logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ambasadorul Andrew Noble: Ceea ce ne dorim pentru cetăţenii britanici este reciprocitate pentru ceea ce oferim românilor

Imagine din galeria Agerpres

Ceea ce ne dorim pentru cetăţenii britanici este reciprocitate pentru tot ceea ce oferim noi românilor, a declarat pentru AGERPRES, la Londra, ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, în contextul în care ambasada britanică la Bucureşti a organizat două sesiuni de informare şi discuţii cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Regatul Unit, la Manchester şi Londra, la data de 11 şi respectiv 15 februarie.

La discuţii, care au avut ca subiect principal clarificarea situaţiei cetăţenilor europeni post-Brexit, inclusiv accesul la beneficii sau statutul de şedere permanentă (settled status) şi procesul specific de aplicare şi înregistrare în acest sistem, au luat parte reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra, ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi oficiali din Ministerul de Interne din Marea Britanie şi din Departamentul pentru ieşirea Marii Britanii din UE (DexEU).

Ambasadorul Noble a apreciat drept ''foarte bune'' contactele pe care le-a avut cu autorităţile de la Bucureşti în privinţa drepturilor de care se vor bucura cetăţenii britanici în România şi respectiv cei aproximativ 400.000 de cetăţeni români din Marea Britanie după 29 martie 2019, dată la care Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană.

''Avem deja un acord politic conform căruia reciprocitatea ar trebui să se aplice în această sferă (a drepturilor cetăţenilor din cele două ţări - n.r.), aceasta au spus atât preşedintele, cât şi premierul în România şi suntem în contact cu ministerele româneşti în legătură cu modul în care această reciprocitate va funcţiona. Contactele au fost foarte bune, foarte deschise, foarte prietenoase, foarte axate pe nevoia de a oferi claritate pentru cetăţenii britanici care trăiesc în România, dar şi pentru a exista siguranţa că şi cetăţenii români care trăiesc în Marea Britanie sunt lămuriţi în privinţa statutului de şedere permanentă'', a explicat înaltul diplomat britanic pentru AGERPRES înaintea sesiunii de informare din capitala britanică, găzduită de sediul ICR Londra.

Totodată, ambasadorul Andrew Noble a subliniat faptul că procedura pentru ''settled status'' este deocamdată în fază de testare, sistemul urmând să intre în funcţiune abia la 30 martie (la o zi după ieşirea programată a Marii Britanii din Uniunea Europeană - n.r.). Andrew Noble le-a transmis totodată românilor să nu se grăbească să se înregistreze în acest sistem, deoarece este timp suficient. ''Nimeni nu trebuie să o facă înainte de 30 martie şi au la dispoziţie până la 31 decembrie 2020 să facă acest lucru. Deci nu este nicio grabă. Iar sistemul rămâne la fel şi dacă avem şi dacă nu avem un acord'' în momentul ieşirii din Uniunea Europeană, a insistat Noble, care a adăugat că autorităţile britanice vor căuta să obţină reciprocitate şi din acest punct de vedere, exprimându-şi totodată convingerea că acest lucru nu va pune probleme guvernului român.

''Este un sistem pe care l-am conceput şi pe care l-am testat şi pentru care a fost adoptat un pachet legislativ, acesta este un sistem gata să intre în funcţiune. Iar în prima fază a testării, 17.000 de oameni au aplicat şi s-au înregistrat 17.000 de aplicaţii de succes. Este un sistem menit să ofere siguranţă cetăţenilor europeni care trăiesc în Regatul Unit şi este un sistem cu multe elemente ajutătoare. Deci dacă cineva are dificultăţi cu sistemul poate primi ajutor, inclusiv grupurile foarte vulnerabile precum persoanele fără adăpost, cele care au fost victime ale traficului de fiinţe umane, oameni care nu ştiu să scrie (...), toţi aceşti oameni vor fi ajutaţi'', a declarat ambasadorul britanic, care a insistat că ''toţi cei care au în prezent drepturi în calitatea lor de cetăţeni europeni în Regatul Unit vor avea aceleaşi drepturi'' şi după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană.

Ambasadorul britanic la Bucureşti a apreciat că sistemul privind statutul de şedere permanentă ''este remarcabil de bun. Premierul (britanic Theresa May - n.r.) a spus că va fi un sistem bun, rapid şi uşor şi aşa şi este''. Potrivit declaraţiilor ambasadorului Noble, multe decizii sunt luate în doar câteva ore din momentul în care o persoană a aplicat, iar până acum, în prima fază a testării, nimeni nu a fost respins. ''Este vorba să oferim garanţii, nu este un sistem de vize, nu se axează pe deţinerea unui loc de muncă, ci se referă la faptul dacă persoana respectivă a trăit în Regatul Unit. Şi prin urmare este diferit de alte scheme care au existat în trecut'', a insistat ambasadorul britanic.

Sistemul este gratuit pentru toată lumea, a mai adăugat înaltul diplomat britanic. ''Inclusiv persoanele care au deja rezidenţă permanentă trebuie să aplice pentru acest statut, dar pentru ei este foarte simplu. Cea mai mare parte a formularului va fi completată automat ca urmare a faptului că aceştia au deja rezidenţă permanentă. Iar pentru cei care încă nu au rezidenţă permanentă este gratuit şi pot aplica pentru settled status dacă se află deja aici de 5 ani sau pentru pre-settled status dacă nu au încă 5 ani de când se află în Regatul Unit. Şi apoi, odată ce au împlinit 5 ani în Marea Britanie, pot aplica pentru settled status'', a explicat Andrew Noble.

''Este evident că deocamdată nu există o înţelegere foarte bună a acestui sistem aşa că noi, ca ambasadă, vom căuta să facem ca mesajul nostru să ajungă acolo unde trebuie (...). Pentru că înţelegem că oamenii sunt bulversaţi de Brexit, toată lumea este bulversată de Brexit, nu ştim care va fi deznodământul, guvernul a transmis foarte clar că vom părăsi UE la 29 martie, dar nu ştim dacă vom avea sau nu un acord, guvernul este angajat să aibă un acord de retragere, guvernul (britanic - n.r), Comisia (Comisia Europeană - n.r.) şi UE au fost cu toţii de acord că un acord de retragere este cel mai bun fundament şi asta vrem să obţinem. Dar chiar dacă astăzi nu putem să oferim claritate în ceea ce priveşte marile întrebări referitoare la Brexit suntem în măsură să oferim claritate în privinţa drepturilor cetăţenilor (europeni - n.r.) şi acesta este lucrul important. În privinţa politicii, oamenii poate că sunt nesiguri, dar în ceea ce priveşte viaţa lor în această ţară (în Regatul Unit - n.r.), a familiilor lor, posibilitatea membrilor familiilor lor de a li se alătura - pentru toate acestea oferim claritate'', a insistat ambasadorul britanic în România. AGERPRES/(A - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)


 

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 31-10-2026 09:58

O expoziție aniversară a marcat peste 35 de ani de cooperare între România și Comisia de la Veneția

O expoziție aniversară dedicată celor peste 35 de ani de cooperare dintre România și Comisia de la Veneția a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' din București, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului privind statul de drept. Expoziția a urmărit evoluția relațiilor dintre Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Rom&aci

Romania in lume 31-10-2026 08:39

Relațiile istorice româno-belgiene, prezentate într-un volum lansat la Bruxelles

Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, vineri, lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Județea

Romania in lume 30-10-2026 19:01

Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit

Romania in lume 30-10-2026 15:29

Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România

România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă

Romania in lume 30-10-2026 12:49

Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european

Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&

Romania in lume 28-10-2026 17:15

Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia

Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&

Romania in lume 26-10-2026 22:39

Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez

Romania in lume 24-10-2026 19:31

Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic

Romania in lume 23-10-2026 15:47

Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat

Romania in lume 23-10-2026 14:08

BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre

Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra

Romania in lume 23-10-2026 12:03

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M

Romania in lume 23-10-2026 09:47

Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce

Romania in lume 22-10-2026 14:10

Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ

Romania in lume 22-10-2026 12:24

CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside

Romania in lume 22-10-2026 11:26

Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)

Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care