#Romania2019.eu/ Preşedinţia română a Consiliului UE îşi propune să promoveze coeziunea europeană în toate dimensiunile
Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, exercitată între 1 ianuarie şi 30 iunie 2019, va avea ca scop să promoveze o viziune axată pe principiul coeziunii europene în toate dimensiunile - politică, economică şi socială, se arată într-o postare publicată marţi pe pagina oficială de Facebook a Preşedinţiei române a Consiliului UE.
Lucrând sub motto-ul ''Coeziunea, o valoare comună europeană'', Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe identificarea unor soluţii care să reflecte atât interesele statelor membre, cât şi viziunea instituţiilor europene, acţionând în spiritul unei Europe mai puternice şi mai unite.
În acest sens, priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene reflectă necesitatea coeziunii şi au fost stabilite în jurul a patru piloni principali de acţiune: Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate; O Europă mai sigură; Europa ca un actor global mai puternic; Europa valorilor comune.
România îşi va exercita primul mandat la preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, între 1 ianuarie şi 30 iunie 2019, pe fundalul unei agende europene marcate de evoluţii politice şi dosare cu impact decisiv asupra viitorului Uniunii. Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, negocierea viitorului buget european, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019, precedate de o campanie cu mize politice majore şi mesaje cu potenţial de dezinformare şi divizare la nivel european vor spori complexitatea viitoarei agende a Preşedinţiei Consiliului UE.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editori online: Ada Vîlceanu, Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Siegfried Mureșan: 'Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova'
Rusia 'încearcă să intimideze România' și 'vedem drone trimise de Rusia sau bruiate de Rusia tocmai pentru a alimenta presiunea de a vota rapid un guvern, chiar dacă acesta este unul slab', a susținut vineri pe Facebook eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, după explozia în portul Constanța a unei drone maritime ucrainene care, conform Marine
Marina ucraineană a informat-o la timp pe cea română că a pierdut controlul asupra dronei explodate la Constanța (MAE ucrainean)
Marina ucraineană a informat-o 'la timp' pe cea română că 'o dronă maritimă a fost scăpată de sub control din cauza interferențelor rusești', a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tykhyi, referindu-se la drona ucraineană explodată mai devreme în portul Constanța, relatează agenția EFE.
Coiful de la Coțofenești: Cei trei inculpați, condamnați la câte 47 luni de închisoare de un tribunal olandez
Un tribunal olandez i-a găsit vinovați pe cei trei bărbați acuzați de furtul Coifului de la Coțofenești și a trei brățări dacice de aur, obiecte din patrimoniul României împrumutate unui muzeu olandez, transmite vineri AFP. Cei trei inculpați au fost condamnați la câte 47 luni de închisoare. 'Ținând cont de natu
NATO 'urmărește îndeaproape' situația din România după explozia unei drone maritime la Constanța
NATO 'urmărește îndeaproape' și în coordonare cu autoritățile locale situația din România în urma exploziei, vineri, a unei drone maritime în portul Constanța de la Marea Neagră, au transmis surse aliate citate de agenția EFE. 'România a informat NATO despre incidentul cu dronă survenit la Constanța și urmărim &i
#Ucraina afirmă că drona explodată la Constanța îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești
Drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este o dronă ucraineană scăpată de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, au anunțat Forțele Navale ucrainene, potrivit Reuters și AFP. În urma acestui bruiaj, drona a deviat de la traiectorie și a plutit în derivă către coasta R
Antonio Costa și Roberta Metsola își exprimă solidaritatea cu România după incidentul cu dronă de la Constanța
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-au exprimat solidaritatea cu România după ce o dronă maritimă a explodat vineri în portul Constanța, și au condamnat incidentul. 'Solidaritate și sprijin deplin pentru România în urma exploziei unei drone în portul Const
Ursula von der Leyen își exprimă solidaritatea cu România după un nou incident cu dronă
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat solidaritatea cu România după incidentul de vineri din portul Constanța, unde o dronă a explodat. ''Solidaritate cu România!
Macron: Franța își menține sprijinul militar pentru România și își adaptează postura în funcție de amenințări
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat vineri că securitatea României are ''o importanță extrem de mare'' pentru Paris și a reafirmat angajamentul militar francez pe flancul estic al NATO, în contextul tensiunilor din regiunea Mării Negre. ''Securitatea României are o importanță extrem de ma
A treia ediție a Simpozionului Iei Românești în Belgia: Manifestări dedicate patrimoniului cultural, diplomației culturale și dialogului european
Cea de-a treia ediție a Simpozionului Iei Românești în Belgia, cu tema ''IA: Identitate, Dialog, Viitor'', va avea loc în zilele de 6 și 7 iunie, la Château de Rixensart, reunind personalități culturale, cercetători, artiști, meșteșugari și reprezentanți ai diasporei românești din Europa. Deschiderea oficială va avea loc
Ungaria: Este timpul să examinăm organizațiile maghiare din afara granițelor, declară ministrul relațiilor sociale și culturii
Ministrul ungar al relațiilor sociale și culturii, Zoltan Tarr, a declarat joi că a sosit timpul ca guvernul de la Budapesta să examineze organizațiile maghiare din afara granițelor, precum și sprijinul pentru ''media de propagandă'' în țările vecine Ungariei, informează MTI. ''Nu putem rămâne tăcuți î
Ambasada României lansează la Viena volumul 'Români de seamă din Viena de altădată'
Ambasada României în Republica Austria organizează la 11 iunie, la sediul misiunii diplomatice, lansarea volumului 'Români de seamă din Viena de altădată (1683-1918)', ediția a doua revăzută și adăugită, un eveniment special dedicat memoriei marilor români care au trecut prin Viena imperială și continuității prezenței intelectuale române
Dronă căzută la Galați: Regatul Unit l-a convocat pe ambasadorul rus
Ministerul britanic de Externe a anunțat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidențială în România, transmite Reuters. Ministrul de externe britanic, Yvette Cooper, a condamnat incidentul, care a survenit în timpul unui atac aerian rusesc asupra Ucrainei și a răni
Oana Țoiu la Paris: România trebuie să își consolideze apărarea antiaeriană (AFP)
România trebuie să își consolideze apărarea antiaeriană, cu ajutorul aliaților săi, a declarat miercuri, la Paris, ministrul român de Externe, Oana Țoiu, la cinci zile după ce o presupusă dronă rusească a rănit două persoane într-o regiune de la frontiera cu Ucraina, relatează agenția France Presse. Țoiu a spus că, deși în prezent
Reuniune la Ambasada României la Canberra privind cooperarea dintre România și Australia în domeniul IT și al inteligenței artificiale
Ambasada României în Australia a organizat, miercuri, o reuniune dedicată oportunităților de cooperare dintre România și Australia în domeniile IT și inteligenței artificiale. Evenimentul, desfășurat la sediul misiunii diplomatice, a reunit peste 20 de participanți, inclusiv reprezentanți ai Parlamentului Federal austra
Securitatea la Marea Neagră, în centrul unui simpozion organizat de România și Belgia
Securitatea la Marea Neagră, combaterea amenințărilor hibride și consolidarea Flancului Estic al NATO s-au aflat în centrul unui simpozion organizat la Bruxelles de Ambasada României în Belgia, Ministerul belgian al Afacerilor Externe și Institutul Regal Egmont pentru Relații Internaționale. Evenimentul, desfășurat luni în contextul ani









