Percepţia că Rusia reprezintă o ameninţare şi angajamentele asumate faţă de NATO, dar mai ales faţă de SUA, fac ca fostele state comuniste din Europa Centrală şi de Est să-şi fi sporit considerabil cheltuielile militare în ultimii ani, relatează sâmbătă EFE.

Între 2016 şi 2017, cheltuielile militare ale acestor ţări au crescut într-un ritm de 12%, de şapte ori mai mare decât creşterea de 1,7% a cheltuielilor militare în rândul ţărilor occidentale ale NATO.

Este vorba despre cea mai mare creştere regională la nivel mondial, iar în frunte se află îndeosebi România (50%), Lituania (27%) şi Letonia (26%), potrivit datelor Institutului Internaţional de Studii pentru Pace (SIPRI) de la Stockholm.

Cu toate că există diferenţe semnificative între ţări, cheltuielile militare în regiune nu au încetat să crească din 2013, după şase ani consecutivi de scădere.

Aude Fleurant, directoare de program la SIPRI privind cheltuielile militare şi armamentul, a explicat prin telefon pentru EFE că aceste ţări resimt o necesitate sporită în a-şi moderniza sistemele de apărare.

Potrivit EFE, conflictul din Ucraina, unde forţele separatiste susţinute de Rusia luptă împotriva guvernului central, a creat un sentiment de ameninţare în aceste ţări care, în calitate de membre ale NATO, participă la obiectivul comun de a spori cheltuielile cu apărarea cu până la 2% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2024.

''Există percepţia unei ameninţări crescute (ruse) în aceste ţări'', rezumă Fleurant, care menţionează că, dincolo de faptul dacă este vorba de o ameninţare reală sau nu, această senzaţie se reflectă în bugetele pentru apărare.

SIPRI include în regiunea Europa Centrală şi Balcanii şi fostele state-satelit ale Uniunii Sovietice care în prezent sunt membre ale NATO şi ale Uniunii Europene.

Experta SIPRI aminteşte că, în pofida faptului că aceste creşteri sunt semnificative în termeni relativi, cheltuielile cu armamentul în regiune sunt practic ''marginale'' la nivel global şi mult sub sumele cheltuite în Europa Occidentală. De exemplu, cele 10 miliarde de dolari pe care Polonia i-a cheltuit în 2017 (reprezentând 40% din investiţiile militare în întreaga regiune) se situează cu mult sub cele 57,770 de miliarde de dolari cheltuite de Franţa sau chiar sub cele 16 miliarde de dolari alocate de Spania.

În fapt, potrivit lui Fleurant, autorităţile din aceste ţări sunt conştiente că nu ar putea opri o ipotetică invazie rusă. ''Însă ştiu că NATO ar putea s-o facă. Şi asta ne duce la punctul doi, apartenenţa la Alianţa Atlantică'', insistă Fleurant, care aminteşte că aderarea la NATO a fost o prioritate pentru ţările ex-sovietice, care încearcă acum să demonstreze că sunt parteneri implicaţi.

Potrivit NATO, România, Polonia şi cele trei republici baltice - Estonia, Lituania şi Letonia - alocă pentru apărare un procent mai mare din PIB decât Franţa sau Germania, depăşind sau fiind foarte aproape să depăşească ţinta de 2% din PIB.

Procentul de ''2% din PIB al acestor ţări nu înseamnă mult în termeni absoluţi, dar lansează mesajul că există implicare'', explică Fleurant. Şi în acest domeniu există diferenţe în cadrul regiunii, cu membri ai NATO precum Ungaria, Republica Cehă, Slovacia sau Croaţia care au recunoscut că nu vor ajunge să aloce 2% din PIB până în 2024.

Majoritatea ţărilor din Est recurg în principal la SUA ca furnizor de armament, având reticenţe în a achiziţiona material rus, aşa cum o făceau în trecut, în contextul în care nu există o industrie de armament europeană unificată. ''Multe ţări din Europa Centrală au mai mare încredere în SUA decât în Europa occidentală sau, evident, în Rusia'', remarcă Fleurant.

Astfel, Croaţia îşi va înlocui vechile avioane de luptă sovietice MiG21 cu aparatele F-16 ale fabricantului american Lockheed Martin, compania având cele mai mari şanse să înlocuiască şi avioanele MiG-29 şi Su-25 ale Bulgariei.

În general, multe ţări ex-comuniste nu şi-au modernizat încă învechitele arsenale sovietice. În plus, ţări precum Bulgaria, Ungaria sau Slovenia se confruntă cu un important deficit de personal militar, în unele cazuri din cauza salariilor scăzute ale militarilor.

Un alt element esenţial al preferinţei pentru SUA ca furnizor de armament este acela de a crea o relaţie strânsă cu superputerea de peste Ocean. ''Nu este vorba numai despre a cumpăra tehnologie, ci se are în vedere stabilirea unei relaţii de 20 sau 25 de ani cu furnizorul'' de armament, concluzionează Fleurant. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)