Parlament - învestitură Guvern/ Coarnă: SOS România nu susţine şi nu votează Guvernul; e ilegitim
SOS România nu va vota Guvernul propus de Marcel Ciolacu, pe motiv că acesta nu are legitimitate, a anunţat, luni, liderul deputaţilor SOS, Dumitru Coarnă.
"Nu putem vota un guvern ilegitim. Acest guvern nu are legitimitate dintr-un simplu motiv: cel care a desemnat guvernul este într-o infracţiune în formă continuă, se numeşte uzurpare de calităţi oficiale, articolul 258 alineatul 2 Cod penal. Nu poţi vota un guvern ilegitim, nu ai cum, pentru că, practic, faci parte din acest joc pervers de reintroducere a dictaturii. Suntem într-o lovitură de stat în desfăşurare, începând cu data de 5 octombrie, prin acea decizie a Curţii Constituţionale pe care aţi influenţat-o în mod temeinic. Patru judecători PSD şi unul UDMR au luat o decizie care frizează penalul. Trebuie toţi cercetaţi şi condamnaţi penal. Grupul parlamentar SOS România nu susţine şi nu votează un guvern ilegitim", a spus Coarnă, în plenul reunit al Parlamentului, la şedinţa comună de învestitură a viitorului Executiv.
Senatorul SOS România Clement Sava a spus că acest Guvern "ţine de alte vremuri" şi nu va rezista.
"Pe 5 octombrie aţi aruncat alegerile în aer influenţând Curtea Constituţională să interzică un candidat. De atunci tot sistemul constituţional din România s-a dus în cap. Acum continuaţi. Nu mai suntem un stat de drept, nu mai suntem un stat din acest moment. Suntem spitalul de nebuni al unui cetăţean care inventează guverne pe hârtie şi noi trebuie să stăm să îl ascultăm. Luaţi-vă guvernul şi fugiţi în cele cinci secunde pe care aţi vrut să ni le daţi ca timp de exprimare. Cinci secunde e prea mult pentru acest guvern. Vă dau în scris că nu veţi rezista, aşa cum n-au rezistat nici alegerile prezidenţiale pe care le-aţi aruncat în aer şi pe care acum nu mai ştiţi cum să le scoateţi la lumină. Le scoateţi la lumină înviind candidaţi din alte vremuri. Guvernul vostru ţine de alte vremuri şi îi vom pune sfârşit", a declarat Clement Sava. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Parlament: A început şedinţa pentru învestirea Guvernului propus de Marcel Ciolacu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține pe Luca Niculescu
USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, a declarat președintele partidului, Dominic Fritz. Totodată, el a reiterat că USR nu va susține un guvern cu miniștri PSD sau 'controlat' de PSD. 'USR a luat act de desemnarea lui Luca Niculescu pentru
Ionel Bogdan despre învestirea noului Guvern: PNL va lua o decizie după analizarea programului și a echipei
Partidul Național Liberal va lua o decizie referitoare la votul de învestitură a Guvernului pe care îl va propune premierul desemnat Luca Niculescu, după ce va analiza programul de guvernare și echipa propusă de acesta, a transmis luni purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. 'Partidul Național Liberal ia act de decizia președintelui Ro
Csoma Botond (UDMR): Îl putem vota pe Luca Niculescu; linia roșie e să nu purtăm negocieri cu AUR și SOS
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, singura 'linie roșie' fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR și SOS România pentru constituirea majorității, a declarat luni seara, pentru AGERPRES, liderul deputaților Uniunii, Csoma Botond, purtător de cuvânt al formațiunii. &
George Simion după desemnarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacționat după anunțul șefului statului privind desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru. 'Luca Niculescu e tot o marionetă. Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu', a scris George Simion, luni seara,
Sorin Grindeanu: Noua nominalizare de premier continuă să sfideze matematica parlamentară
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a președintelui Nicușor Dan 'continuă să sfideze matematica parlamentară' și anunță că social-democrații vor avea marți o ședință a Biroului Permanent Național în care vor analiza această propunere. 'Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze ma
UPDATE Luca Niculescu: E momentul să construim; nu pot promite miracole, pot promite seriozitate în folosirea banului public
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, luni, că prima misiune va fi construirea unei majorități care să voteze un Guvern ce va fi 'profund ancorat' în direcția europeană și euroatlantică a României, menționând că va avea discuții în acest sens cu partidele parlamentare.
UPDATE Luca Niculescu - desemnat de Nicușor Dan candidat la funcția de premier
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare.
VIDEO Declarații Nicușor Dan, ora 21:00
Președintele Nicușor Dan va susține luni seara, la ora 21:00, declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat; președintele - așteptat să anunțe la ora 21:00 noua nominalizare de premier (sinteză)
Consultările președintelui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament s-au încheiat luni seara, șeful statului fiind așteptat în cele ce urmează să anunțe noua lui nominalizare pentru candidatul la funcția de prim-ministru. Administrația Prezidențială a precizat că președintele va susține declarații de presă l
Consultări la Cotroceni/Robert Alecu (neafiliați): Singura soluție sănătoasă - dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate
Deputatul neafiliat Robert Alecu a declarat, luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că singura soluție 'sănătoasă' pentru ieșirea din criza politică este declanșarea alegerilor anticipate. 'I-am transmis domnului președinte că legea fundamentală a țării, Constituția, trebuie respectată atât în literă, dar mai ales și &i
Consultări la Cotroceni/Nadia Cerva: Nu vor fi anticipate; este doar un subiect de campanie electorală pentru USR și AUR
Lidera Grupului parlamentar PACE - Întâi România, Nadia Cerva, a declarat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că nu vor fi alegeri anticipate și că acestea reprezintă doar un subiect de campanie electorală. Doar niște politicieni 'inconștienți' pot vorbi despre alegeri anticipate în contextul socio-economic actual,
Bolojan: Finalizarea investiției și începerea extracției gazelor în perimetrul Neptun Deep trebuie să rămână priorități guvernamentale
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a discutat luni, la Palatul Victoria, cu o delegație a Grupului OMV despre evoluțiile din domeniul energiei, în contextul fluctuației prețurilor pe piața carburanților generate de conflictele internaționale și de crizele de aprovizionare. Delegația a fost condusă de Emma Delaney, președinte al Directoratului, directo
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu parlamentarii neafiliați
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu parlamentarii neafiliați în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de premier.
Consultări la Cotroceni/Șoșoacă: S.O.S. România - dispus să discute cu toate forțele politice pentru formarea unui Guvern
Partidul S.O.S. România este dispus să discute cu toate forțele politice în vederea formării unui Guvern care să scoată țara din criză, a declarat, luni, președinta formațiunii, Diana Șoșoacă, după consultările de la Palatul Cotroceni. Șoșoacă a afirmat că ar fi potrivită pentru funcția de prim-ministru, deoarece ar fi singura care 'să țină pie
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț