Situaţia drepturilor omului din România va fi examinată în cadrul Mecanismului de evaluare periodică universală (UNHCR)
Situaţia drepturilor omului din România va fi supusă examinării pentru a treia oară în cadrul Grupului de lucru al Mecanismului de evaluare periodică universală (EPU) al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, potrivit unui comunicat transmis joi Agerpres de UNHCR.
Examinarea va avea loc marţi, 16 ianuarie, în cadrul şedinţei Grupului de lucru.
România este unul dintre cele 14 state care vor fi examinate în cadrul sesiunii actuale a Grupului de lucru pentru EPU, care se va desfăşura în perioada 15-26 ianuarie.
Prima şi a doua examinare a României în cadrul mecanismului EPU a avut loc în mai 2008, respectiv în ianuarie 2013.
Examinarea are loc în baza a trei documente: 1) raportul naţional - informaţii prezentate de către Statul supus examinării; 2) informaţii conţinute în rapoartele experţilor şi grupurilor independente în domeniul drepturilor omului, cunoscute ca Proceduri Speciale, Organele Tratatelor în domeniul drepturilor omului sau alte mecanisme ONU; 3) informaţii prezentate de către alte părţi interesate, inclusiv instituţii naţionale pentru drepturile omului, organizaţii regionale sau reprezentanţi ai societăţii civile.
Cele trei rapoarte în baza cărora va fi examinată România în data de 16 ianuarie pot fi accesate la următoarea adresă: http://www.ohchr.org/EN/HRBodies/UPR/Pages/ROindex.aspx, menţionează sursa citată.
EPU constituie o procedură unică, ce include examinarea periodică a situaţiei drepturilor omului în toate cele 193 de state membre ale ONU. Din momentul primei şedinţe care a avut loc în aprilie 2008, toate cele 193 de state membre ale ONU au fost examinate de două ori în cadrul primului şi celui de-al doilea ciclu EPU.
Examinarea din cadrul celui de-al treilea ciclu are ca scop din nou evidenţierea paşilor urmaţi de către state pentru implementarea recomandărilor primite şi asumate în cadrul examinărilor anterioare, precum şi evidenţierea evoluţiei recente a drepturilor omului la nivel naţional.
Delegaţia României va fi condusă de domnul Alexandru Victor Micula, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Cele trei state care vor exercita funcţia de raportori ('troika') cu privire la examinarea României sunt: Nigeria, Irak şi Ucraina.
Conform programului Grupului de lucru EPU, recomandările formulate la adresa României vor fi adoptate la ora 16.00 în data de 19 ianuarie. Statul supus examinării are posibilitatea de a-şi face cunoscută poziţia cu privire la recomandările primite în cadrul acestei examinări. Recomandările vor fi publicate anticipat pe parcursul aceleiaşi zile.
AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ambasadorul României la Chișinău: Relansarea rutei Falciu-Cantemir deschide noi oportunități pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Relansarea, după 17 ani, a traficului feroviar pe tronsonul Prut-2 (Republica Moldova) - Fălciu (România) deschide noi oportunități pentru transportul de mărfuri și susține dezvoltarea economică a sudului Republicii Moldova, consolidând legăturile cu piața Uniunii Europene, a declarat marți ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, citat de p
Manfred Weber: Vedem că Partidul Social Democrat din România s-a îndepărtat de la angajamentele sale pro-europene
Partidul Social Democrat din România s-a îndepărtat, din nefericire, de la angajamentele sale pro-europene și acum se opune chiar acelor măsuri cu care a fost de acord în cadrul coaliției de la guvernare, afirmă miercuri președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, într-o postare pe rețelele sociale, după o discuție telefonic
Peter Magyar: Viitorul guvern Tisza și UDMR vor conlucra în favoarea comunității maghiare din Transilvania
Liderul partidului Tisza și viitorul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a declarat marți, într-o postare pe Facebook, că a primit asigurări din partea liderului Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Hunor Kelemen, că UDMR se va abține în viitor de la interferențe în politica de partid din Ungaria, transmite MTI. '
Amnesty International avertizează asupra unei noi ordini mondiale bazate pe logica prădătorului și pe tăcere
Organizația neguvernamentală care militează pentru drepturile omului Amnesty International și-a prezentat marți raportul anual pentru 2025 privind drepturile omului în întreaga lume și a avertizat cu privire la apariția unei noi ordini globale bazate pe logica prădătorului practicată de mai mulți lideri mondiali, între care președintele american Don
Retragerea sprijinului PSD pentru guvernul Bolojan declanșează temeri de instabilitate politică și economică (presă)
Partidul Social Democrat din România (PSD), principala forță parlamentară a țării, a decis luni să își retragă sprijinul politic pentru prim-ministrul liberal Ilie Bolojan, decizie relatată pe larg de agențiile internaționale de presă, care anticipează o perioadă de criză și instabilitate. Reuters: Retragerea sprijinului va declanșa probabil luni d
Românca Anda Filip devine prima femeie secretar general al UIP
Românca Anda Filip a fost aleasă secretar general al Uniunii Interparlamentare (UIP), devenind astfel prima femeie care ocupă acest post în cei 137 de ani de istorie ai organizației, a anunțat duminică UIP într-un comunicat. Alegerea sa a avut loc în cadrul celei de-a 152-a Adunări a UIP, desfășurată la Istanbul î
România, prezentă la ediția 2026 a European Culture Street, eveniment desfășurat în orașul chinez Hangzhou
România a participat la 'European Culture Street', manifestare amplă de diplomație publică organizată anual de către Delegația Uniunii Europene în Republica Populară Chineză, desfășurată în metropola Hangzhou, cu peste 11 milioane locuitori, capitala provinciei Zhejiang, informează un comunicat al ambasadei României în China.
AnulBrâncuși/ Concert dedicat lui Brâncuși, organizat la Madrid
Ambasada României în Regatul Spaniei și Institutul Cultural din Madrid au organizat, la 15 aprilie, cel de-al șaselea concert din cadrul turneului internațional 'BrancuSING', găzduit de Real Casino de Madrid, un reper al vieții culturale madrilene. Evenimentul, dedicat operei lui Constantin Brâncuși, s-a înscris în seria manifest
România, subreprezentată în studiile clinice oncologice în pofida mortalității ridicate (raport ESMO)
România este subreprezentată în studiile clinice oncologice, în pofida amplorii cancerului și a uneia dintre cele mai mari rate de mortalitate din Europa, arată un raport publicat marți de European Society for Medical Oncology (ESMO), în contextul implementării următoarelor etape ale planului european de combatere a cancerului. Raportul a fost prezent
Comitetul anti-tortură al CoE, îngrijorat de deficiențe în centre de detenție din Europa și spitale de psihiatrie din România
Comitetul Consiliului Europei pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) și-a prezentat miercuri, la Strasbourg, raportul anual pentru 2025, în care avertizează asupra unor evoluții îngrijorătoare privind tratamentul și condițiile de detenție în Europa. Documentul include și concluziile unei vizite ad-hoc efect
Roxana Mînzatu: Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați
Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați, a declarat joi vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, care a salutat măsurile adoptate de România pentru ca mobilitățile Erasmus să devină mai accesibile studenți
România ar putea avea de câștigat de pe urma planului lui Trump de 'pedepsire' a unor țări din NATO (presă)
Președintele american Donald Trump are în vedere un plan de pedepsire a unor aliați din NATO despre care republicanul consideră că nu i-au ajutat țara în războiul de 39 de zile dintre SUA și Israel împotriva Iranului, a relatat miercuri publicația americană The Wall Street Journal (WSJ), care a citat oficiali ai administrației SUA, informează joi Re
Compania israeliană Elbit Systems se pregătește să înceapă livrarea de drone către România după întârzieri (Reuters)
Compania israeliană Elbit Systems se pregătește să înceapă livrarea dronelor Watchkeeper X către România în baza unui contract de 1,89 miliarde de lei (428,75 milioane de dolari), a anunțat compania luni, după ce ministrul apărării român, Radu Miruță, a amenințat săptămâna trecută că va anula acordul din cauza întârzierilor, relateaz
Parchetul olandez: Artefactele românești furate au fost returnate României (FOTO-VIDEO)
Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda și recuperate au fost returnate României, a anunțat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.
VIDEO Autoritățile olandeze au prezentat Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări furate în 2025 și recuperate
Autoritățile olandeze au prezentat, joi, Coiful de aur de la Coțofenești din România, de o valoare inestimabilă, vechi de aproape 2.500 de ani, care fusese furat anul trecut în urma unui jaf din Muzeul Drents din Assen, transmite France Presse.








