Raportul privind Protecţia bugetului UE în cazul deficienţelor generalizate ale statului de drept provoacă reacţii împărţite în PE
Raportul Parlamentului European privind Protecţia bugetului UE în cazul deficienţelor generalizate în ceea ce priveşte statul de drept a provocat reacţii împărţite în cadrul dezbaterii de miercuri din plenul PE reunit la Strasbourg, fiind bine primit în general de grupurile politice mari, cu excepţia eurodeputaţilor unguri şi polonezi, care au afirmat că este îndreptat împotriva lor, şi calificat drept un instrument politic de grupurile mai mici, precum Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică.
Cei doi raportori, Eider Gardiazabal Rubial şi Petri Sarvamaa, au prezentat principiile asupra cărora au insistat în alcătuirea raportului, iar eurodeputatul finlandez a comparat democraţia cu o "cutie a Pandorei".
.jpg)
Foto: (c) Eider Gardiazabal Rubial/Facebook.com
"Democraţia nu este niciodată de la sine înţeleasă. Asta ar trebui să ţinem minte. Cel mai important lucru pentru susţinerea unei ţări este statul de drept. Pentru că democraţia nu este niciodată perfectă. (...) Dacă vrem să apărăm democraţia, trebuie să apărăm statul de drept. A fost dureros de clar că mecanismele prezente nu opresc guvernele pe acest drum dificil. Potrivit propunerii Comisiei, pentru ca UE să-şi protejeze interesele financiare ar trebui să poată impune măsuri precum suspendarea fondurilor UE în conformitate cu gravitatea deficienţei", a afirmat Petri Sarvamaa în cuvântul său introductiv, precizând că baza legală este în reglementările financiare, nu în articolul 7 din Tratat.
.jpg)
Foto: (c) Petri Sarvamaa/Facebook.com
Comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, care a reprezentat Comisia Europeană la dezbaterea din PE, a spus că Uniunii îi va fi mai bine în viitorul Cadru Financiar Multianual cu acest instrument. El a subliniat că PE a întărit propunerile CE în domeniu şi şi-a exprimat speranţa ca acestea să fie ameliorate şi în urma cooperării cu Consiliul.
"Statele membre trebuie să arate că prevederile pentru gestionarea banilor UE sunt eficiente. Aceste propuneri vor da mai multe puteri instituţiilor europene. Actuala propunere asigură un echilibru mai adecvat între bugetul UE şi alte mecanisme, precum articolul 7. Trebuie să avem un mecanism cu măsuri adecvate care va sancţiona deficienţele generalizate ale statului de drept şi sunt şi măsuri de descurajare", a declarat Oettinger în cadrul dezbaterii, subliniind însă că sancţiunile financiare trebuie să fie proporţionale cu încălcările.
El a atras atenţia că executivul comunitar doreşte să aibă "un instrument clar" şi că discuţiile care vor urma între Parlament şi Consiliu trebuie să clarifice multe lucruri.
Ingeborg Grassle, din grupul Partidului Popular European (PPE) din PE, a spus că are mari speranţe de la noul regulament, "pentru că este primul raport care se uită la deficienţele generalizate ale statului de drept".
"De mult ne întrebăm ce se întâmplă cu banii fraudaţi din bugetul UE? Cred că avem acum un instrument care ne va permite să răspundem mult mai bine abuzurilor", a adăugat ea.
Ines Ayala Sender, din grupul S&D din PE, a spus că ar fi preferat sancţiuni politice în Consiliu şi "să nu afectăm bunul nume al fondurilor europene".
"Încercăm să schimbăm obiceiurile guvernelor cu sancţiuni financiare, dar fără a-i afecta pe beneficiari. Dacă vom reuşi să-l implementăm adecvat vom reuşi să protejăm UE de ce-i care vor să o submineze", a mai spus eurodeputata spaniolă.
Liadh Ni Riada, din grupul Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică (GUE-NGL), a spus că noul regulament "este un instrument politic".
"Sunt foarte îngrijorată de implicaţiile pe care le-ar putea avea asupra unor ţări. Ţările bogate vor fi avantajate. Aş cere Comisiei să revadă mecanismul şi să reducă puţin din propriile puteri", a pledat Liadh Ni Riada.
Eurodeputatul PNL Marian-Jean Marinescu a afirmat în cadrul dezbaterii că regulamentul este unul necesar.
"Bugetul UE trebuie să fie cheltuit cu eficienţă, respectând regulile din toate punctele de vedere. Dacă un stat membru nu respectă una dintre valorile fundamentale ale Uniunii, statul de drept, trebuie să existe posibilitatea să se intervină pentru a proteja banii europeni. Propunerea raportorilor elimină o parte dintre neclarităţile textului Comisiei, dar au mai rămas prevederi care trebuie îmbunătăţite", a spus Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE în PE, enumerând câteva dintre ele.
"Nu se identifică concret, clar şi detaliat modul în care deficienţele statului de drept afectează protejarea intereselor financiare ale Uniunii. Nu este clar stabilită proporţionalitatea măsurilor de sancţionare cu prejudiciile aduse bugetului UE de deficienţele statului de drept. Nu se oferă suficiente garanţii că beneficiarii proiectelor îşi vor primi banii în cazul unei suspendări de plăţi pentru statul respectiv. Procedura de declanşare a mecanismului de condiţionare se suprapune cu procedura prevăzută la articolul 7 din Tratatul UE. Eu sper că negocierile cu Consiliu vor reuşi să elimine toate neclarităţile, pentru a elabora un regulament aplicabil în beneficiul cetăţenilor", a mai afirmat el.
Eurodeputata PSD Maria Gabriela Zoană, care a vorbit în cadrul procedurii "Catch the Eye", a spus că a citit raportul cu foarte mare atenţie şi că îi aminteşte de o carte a lui George Orwell.
"UE devine cu fiecare zi o fermă orwelliană în care unele state sunt mai egale decât altele. În cuprinsul raportului se vorbeşte de mai multe ori de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dar din câte ştiu eu acest mecanism nu îl au decât două state din UE. Eu vă propun, domnule comisar, domnule preşedinte, dacă doriţi ca mâine să votăm acest raport, înainte de acest vot să votăm ca toate statele din UE să aibă MCV. Implementaţi-l şi la dvs acasă, căci altfel acest raport nu va crea egalitate între state", a spus Zoană la dezbaterea din plenul PE.
"Principiul protejării UE poate să fie unul bun, dar procedura mă îngrijorează foarte tare. Cine va fi în acest context câinele de pază al democraţiei în UE? Lecturând raportul de faţă am avut sentimentul că ne transmite frica că va rămâne cu buzunarele goale Comisia Europeană. Şi vă dau un simplu exemplu. Amendamentul 12 care spune că identificarea unor deficienţe generalizate o face Comisia, bazându-se pe informaţii primite din toate sursele pertinente. Ce înseamnă surse pertinente? Eu sunt avocat şi ştiu că într-o astfel de situaţie trebuie să fie o formulare foarte clară. Surse pertinente înseamnă mass-media, înseamnă organizaţii, colegi din alte ţări binevoitoare? Dle preşedinte, trebuie să privim cu foarte mare atenţie o astfel de reglementare", a mai spus eurodeputata PSD.
La rândul ei, eurodeputata Isabelle Thomas, tot din grupul S&D, a afirmat că "democraţia este un bun prea de preţ pentru a o lăsa numai la mâna guvernelor. Niciun guvern nu este la adăpost. Totuşi, din obligaţia de a găsi o bază legală, acest mecanism a trebuit să fie legat de bugetul UE şi asta ne face foarte vigilenţi vizavi de aplicarea acestui mecanism. Pentru ca nu beneficiarii să fie sancţionaţi, studenţii, cercetătorii sau agricultorii. Sper să nu devină o formă de gestiune a penuriei bugetare de care Comisia să se lase tentată", a afirmat Isabelle Thomas.
Josef Weidenholzer, vicepreşedinte al grupului S&D din PE, a spus şi el că "bugetul comun este coloana vertebrală a UE".
"Cei care nu respectă regulile comune nu se pot aştepta să beneficieze de plăţi masive pentru că asta deformează principiul solidarităţii. Dacă există un abuz, trebuie să existe o posibilitate de a reacţiona la el", a subliniat Weidenholzer.
Tamas Deutch, din grupul PPE, a fost unul dintre eurodeputaţii unguri şi polonezi care au afirmat cu claritate că vor vota împotriva raportului. El a acuzat "un fetişism instituţional al UE pentru statul de drept".
"UE şi statele membre trebuie să se axeze pe garantarea drepturilor şi prosperităţii. Bineînţeles că există unele fenomene care prezintă un risc pentru statul de drept. Dar UE nu poate adopta decizii care merg împotriva statului de drept, invocând protejarea statului de drept. Propunerea Comisiei este slabă. Propunerea merge împotriva statului de drept şi nu o susţinem. Şi nu ar trebui să o susţineţi nici dvs", a afirmat el în cadrul dezbaterii.
În cuvântul său de final, comisarul Oettinger a dat asigurări că a fost foarte atent la observaţiile eurodeputaţilor şi că vrea să asigure că regulamentul va fi dezvoltat cât mai bine posibil.
"La Comisie am decis să fim atenţi la obiectivitate, ca informaţiile de la terţe părţi şi instanţe să fie luate în considerare şi ca statele membre să-şi poată spune opinia. Deficienţa pentru declanşarea mecanismului trebuie să fie una care poate fi judecată. Dacă un stat consideră că decizia Comisiei este partizană, poate acţiona CE în instanţă", a spus Oettinger.
Raportoarea Eider Gardiazabal Rubial şi-a exprimat speranţa, în finalul dezbaterii, că textul va fi adoptat joi şi că Parlamentul va putea trece la negociere cu Preşedinţia română "pentru a avea un text chiar şi mai bun".
Petri Sarvamaa, celălalt raportor, le-a mulţumit colegilor constructivi, chiar dacă au criticat raportul. "În acelaşi timp, sunt extrem de deprimat pentru că aşa funcţionează politica. Am auzit o mulţime de oameni în această seară care au fost necinstiţi şi s-au adresat publicului lor naţional. (...) Să încercăm cu adevărat să lucrăm pentru o Europă mai bună", a pledat el.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Maria Gabriela Zoana/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volodimir Zelenski prezidează Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski prezidează vineri, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8' al țărilor din Europa Centrală, la care participă lideri din Austria, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia și Ungaria, informează EFE. Premierul
Procurorii britanici au depus o cerere oficială în SUA pentru extrădarea fraților Tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraților Andrew și Tristan Tate, în vederea judecării acestora pentru acuzații de viol și trafic de persoane în scopuri sexuale, relatează joi PA Media și dpa. Totuși, avocatul celor doi influenceri de pe rețelele de socializare a acuzat autoritățile britanice că nu au furn
Scăderi ale ratelor de vaccinare infantilă în mai multe țări din UE, inclusiv România (studiu)
După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii 1980, de la pandemia de COVID-19 vaccinarea copiilor dă semne de regres în mai multe țări din Europa, printre care România, existând riscul reapariției unor boli infecțioase, potrivit unui studiu publicat joi de jurnalul
Eurodeputații PNL văd elemente pozitive legate de securitate, relația cu Canada, bugetul UE sau reindustrializare în discursul șefei CE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații PNL identifică mai multe elemente pozitive în discursul de miercuri privind starea Uniunii al Ursulei von der Leyen, legate în principal de securitate, dezvoltarea relației cu Canada, bugetul multianual, reindustrializare, introducerea de restricții pentru minori pe rețelel
Dan Barna, despre discursul privind starea Uniunii: E timpul ca această Comisie să aibă rezultate și în dosarul de extindere
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul USR Dan Barna a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în ceea ce privește extinderea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit nicio garanție certă privind avansarea acestui proces în discursul ei privind prioritățile anuale și că a venit timpul ca aceas
Victor Negrescu: Mi-aș fi dorit ca România să fie menționată în discursul de astăzi privind starea Uniunii
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat miercuri, la Strasbourg, că și-ar fi dorit să audă în discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe referințe la provocările cu care se confruntă statele din estul Europei și Rom&aci
Daniel Buda: În maximum o lună vor fi deblocate exporturile de animale vaccinate către țările terțe
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European (PE), a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în maximum o lună, în urma discuțiilor purtate cu comisarul european Oliver Varhelyi, vor fi deblocate exporturile către țările terțe de animal
Vasile Dîncu: Nu putem avea pe bani europeni o protecție a rezilienței democratice cu două viteze
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Vasile Dîncu a declarat marți, la Strasbourg, că Uniunea Europeană nu poate avea, pe bani europeni, o protecție a rezilienței democratice cu două viteze, motiv pentru care a depus un amendament care cere ca toate statele să participe la Centrul European pentru Reziliență Demo
Nathalie Loiseau/anularea alegerilor din România: CE trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale, nu poate rămâne o discuție între companii private și birocrații de la Bruxelles, a declarat marți, la Strasbourg, președinta Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul europe
Anularea alegerilor în România și situația din Ceuta, principalele exemple în dezbaterea PE privind ingerințele străine și scutul democrației
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024 și situația din exclava Ceuta în urma unui aflux migratoriu fără precedent au fost principalele exemple folosite de eurodeputați pentru a ilustra atât pericolul imixtiunilor străine, cât și efectul creșterii autorită
New York, Londra și Paris, în fruntea clasamentului celor mai bune orașe (Oxford Economics)
New York, Londra și Paris ocupă primele trei poziții în Indicele Global al Orașelor pentru 2026 al Oxford Economics, publicat marți, care plasează capitala României, București, pe poziția 214 într-un clasament care include 1.000 de orașe. Seattle, San Francisco, Dublin, Boston, San Jose (California), Tokyo și Zurich completea
Democrația din SUA, la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii (raport International IDEA)
Democrația din Statele Unite a cunoscut un declin semnificativ în ultimii ani, atingând cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de veac, a avertizat Institutul pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) în raportul său anual de marți. Raportul, intitulat 'Starea democrației la nivel mondial 2026: Democrația într-o eră
Raportorul PE pentru bugetul multianual avertizează statele membre că nu vor putea impune orice compromis legislativului UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Raportorul Parlamentului European pentru bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, a avertizat luni Consiliul că nu va putea impune orice compromis între statele membre legislativului comunitar, afirmând că în prezent influența
Siegfried Mureșan: Dacă situația de blocaj nu e depășită, alegerile anticipate ar putea să devină o necesitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), varianta de premier propusă de PNL, USR și UDMR, a declarat luni, la Strasbourg, că este posibil ca alegerile anticipate să devină o necesitate, în cazul în care situația de blocaj pentru formarea unui nou guvern nu va fi depășită în următoare
Ambasadorul României la Chișinău, în vizită la Portul Giurgiulești: 'Este mai mult decât un punct de tranzit'
Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a vizitat joi Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe care îl descrie drept un obiectiv strategic pentru Republica Moldova și întreaga regiune. 'Într-un context regional marcat de provocări majore, Portul Giurgiulești este mai mult decâ









