Adina Vălean: Scăderea emisiilor în aviaţie trebuie să fie realizată prin măsuri combinate

Reducerea emisiilor în aviaţie trebuie să fie realizată prin măsuri combinate, iar introducerea unei taxe pe kerosen nu poate fi exclusă, a declarat joi Adina Vălean, candidată la postul de comisar european pentru transporturi, în cadrul audierii sale în Comisia de transport şi turism a Parlamentului European (TRAN).
"Trebuie să ne analizăm foarte bine (eventualitatea introducerii unei taxei pe kerosen) întrucât există, de asemenea, consecinţe sociale. (...) Atunci când introduci o taxă nouă există riscul ca preţurile să crească'', a explicat Vălean, răspunzând unei întrebări referitoare la cât de oportună ar fi o taxă europeană pe combustibilul folosit de avioane.
O altă temă abordată în timpul audierii a fost directiva privind muncitorii detaşaţi, trataţi de multe ori necorespunzător de către angajatorii lor. Un eurodeputat a întrebat-o pe Adina Vălean dacă nu cumva există o contradicţie între ''ambiţiile umaniste şi dorinţa de dezvoltare''.
''Nu văd nicio contradicţie în această privinţă. Trebuie să continuăm toate iniţiativele privind dezvoltarea inteligentă. Când vorbiţi despre mobilitate, nu-mi amintesc de vreun alt dosar care să fi creat mai multe divizări în acest parlament. Pot să vă asigur că nu mă voi da la o parte de la a lucra pentru eliminarea fraudelor şi a abuzurilor'', a răspuns Vălean.
În încheierea audierii sale în TRAN, Adina Vălean a subliniat că este nevoie de o abordare cuprinzătoare în vederea promovării unui mod durabil de transport în Uniunea Europeană şi a promis că va coopera strâns cu Parlamentul European pentru a identifica problemele şi a găsi cele mai bune soluţii pentru sectorul european al transporturilor.
Audierea, la finalul căreia candidata pentru postul de comisar european pentru transporturi a fost aplaudată, va fi urmată de declaraţii de presă ale preşedintelui TRAN, eurodeputata ecologistă franceză Karima Delli.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Daniel David, la Chișinău:Vom susține proiectele comune și ne vom sprijini reciproc pe calea dezvoltării științei
România va continua să susțină proiectele și programele în domeniul educației și cercetării implementate în Republica Moldova, a declarat sâmbătă ministrul român al educației și cercetării, Daniel David, aflat în vizită la Chișinău. Mesajul a fost transmis de ministrul român în timpul unei confer
Italia: Vasile Frumuzache, ucigașul celor două prostituate românce, suspectat de a fi criminal în serie
Românul Vasile Frumuzache, agent de securitate în Toscana, ar putea fi responsabil pentru moartea mai multor persoane, în afara celor două lucrătoare sexuale românce a căror ucidere a recunoscut-o, au declarat polițiștii după ce au percheziționat apartamentul său vineri, transmite agenția italiană de știri ANSA. Poliția italiană
Italia: Românul arestat pentru o crimă violentă recunoaște că a mai ucis o femeie
Un român de 32 de ani, arestat deja pentru uciderea unei prostituate române în această săptămână, a recunoscut joi că a mai ucis o prostituată din țara sa, în august anul trecut, relatează agenția italiană de știri ANSA. Prima femeie a dispărut din Montecatini Terme, o stațiune din nordul Toscaniei, pe 1 august an
Andrew Tate își poate păstra cetățenia statului Vanuatu
Influencerul Andrew Tate își va putea păstra cetățenia statului Vanuatu, pe care a obținut-o printr-o 'viză de aur', a precizat joi un reprezentant al guvernului din acest stat oceanic, relatează agenția agenția EFE. 'Conform evidențelor, în momentul în care i-a fost acordată cetățenia lui Tate, Interpolul și Regatul Unit au autor
Distrugerea salinei Praid din România este un 'simbol european' (președintele parlamentului ungar)
Distrugerea salinei Praid din România este un 'simbol european', a afirmat joi președintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, la reuniunea Forumului reprezentanților maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF) care are loc la Budapesta, a consemnat MTI. 'Munca a 2000 de ani a fost distrusă la Praid în doar două zile', a spus Kover. 'E
Italia: Un român a recunoscut că a ucis și decapitat o femeie din țara sa, despre care spune că îl șantaja
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a mărturisit că a ucis-o pe Maria Denisa Adas Păun, o româncă în vârstă de 30 de ani al cărui trup decapitat a fost găsit miercuri în apropierea unei ferme abandonate din Montecatini Terme, în provincia toscană Pistoia, relatează joi agenția italiană ANSA. Suspectul, un
Ungaria: Neglijența umană, 'în mod clar' la originea dezastrului de la salina Praid (șeful de cabinet al lui Orban)
Neglijența umană se află 'în mod clar' la originea dezastrului de la salina Praid din România, a declarat Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, într-un briefing de presă guvernamental miercuri, ocazie cu care a afirmat că executivul de la Budapesta pune la dispoziție tot ajutorul posibil, transmite MTI. &
După alegerile parlamentare din R. Moldova, Rusia speră să desfășoare 10.000 de soldați în Transnistria (premierul moldovean)
Rusia intenționează să instaleze la Chișinău un guvern care să-i fie favorabil și care să-i permită să aducă 10.000 de soldați în regiunea transnistreană, la frontiera cu Ucraina, a declarat miercuri premierul Dorin Recean pentru Financial Times, potrivit portalului Deschide.md. Moscova are în prezent un număr redus de militari în Transnistri
Eveniment dedicat operei enesciene - joi, la Institutul Cultural Român de la Londra
Evenimentul 'Enescu 70', care aduce în prim-plan capodopera lirică 'Oedipe', singura operă a marelui compozitor, este organizat, joi, de Institutul Cultural Român de la Londra, în parteneriat cu Opera Națională București, informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Anul 2025 marchează șapte decenii de la dispariția l
Viktor Orban l-a primit pe președintele CJ Harghita pentru a discuta despre situația de la salina Praid
Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a întâlnit miercuri, la Budapesta, cu președintele Consiliului Județean Harghita, Botond Barna Biro, cu care a discutat despre situația de la salina Praid, inundată de apele pârâului Corund pe fondul precipitațiilor abundente din ultima perioadă, transmite agenția de presă MTI. Potrivit imaginilor vid
SUA: Un cetățean român pledează 'vinovat' de apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă vizând înalți oficiali
Un cetățean român a pledat 'vinovat' de participare la o îndelungată serie de apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă care au vizat ani la rând legislatori americani, responsabili ai forțelor de ordine și oficiali guvernamentali, a anunțat luni Departamentul de Justiție al SUA, citat de Reuters. Departamentul
Zelenski: Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că #Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit luni omologului său român Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Vilnius, pentru 'asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României', se arată într-o postare de pe Facebook a liderului de la Kiev. 'Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentr
Statul olandez, pregătit să plătească 5,7 milioane de euro despăgubire pentru furtul artefactelor dacice
Guvernul olandez a constituit un provizion de 5,7 milioane de euro pentru plata unei eventuale despăgubiri după furtul artefactelor dacice expuse la Muzeul Drents din Assen, a anunțat vineri Ministerul olandez al Culturii, potrivit AFP. Provizionul a fost constituit în baza regimului de asigurări care prevede că statul olandez garantează
Președintele Ungariei va participa la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc și va merge și la Praid pentru a inspecta situația și a livra ajutor
Președintele ungar Tamas Sulyok va participa săptămâna viitoare la liturghia de Rusalii la Șumuleu Ciuc, în centrul României, înainte de a merge în vizită la Praid pentru a inspecta situația și a livra ajutor prin intermediul Organizației de ajutor ecumenic din Ungaria (Okumenikus Segelyszervezet Magyarorszag, OSM), informează vineri MTI
#Ucraina spune că drone rusești au lovit orașul port Izmail de lângă România
Forțele ruse au lansat un atac cu drone kamikaze în noaptea de joi spre vineri asupra Ucrainei, care a vizat între altele orașul port Izmail, de lângă granița cu România, țară membră a NATO, au declarat vineri oficiali ucraineni, citați de Reuters. Izmail, cel mai mare port al Ucrainei de la Dunăre, are un rol important