Speranţa de viaţă în România, cu aproape şase ani sub media UE (raport CE)
Speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană şi, deşi a crescut din anul 2000, rămâne cu aproape şase ani sub media UE, potrivit raportului Comisiei Europene privind sănătatea în UE, la capitolul dedicat României, publicat joi.
Referitor la România raportul mai constată că mortalitatea evitabilă rămâne ridicată, cheltuielile în ceea ce priveşte sănătatea au atins un nivel minim istoric şi sunt mult sub nivelul celor din oricare altă ţară din UE, iar deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic.
Factorii de risc comportamentali sunt larg răspândiţi şi constituie o ameninţare gravă la adresa sănătăţii populaţiei, alimentaţia deficitară şi lipsa activităţii fizice reprezentând o preocupare majoră, se arată în raport, care atrage atenţia că deşi rata obezităţii la adulţi este printre cele mai scăzute din UE, cea în rândul copiilor a crescut semnificativ în ultimii ani. Peste 30% dintre bărbaţi (şi numai 8% dintre femei) fumează, iar fumatul regulat în rândul adolescenţilor este, de asemenea, la un nivel ridicat. Şi consumul de alcool este ridicat: 50% dintre bărbaţi consumă excesiv alcool în mod regulat, arată CE, care semnalează că nu au existat iniţiative recente privind consumul de alcool.
Mortalitatea evitabilă ridicată şi numărul mare de decese din cauze care pot fi tratate indică faptul că trebuie îmbunătăţit modul de abordare a factorilor de risc şi că ar trebui sporită eficacitatea serviciilor de asistenţă medicală. Speranţa de viaţă la naştere variază substanţial în funcţie de gen şi de educaţie. De exemplu, bărbaţii cu cel mai înalt nivel de educaţie trăiesc cu zece ani mai mult decât cei cu cel mai mic nivel de educaţie.
În ceea ce priveşte cheltuielile alocate sănătăţii, acestea au atins un nivel minim istoric şi sunt mult sub nivelul celor din oricare altă ţară din UE, atât pe cap de locuitor, cât şi ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017 faţă de media UE de 9,8 %), se arată în raportul CE, care subliniază că subfinanţarea sistemului subminează capacitatea României de a răspunde nevoilor actuale ale populaţiei.
Cheltuielile, limitate, sunt direcţionate către spitale şi asistenţa medicală acordată în spitale, asistenţa primară şi comunitară fiind astfel în continuare subdezvoltate. Ineficienţa serviciilor de sănătate, inclusiv oferta excedentară de paturi de spital, subdezvoltarea chirurgiei ambulatorii şi integrarea deficitară a serviciilor de asistenţă accentuează această situaţie, detaliază raportul privind sănătatea din România.
Cea mai mare parte a cheltuielilor din domeniul sănătăţii este finanţată din fonduri publice (79 %), însă cota cheltuielilor suportate "din buzunar" (aproximativ 20%) poate fi substanţială, în special pentru categoriile vulnerabile. Cea mai mare parte a cheltuielilor "din buzunar" se referă la produsele farmaceutice. Pe lângă costuri, distribuţia inegală a serviciilor medicale şi a lucrătorilor din domeniul sănătăţii ridică obstacole în calea accesului la îngrijire medicală, în special pentru cei care locuiesc în zonele rurale. Lacunele actuale în ceea ce priveşte acoperirea demografică pe care o au asigurările sociale de sănătate lasă, de asemenea, anumite grupuri expuse, cum ar fi persoanele fără carte de identitate (cu impact disproporţionat asupra populaţiei rome), persoanele fără venituri care nu sunt înregistrate în sistemul de prestaţii sociale sau cele din economia informală care nu îşi declară veniturile, se precizează în raport.
Deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic, numărul de medici şi de asistente medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa. În 2018, guvernul a abordat această problemă printr-o Ordonanţă de urgenţă care prevede creşteri salariale substanţiale şi rapide, în urma căreia salariile medicilor rezidenţi din spitalele publice au crescut de peste două ori. Ordonanţa a fost adoptată ca urmare a unor proteste şi se speră că o mai bună remunerare va contribui la păstrarea personalului medical şi la reducerea emigraţiei.
Raportul CE arată totodată că sistemul de sănătate din România se confruntă şi cu probleme de guvernanţă. Nu există o evaluare sistematică a performanţelor şi, în general, nu există transparenţă. S-au făcut schimbări frecvente în structurile de conducere, cu peste 12 miniştri ai sănătăţii în zece ani, precum şi schimbări frecvente de management la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Toate acestea subminează stabilitatea, coordonarea şi progresul reformelor, concluzionează raportul. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O expoziție aniversară a marcat peste 35 de ani de cooperare între România și Comisia de la Veneția
O expoziție aniversară dedicată celor peste 35 de ani de cooperare dintre România și Comisia de la Veneția a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' din București, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului privind statul de drept. Expoziția a urmărit evoluția relațiilor dintre Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Rom&aci
Relațiile istorice româno-belgiene, prezentate într-un volum lansat la Bruxelles
Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, vineri, lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Județea
Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit
Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România
România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european
Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care













