Problemele românilor din afara graniţelor, discutate în Parlamentul European
Problemele românilor din afara graniţelor au fost discutate miercuri în cadrul unei dezbateri organizate în Parlamentul European. La finalul conferinţei, toţi cei prezenţi au fost invitaţi să semneze o declaraţie simbolică de ReUnire a Republicii Moldova cu România. Conferinţa cu genericul "România şi regiunile istorice în anul centenar: Cultură, identitate, valori europene' a fost organizată de europarlamentarul român Mircea Diaconu, la iniţiativa Platformei Unioniste 'Acţiunea 2012', informează Radio Chişinău.
Drepturile etnicilor români la propria limbă, istorie şi cultură în teritoriile istorice sunt încălcate de autorităţile statelor în care locuiesc aceştia, iar România face prea puţin pentru a-i proteja, au atras atenţia românii din afara graniţelor, potrivit sursei citate. Şcolile cu predare în limba română în statele cu comunităţi istorice de români sunt tot mai puţine, aşa încât numărul românilor din afara graniţelor asimilaţi creşte continuu. Acestea sunt câteva dintre concluziile audierii publice organizate în premieră la Bruxelles pe tema situaţiei românilor din teritoriile istorice.
Preşedintele Centrului Cultural Român 'Eudoxiu Hurmuzachi' din Cernăuţi a vorbit despre atacurile la adresa identităţii româneşti în Ucraina, ca urmare a votării de către Kiev a noii legi a educaţiei.
O situaţie dramatică se atestă şi în regiunea Odesa, loc de baştină pentru aproximativ 125.000 de români-moldoveni. Dintre cele 18 şcoli cu predare în limba română care existau la începutul anilor 90, astăzi au mai rămas doar două, restul fiind rusificate şi ucrainizate, potrivit lui Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei Naţional-Culturale "Basarabia'.
În Ucraina locuiesc aproximativ jumătate de milion de români-moldoveni, scrie Radio Chişinău.
Românii din Valea Timocului sunt cei mai lipsiţi de drepturi, potrivit lui Zavisa Zurz, presedintele asociaţiei "Ariadnei Filum', organizaţia pentru cultură a Rumânilor-Vlahilor din Nord-Estul Serbiei, care a deplâns lipsa de reacţie a Bucureştiului.
În cadrul audierii au participat zeci de primari, membri ai societăţii civile, publicişti şi istorici de pe ambele maluri ale Prutului. Ei au vorbit despre evenimentele tragice prin care a trecut spaţiul dintre Prut şi Nistru în ultimul secol, exprimându-şi speranţa ca ReUnirea va fi posibilă într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Liderul Platformei Unioniste 'Acţiunea 2012', George Simion, a enumerat beneficiile ReUnirii celor două state româneşti, inclusiv pentru Uniunea Europeană şi NATO. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trei candidați africani și unul român la postul de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei
Patru candidați s-au înscris pentru alegerea în postul de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) prevăzute în noiembrie, respectiv rwandeza la final de mandat Louise Mushikiwabo, congoleza Juliana Amato Lumumba, mauritaniana Coumba Bâ și românul Dacian Cioloș, relatează sâmbătă AFP. Depunerea ca
Republica Democrată Congo și Rwanda se îndreaptă spre o confruntare diplomatică pentru șefia Francofoniei (Reuters)
Republica Democrată Congo și Rwanda se îndreaptă spre o confruntare diplomatică pentru conducerea Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), ambele țări având candidate rivale, relatează Reuters, care reamintește că celelalte state reprezentate în această cursă sunt Mauritania și România. Vineri este termenul limită pentru depune
Majoritatea țărilor europene au susținut, la Chișinău, crearea unui tribunal împotriva agresiunii ruse în Ucraina
Majoritatea țărilor europene au susținut vineri, în cadrul unei reuniuni a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, desfășurată la Chișinău, capitala Republicii Moldova, crearea Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei, relatează agențiile de presă EFE și MOLDPRESS. Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a anu
Sesiune ministerială a Comitetului de Miniștri al CoE la Chișinău: Oana Țoiu susține accelerarea integrării europene a R. Moldova
România își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și solicită accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv prin deschiderea capitolelor de negociere, a afirmat vineri ministrul român interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în debutul celei de-a 135-a sesiuni ministeriale a Comitetului de Miniștri al
Georgia: Au început manevrele militare internaționale 'Trojan Footprint', la care participă și România
Manevrele militare ale forțelor de trupe speciale intitulate 'Trojan Footprint' au început miercuri în Georgia cu participarea unor militari din Spania, Statele Unite, Polonia, Regatul Unit, România și țara gazdă, conform Ministerului georgian al Apărării, informează EFE. Potrivit comandamentului militar al Georgiei, exercițiile se de
Concert extraordinar de Ziua Europei la Reggia di Caserta, organizat de Ambasada României în Italia
Cu prilejul Zilei Europei, sărbătorită la 9 mai, Ambasada României în Italia a organizat, în cadrul Anului Cultural România-Italia, un recital extraordinar desfășurat în magnificul cadru al Reggia di Caserta și dedicat celebrării valorilor culturale și spirituale care unesc popoarele europene, potrivit paginii de
Comisia Europeană își propune să combată mai bine sărăcia, lipsa de adăpost și excluziunea socială
Comisia Europeană își propune să combată mai bine sărăcia, lipsa de adăpost și excluziunea socială în Uniunea Europeană, în contextul în care blocul comunitar se luptă să depășească efectele economice ale unei serii de crize globale, relatează dpa. 'Europa a fost întotdeauna definită nu doar prin puterea sa economică, ci și pr
Vernisajul expoziției de fotografie 'Natura în imagini - AGERPRES' a avut loc la Bruxelles
Ambasada României în Regatul Belgiei, în parteneriat cu Agenția Națională de Presă AGERPRES, a organizat marți, 5 mai 2026, la sediul Secției Consulare, vernisajul expoziției de fotografie 'Natura în imagini - AGERPRES', potrivit unui
Socialiștii europeni le cer partenerilor români ca noul guvern să fie pro-european
Partidul Socialiștilor Europeni (PSE) și-a manifestat marți sprijinul față de 'formarea rapidă a unui guvern pro-european cu o nouă conducere' în România, în urma demiterii guvernului condus de Ilie Bolojan după o moțiune de cenzură, relatează agenția EFE. 'PES se menține ferm alături de partidul său membru român, Partidul S
Căderea guvernului Bolojan deschide o perioadă de incertitudine pentru România (agenții de presă)
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marți de parlament, decizie relatată pe larg de agențiile internaționale de presă, care anticipează o perioadă de incertitudine pentru țara noastră. EFE notează că adoptarea moțiunii de cen
VIDEO Președintele României, Nicușor Dan, a sosit la Erevan pentru a participa la summitul CPE și la summitul UE-Armenia
Președintele României, Nicușor Dan, a sosit în Armenia pentru a participa la cea de-a 8-a ediție a summitului Comunității Politice Europene (CPE) și la primul summit UE-Armenia. Președintele Parlamentului armean, Alen Simonyan, l-a întâmpinat pe președintele Dan la Aeroportul Zvartnots, transmite Armenpress. La summitul
Victor Negrescu/Combaterea hărțuirii online: Comisia Europeană ar trebui să vină cu o propunere până la finalul anului
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a declarat joi, la Strasbourg, că se așteaptă ca executivul UE să vină cu o propunere până la finalul anului pentru înăsprirea măsurilor împotriva hărțuirii cibernetice, care ar putea fi adoptată în procedură de urgență de Parlamentul Eu
Ungaria: Tisza nu se va implica în înființarea de partide în afara țării, declară un responsabil al viitoarei formațiuni guvernamentale
Partidul Tisza, care va prelua în curând guvernarea în Ungaria, lucrează 'pentru unitate și reconciliere națională', nu va contribui la formarea niciunui nou partid în țările vecine și nu va sprijini inițiative 'care ar putea diviza comunitatea', a afirmat joi Zoltan Tarr, vicepreședinte al Tisza și viitor ministru al relațiilor social
Se încearcă readucerea Pactului verde sub diverse denumiri, afirmă Winkler despre propunerile președintei CE în energie
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Se încearcă readucerea Pactului verde sub diverse denumiri cu ocazia crizei din Orientul Mijlociu, argumentându-se cu necesitatea scăderii dependențelor UE, a declarat miercuri eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler, după discursul susținut în plen de Ursula von der Leyen privind o serie
Schimb de replici între liderii principalelor grupuri politice din PE pe tema situației politice din România
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele grupului Partidului Popular European, Manfred Weber, a tras miercuri un semnal de alarmă în plenul Parlamentului European privind situația din România, referindu-se la moțiunea de cenzură comună PSD-AUR, și întrebând-o direct pe lidera grupului S&D, Iratxe Perez Garc








