#Romania2019.eu/ Carmen Dan: Vom acţiona pentru o Europă prosperă, sigură, unită şi mai aproape de cetăţeni

Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene va acţiona pentru o Europă prosperă, sigură, unită şi mai aproape de cetăţeni, dar care să fie şi un actor important la nivel global, a declarat miercuri ministrul de interne, Carmen Dan, în cadrul prezentării priorităţilor în domeniul afacerilor interne în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European (LIBE).
Oficialul român a menţionat că Preşedinţia română a Consiliului UE va acorda atenţie prioritară consolidării securităţii interne, managementului siguranţei frontierelor externe ale UE, gestionării migraţiei, politicilor privind vizele şi azilul şi protecţiei civile ale blocului comunitar, având mereu în vedere mai multă unitate şi coeziune, pentru a răspunde mai bine temerilor şi intereselor cetăţenilor europeni.
Referitor la consolidarea securităţii interne, ministrul Carmen Dan a spus că ameninţarea teroristă este încă foarte prezentă în Europa, dând drept exemplul atacul de la finalul anului trecut de la târgul de Crăciun din Strasbourg.
O altă prioritate va fi şi prevenirea radicalizării. În această privinţă, ministrul afacerilor interne român a anunţat că în această primăvară va fi organizată o conferinţă privind prevenirea radicalizării în închisori. ''În opinia noastră, dezvoltarea laturii preventive este importantă atât acum, cât şi în viitorii ani'', a spus Dan.
În legătură cu gestionarea frontierelor, România va avea în vedere consolidarea atribuţiilor FRONTEX şi o gestionare mai bună a problemei migraţiei.
O altă prioritate va fi politica în domeniul azilului, ministrul român subliniind că Preşedinţia română a Consiliului UE va continua discuţiile pentru identificarea unor soluţii susţinute de cât mai multe state membre, pentru ca sistemul european de azil să fie mai eficient.
În finalul intervenţiei sale, Carmen Dan şi-a exprimat speranţa că Preşedinţia română a Consiliului UE să aibă un dialog deschis şi constructiv cu Comisia Europeană şi Parlamentul European în vederea atingerii obiectivelor propuse şi avansării tuturor dosarelor aflate pe agendă. AGERPRES/(editor: Gabriela Ionescu, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Matei, editori online: Irina Giurgiu, Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
* #Romania2019.eu/ Mai mulţi eurodeputaţi din LIBE s-au declarat îngrijoraţi de situaţia din România
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
România, prezentă la European Culture Street, eveniment ce deschide Sezonul Cultural Chengdu-Europa
România a fost prezentă la manifestarea European Culture Street, eveniment anual emblematic de diplomație publică, sub egida Uniunii Europene, care a marcat deschiderea Sezonului Cultural Chengdu-Europa, organizat de către autoritățile locale chineze, în colaborare cu o serie de consulate și ambasade ale Statelor membre UE. Ediția
Paul al României, vizat de un mandat de arestare, pus în libertate la Paris (AFP)
Prințul Paul al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost pus în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatează AFP. Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reținut la dom
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu congresmanul Mark Green
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu congresmanul republican Mark Green, președintele Comitetului pentru Securitate Internă, care gestionează inclusiv problematica Visa Waiver, și membru al Comitetului Afaceri Externe în Camera Reprezentanților. 'Am vorbit despre cooperarea bun
Spania: Garda Civilă a dezmembrat o rețea ce aducea ilegal migranți din Maroc via România
Garda Civilă spaniolă a anunțat că a dezmembrat o rețea care a transportat ilegal între 1.000 și 2.500 de marocani în Spania via România, fiecare persoană trebuind să plătească 3.000 de euro pentru călătorie, relatează duminică AFP. Patru persoane care conduceau rețeaua din Spania au fost arestate în provincia Murcia, d
Siegfried Mureșan, la Chișinău: Avem o președintă pro-europeană în Republica Moldova și este esențial să avem un președinte pro-european în România
Alegerile prezidențiale din Romania sunt importante pentru libertatea și viitorul european al Republicii Moldova, au declarat în cadrul unei conferințe de presă comune la Chișinău președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, și Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), transmite Radio Chișinău.
Acord de cooperare între agențiile de presă AGERPRES și MOLDPRES
Agenția publică de presă MOLDPRES din Republica Moldova a încheiat un Acord de colaborare cu agenția AGERPRES din România, iar documentul prevede schimbul și difuzarea reciprocă a știrilor, articolelor, imaginilor și informațiilor actuale de interes public. De asemenea, prin intermediul acestuia, instituțiile își propun să colaboreze eficient
Șofer român, condamnat în Franța pentru trafic de cocaină
Un șofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de zece ani de închisoare după descoperirea a 438 de kilograme de cocaină în camionul său, a anunțat parchetul, relatează AFP. El a fost condamnat pentru 'transport, deținere, import' de cocaină, 'a
CJUE: Un stat membru UE nu poate refuza un mandat de arestare dacă procesul penal se află încă pe rol
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat joi în favoarea instanței naționale spaniole, hotărând că un stat membru în care locuiește o persoană urmărită nu poate refuza să execute un mandat european de arestare emis pentru a asigura prezența persoanei respective într-un proces penal aflat pe rol, informează EFE.
Diana Stroia, prima româncă învestită High Sheriff în Regatul Unit
Românca Diana Stroia a fost învestită în rolul de High Sheriff al regiunii West Glamorgan din Țara Galilor, fiind pentru prima dată când un cetățean român este numit în această funcție onorifică, cu tradiție de peste 1.000 de ani în sistemul britanic, a informat joi într-un comunicat de presă platforma RePatriot.
Regatul Unit: Un român a fost arestat de poliția antitero în legătură cu un incendiu la un depozit DHL lângă Birmingham
Un bărbat român a fost arestat de poliția antitero din Regatul Unit, care investighează un incendiu la un depozit DHL din apropierea orașului Birmingham, informează joi PA Media și dpa. Poliția Metropolitană din Londra a transmis că bărbatul de 38 de ani a fost arestat, pe baza Legii Securității Naționale, sub suspiciunea că a ajutat un
Atașatul militar al României la Moscova și adjunctul său, declarați 'persona non grata' de către Rusia
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoștință faptul că îi declară 'persona non grata' pe atașatul pe probleme militare al ambasadei României în Federația Rusă și pe adjunctul acestuia, conf
Mircea Cărtărescu - prezent, joi, la serata literară 'Piu libri piu liberi' cu sprijinul IRCCU Veneția
Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa, joi, la serata literară 'Piu libri piu liberi' - Târgul național al editurilor mici și mijlocii de la Roma - organizată la Teatrino di Palazzo Grassi al The Pinault Collection. Potrivit unui comunicat al Serviciului Promovare și Comunicare al ICR transmis miercuri AGERPRES, desfășurat cu sprijinul Instit
'Podul de Flori' devine realitate: Piatra de temelie va fi pusă la 26 aprilie, anunță ministrul moldovean al infrastructurii
Construcția podului rutier peste Prut, care va uni localitățile Golăiești (România) și Zagarancea (Republica Moldova), va începe pe 26 aprilie, în sâmbăta Paștelui Blajinilor, ceremonia de lansare a lucrărilor urmând să aibă loc pe ambele maluri ale Prutului, a anunțat luni într-o emisiune la Radio Moldova ministrul moldovean al infrastruc
România/alegeri: Ponta spune că, dacă va fi ales, va stopa exporturile de cereale ucrainene prin porturile românești (Reuters)
București, 7 apr /Agerpres/ - Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale din România, a declarat luni că, dacă va fi ales, va stopa exporturile de grâne ucrainene prin porturile românești de la Marea Neagră, pentru a proteja fermierii locali, dar s-a angajat să apere Republica Moldova în cazul unui atac rusesc, transmite Reuters, citând u
BTA/ Expoziție care explorează regiunile granițelor dintre Bulgaria, Grecia și Turcia, la Sofia
După doi ani de cercetare și explorare în regiunile granițelor dintre Bulgaria, Grecia și Turcia, proiectul european B-Shapes intră în 'Episodul 2' cu expoziția 'Prin prisma granițelor' ('Through the Prism of Borders'). Aceasta va fi găzduită de Muzeul Național de Istorie din Sofia, în perioada 8 aprilie - 29 august.