre discursul privind starea Uniunii: E timpul ca această Comisie să aibă rezultate și în dosarul de extindere
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul USR Dan Barna a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în ceea ce privește extinderea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit nicio garanție certă privind avansarea acestui proces în discursul ei privind prioritățile anuale și că a venit timpul ca aceas
Victor Negrescu: Mi-aș fi dorit ca România să fie menționată în discursul de astăzi privind starea Uniunii
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat miercuri, la Strasbourg, că și-ar fi dorit să audă în discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe referințe la provocările cu care se confruntă statele din estul Europei și Rom&aci
Daniel Buda: În maximum o lună vor fi deblocate exporturile de animale vaccinate către țările terțe
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European (PE), a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în maximum o lună, în urma discuțiilor purtate cu comisarul european Oliver Varhelyi, vor fi deblocate exporturile către țările terțe de animal
Vasile Dîncu: Nu putem avea pe bani europeni o protecție a rezilienței democratice cu două viteze
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Vasile Dîncu a declarat marți, la Strasbourg, că Uniunea Europeană nu poate avea, pe bani europeni, o protecție a rezilienței democratice cu două viteze, motiv pentru care a depus un amendament care cere ca toate statele să participe la Centrul European pentru Reziliență Demo
Nathalie Loiseau/anularea alegerilor din România: CE trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale, nu poate rămâne o discuție între companii private și birocrații de la Bruxelles, a declarat marți, la Strasbourg, președinta Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul europe
Anularea alegerilor în România și situația din Ceuta, principalele exemple în dezbaterea PE privind ingerințele străine și scutul democrației
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024 și situația din exclava Ceuta în urma unui aflux migratoriu fără precedent au fost principalele exemple folosite de eurodeputați pentru a ilustra atât pericolul imixtiunilor străine, cât și efectul creșterii autorită
New York, Londra și Paris, în fruntea clasamentului celor mai bune orașe (Oxford Economics)
New York, Londra și Paris ocupă primele trei poziții în Indicele Global al Orașelor pentru 2026 al Oxford Economics, publicat marți, care plasează capitala României, București, pe poziția 214 într-un clasament care include 1.000 de orașe. Seattle, San Francisco, Dublin, Boston, San Jose (California), Tokyo și Zurich completea
Democrația din SUA, la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii (raport International IDEA)
Democrația din Statele Unite a cunoscut un declin semnificativ în ultimii ani, atingând cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de veac, a avertizat Institutul pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) în raportul său anual de marți. Raportul, intitulat 'Starea democrației la nivel mondial 2026: Democrația într-o eră
Raportorul PE pentru bugetul multianual avertizează statele membre că nu vor putea impune orice compromis legislativului UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Raportorul Parlamentului European pentru bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, a avertizat luni Consiliul că nu va putea impune orice compromis între statele membre legislativului comunitar, afirmând că în prezent influența
Siegfried Mureșan: Dacă situația de blocaj nu e depășită, alegerile anticipate ar putea să devină o necesitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), varianta de premier propusă de PNL, USR și UDMR, a declarat luni, la Strasbourg, că este posibil ca alegerile anticipate să devină o necesitate, în cazul în care situația de blocaj pentru formarea unui nou guvern nu va fi depășită în următoare
Ambasadorul României la Chișinău, în vizită la Portul Giurgiulești: 'Este mai mult decât un punct de tranzit'
Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a vizitat joi Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe care îl descrie drept un obiectiv strategic pentru Republica Moldova și întreaga regiune. 'Într-un context regional marcat de provocări majore, Portul Giurgiulești este mai mult decâ
Membrii Comisiei speciale a PE pentru criza locuințelor în UE vin în misiune la București, anunță eurodeputata Georgiana Teodorescu
Eurodeputații Comisiei speciale pentru criza locuințelor în Uniunea Europeană vin la București în perioada 26-28 octombrie, a anunțat Georgiana Teodorescu, membră a Comisiei HOUS și singurul europarlamentar român implicat direct în negocierile politice pe dosarul crizei locuințelor din poziția de raportor din umbră al Grupului ECR, într-un comun









