Comunitatea românească din oraşul spaniol Pedrera, ţinta protestelor localnicilor după o agresiune comisă de 3 români
Un val de altercaţii începute sâmbătă în oraşul spaniol Pedrera între localnici şi cetăţeni români, după un accident rutier urmat de o agresiune ai cărei autori au fost români, s-a transformat într-o dispută politică după ce primarul localităţii, în încercarea de a-i linişti pe spanioli, le-a spus că şi lui i-ar plăcea să vadă 'oameni împuşcaţi', scrie presa spaniolă.
Trei români aflaţi într-un autoturism implicat într-un accident rutier uşor au agresat doi spanioli aflaţi în celălalt autoturism în timpul disputei ce a urmat. Cei trei români au fost arestaţi, dar gestul lor a provocat furia unor localnici din Pedrera, care au ieşit în stradă cerând să se ia măsuri împotriva comunităţii de români din acest oraş situat aproape de Sevilla. Unii protestatari au devenit violenţi şi au distrus şi răsturnat autoturisme ale românilor. Forţele de ordine au intervenit şi au arestat şapte protestatari, iar în prezent patrulează pe străzi pentru prevenirea altor incidente.
Primarul din Pedrera, Manuel Nogales, a cerut populaţiei 'să nu ia justiţia în propriile mâini' şi să lase autorităţile să-şi facă treaba. 'Şi mie mi-ar plăcea să văd oameni împuşcaţi (...) Dar nu putem face acest lucru', a spus el sub tensiunea momentului în faţa unui grup de localnici vehemenţi, idee pe care a repetat-o de mai multe ori.
Primarul, membru al formaţiunii Stânga Unită (IU), a admis ulterior că a folosit un limbaj 'foarte nefericit', dar secretara generală a Partidului Socialist spaniol (PSOE) din Sevilla, Verónica Pérez, i-a cerut 'demisia imediată' într-o postare pe Twitter, în care a inclus şi o înregistrare video cu secvenţe ce conţin respectivele declaraţii ale lui Manuel Nogales. Acesta din urmă a refuzat să-şi dea demisia şi a acuzat PSOE de 'josnicie morală', invocând acea înregistrare despre care a spus că prezintă afirmaţii ale sale scoase din context.
Potrivit unui comunicat emis de Garda Civilă spaniolă, 'duminică dimineaţa a fost convocată pe reţelele de socializare, fără autorizaţia legală (...), o manifestaţie în faţa Primăriei din Pedrera pentru a protesta faţă de cele întâmplate cu cetăţenii români. La ora 13:00 s-au reunit circa 200 de persoane care au strigat lozinci împotriva cetăţenilor români din Pedrera, motiv pentru care primarul localităţii a venit în faţa lor în încercarea de a calma spiritele, explicând că (agresiunea după accidentul rutier - n.red) a fost o situaţie punctuală fără consecinţe grave şi că Garda Civilă a acţionat punându-i pe cei responsabili la dispoziţia justiţiei, astfel că protestele nu trebuie generalizate împotriva întregii comunităţi româneşti'.
AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O expoziție aniversară a marcat peste 35 de ani de cooperare între România și Comisia de la Veneția
O expoziție aniversară dedicată celor peste 35 de ani de cooperare dintre România și Comisia de la Veneția a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' din București, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului privind statul de drept. Expoziția a urmărit evoluția relațiilor dintre Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Rom&aci
Relațiile istorice româno-belgiene, prezentate într-un volum lansat la Bruxelles
Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, vineri, lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Județea
Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit
Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România
România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european
Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care













