Prezidenţiale2024/ Curtea Constituţională a primit patru sesizări privind anularea primului tur al alegerilor
Curtea Constituţională a primit joi patru sesizări în care se solicită anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Potrivit unor oficiali ai CCR, au depus sesizări în acest sens Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, publicaţia Calea Europeană şi candidatul independent Cristian Terheş.
***SNSPA a solicitat CCR invalidarea primului tur al alegerilor prezidenţiale, având în vedere încălcarea prevederilor art. 81 din Constituţie de către Călin Georgescu, candidatul care a obţinut cele mai multe voturi în primul tur.
În cererea trimisă la CCR, SNSPA explică faptul că art. 81 alin.1 din Constituţie prevede că preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
"În contextul campanii desfăşurate de Călin Georgescu, există dovezi că votul alegătorilor nu a fost liber exprimat, fiind manipulat prin metode opace şi subversive, care contravin standardelor democratice. Campania sa a fost declarată oficial ca având un buget de 'zero lei', ridicând suspiciuni asupra surselor reale de finanţare şi eventualelor influenţe externe. Din informaţiile transmise opiniei publice, prin desecretizarea documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT din 28 noiembrie, reiese că o parte semnificativă a populaţiei a fost expusă unei campanii de dezinformare sistematică, merită să distorsioneze percepţia asupra procesului electoral şi să determine exprimarea votului într-un mod care nu reflectă voinţa reală a alegătorilor", susţine SNSPA.
De asemenea, SNSPA spune că dovezile care indică implicare unor interese străine, mai exact a Federaţiei Ruse, în orchestrarea şi susţinerea campaniei lui Călin Georgescu, "reprezintă o ameninţare gravă la adresa democraţiei româneşti", iar astfel de acţiuni subminează votul liber exprimat şi încalcă principiile fundamentale consacrate de Constituţie.
În plus, prin utilizarea unor metode netransparente şi a unei campanii bazate pe resurse neclare, Călin Georgescu a creat un avantaj incorect faţă de ceilalţi candidaţi, acest lucru afectând egalitatea de şanse în competiţia electorală.
***Publicaţia Calea Europeană a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu "ilegalităţile identificate şi comunicate de CSAT" în desfăşurarea turul întâi al alegerilor prezidenţiale şi solicită reluarea turului întâi.
"Având în vedere concluziile privind vicierea procesului electoral din România, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, printr-o serie de ilegalităţi identificate şi comunicate public de către CSAT şi având în vedere că niciun proces electoral viciat nu poate sta la baza funcţionării unui stat democratic, membru al Uniunii Europene şi al NATO, vă solicităm să vă exercitaţi prerogativele legale şi constituţionale pentru ca alegerile din România să se deruleze în condiţii de legalitate deplină, cu respect faţă de cetăţenii acestei ţări şi faţă de valorile lumii democratice şi ale statului de drept", spune Calea Europeană, într-un comunicat de presă, postat pe site-ul publicaţiei.
CSAT a desecretizat joi informaţiile primite de la SRI, SIE şi Ministerul Afacerilor Interne cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.
Astfel, informaţiile prezentate de SRI, SIE şi MAI indică faptul că finanţarea campaniei candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la un milion de euro, că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse. AGERPRES/(AS - autori: Mihai Stoica, Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele a promulgat legea pentru aprobarea OUG privind centrele de asistență socială
Președintele Nicușor Dan a promulgat, marți, legea pentru aprobarea OUG 5/2025 privind unele măsuri din domeniul social, a anunțat Administrația Prezidențială. Ordonanța de urgență, aprobată în februarie 2025 de către Guvern, prevede ca finanțarea centrelor de asistență socială să fie condiționată de deținerea unei licențe de funcționare valide.
Uniți pentru România - discuții cu premierul desemnat/Ponta: Nu suntem anti-Veștea; o decizie - după prezentarea programului de guvernare
Fostul premier Victor Ponta, membru al grupului parlamentar Uniți pentru România, a afirmat, marți, că o decizie în privința susținerii premierului desemnat Adrian Veștea va fi luată după ce vor fi prezentate programul de guvernare și lista Cabinetului. 'Cred că a fost o discuție absolut normală, pentru că grupul Uniți pentru România este
Anamaria Gavrilă (POT), după consultările cu Veștea: Avem deschiderea de a sprijini o soluție pentru România
Președintele Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a transmis la discuțiile pe care le-a avut marți cu premierul desemnat, Adrian Veștea, că POT are deschiderea de a sprijini măsuri și proiecte care răspund interesului național și contribuie la stabilitate, inclusiv prin susținerea unui Guvern ''responsabil''. Anamaria Gavrilă a avut o
Kelemen Hunor: Partidele fostei coaliții trebuie să se întoarcă la masa negocierilor
Partidele fostei coaliții trebuie să se întoarcă la masa negocierilor, consideră președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Consiliul Permanent (...) a analizat situația politică, echilibrul puterii în parlament și interesele comunității maghiare din Transilvania. În situația actuală, nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca RMDSZ (UDMR - n
Chiriță (UPR), după întâlnirea cu Veștea: Ne-a cerut votul; va fi o decizie a grupului, să vedem programul de guvernare
Liderul grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Chiriță, a declarat marți, după întâlnirea cu premierul desemnat Adrian Veștea, că acesta le-a cerut votul în favoarea învestirii Guvernului, dar decizia grupului va fi luată după ce vor primi un program de guvernare coerent și final. 'Am discutat cu domnul Veștea despr
Mihai Coteț (PNL Argeș): Rămân de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate alături de Ilie Bolojan
Senatorul liberal argeșean Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului, și-a reafirmat, marți, susținerea pentru președintele PNL, Ilie Bolojan, și direcția imprimată de acesta partidului. 'Convingerile mele nu sunt de vânzare și nu se negociază. Aleg să rămân acolo unde am fost și ieri: de partea principiilor, a reformei și a direcției asumate al
Președintele cere reexaminarea modificărilor din Legea minelor: Încalcă principiul bicameralismului
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea OUG 77/2024, care modifică și completează Legea minelor nr. 85/2003. 'Considerăm că prin intervențiile operate la nivelul Camerei Deputaților, au fost întrunite criteriile esențiale ce stau la baza încălcării principiului bicameralismului, plasând pe
Csoma Botond: Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor; Bolojan nu mai poate fi premier
Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii, a afirmat marți că se așteaptă la o flexibilizare a pozițiilor, apreciind că, în situația politică actuală, 'Ilie Bolojan nu mai poate fi premier'. 'Noi credem că, vă spun, când vorbim de un guvern majoritar și de refacerea fostei coaliții sau refacerea parți
Cercetători decorați cu Ordinul 'Meritul Cultural', cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la începutul deportărilor în Bărăgan
Președintele Nicușor Dan a semnat marți un decret pentru decorarea a trei cercetători, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la începutul deportărilor în Bărăgan. Este vorba despre sociologul și cercetătorul Valeriu Antonovici, istoricul și cercetătorul Claudia-Florentina Dobre și despre Vultur Smaranda-Maria - eseist, cercetător și conferenț
PNL: Adrian Veștea se situează în afara partidului prin continuarea demersului împotriva hotărârilor adoptate de conducere
Prim-vicepreședintele Adrian Veștea se situează în afara Partidului Național Liberal, conform prevederilor statutului formațiunii, a precizat marți PNL. 'În ședința Biroului Politic Național din 15 iunie, Partidul Național Liberal a adoptat, în conformitate cu art. 111 din Statutul PNL, o serie de decizii obligatorii privind poziția parti
Veștea - întâlnire cu grupul Uniți pentru România: Vom vedea la timpul votului dacă există susținere
Premierul desemnat Adrian Veștea a afirmat, marți, după discuțiile avute cu membrii grupului Uniți pentru România, că se va vedea la votul din plenul Parlamentului dacă va avea susținerea acestora pentru învestire. Întrebat, după întâlnire, dacă are susținerea grupului Uniți pentru România, Veștea a răspuns:
Senator PNL de Alba: Bolojan se bucură de o susținere puternică în interiorul partidului
Senatorul PNL de Alba, Claudiu Vasile Răcuci, a transmis, marți, că Ilie Bolojan are o susținere puternică în interiorul partidului. 'PNL rămâne ferm atașat valorilor liberale și deciziilor luate, iar Ilie Bolojan se bucură de o susținere puternică în interiorul partidului, chiar dacă unii și-au propus să ne dezbine sau c
Dâmbovița: Filiala județeană PNL nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru
Filiala județeană Dâmbovița a PNL a anunțat, marți, că nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. 'Filiala PNL Dâmbovița a decis, prin vot, că nu susține nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, întrucât această propunere nu a fost decisă și validată în
UPDATE Csoma Botond: UDMR a decis să nu intre la guvernare
Uniunea Democrată Maghiară din România a luat decizia, marți, să nu intre la guvernare într-un viitor Cabinet Veștea, a anunțat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii. Decizia a fost luată într-o ședință maraton a Consiliului unional, votul fiind secret. 'Astăzi
Motreanu reiterează decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și solicitarea de a-i cere să-și depună mandatul
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a reiterat, marți, după expirarea ultimatumului dat de partid lui Adrian Veștea de a-și depune mandatul de premier desemnat, că parlamentarii liberali nu vor vota învestirea lui și îi solicită să renunțe la nominalizare. La ora 10:00, a expirat ultimatumul dat de PNL lui Veștea de a-și depun



