Premierul a cerut constituirea unui grup de acţiune pentru ajutorarea românilor din Spania afectaţi de inundaţii

Premierul Marcel Ciolacu a cerut, joi, constituirea unui grup de acţiune pentru a se vedea în ce condiţii se poate amenaja la Castellon, în colaborare cu autorităţile locale, un centru logistic prin intermediul căruia să se ofere un ajutor suplimentar românilor din Spania afectaţi de inundaţii.
Şeful Executivului a condus, joi, la Palatul Victoria, reuniunea unei celule de criză pentru sprijinirea românilor din Spania afectaţi de inundaţii.
Potrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul este în permanentă legătură cu autorităţile spaniole şi a transmis întreaga disponibilitate de a oferi sprijin pentru gestionarea efectelor inundaţiilor care au afectat această ţară.
"Suntem alături de toţi cei afectaţi de inundaţiile grave din Spania, mulţi dintre ei români care muncesc, trăiesc sau studiază în această ţară. Toţi trebuie să ştie că statul român are grijă de cetăţenii săi, indiferent unde se află. Am cerut ministerelor să constituie un grup de acţiune pentru a vedea în ce condiţii putem amenaja la Castellón, în colaborare cu autorităţile spaniole, un centru logistic prin intermediul căruia statul român să ofere românilor din Spania afectaţi de inundaţii ajutor suplimentar faţă de ceea ce oferă statul spaniol", a afirmat premierul Ciolacu, la reuniunea de la Palatul Victoria.
Prim-ministrul a cerut ministerelor să păstreze permanent legătura cu autorităţile spaniole şi cu românii din Spania, să ofere sprijin, inclusiv prin asigurarea transportului pentru repatriere, în cazul în care vor exista solicitări în acest sens, precizează sursa citată.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Consulatul României la Castellon de la Plana este în dialog permanent cu persoanele care au semnalat posibile cazuri de dispariţie a unor cetăţeni români, precum şi cu cele care au semnalat că se află în situaţii dificile, cu caracter de urgenţă.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.
Ministerul Afacerilor Externe a informat joi că şase persoane de cetăţenie română dintre cele 22 semnalate în cursul dimineţii ca fiind dispărute se află în siguranţă.
Astfel, MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellon de la Plana, verifică informaţiile cu privire la posibila dispariţie a 16 cetăţeni români şi menţine contactul permanent cu autorităţile spaniole, verificările fiind în desfăşurare.
Ambasada României la Madrid este în legătură cu autorităţile centrale spaniole. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* MAE: Şase din cei 22 de români daţi dispăruţi la inundaţiile din Spania se află în siguranţă
* Atenţionare de călătorie MAE - Spania: Provincia Castellon - cod roşu de fenomene meteo extreme
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat sâmbătă, în cadrul Summitului 'Coaliției de Voință', că este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina. 'Astăzi, la Summitul 'Coaliției de Voință', am subliniat că este în interesul Rom&aci
Predoiu: Să păstrăm viu idealul de independență și să fim la înălțimea celor care au făcut posibilă România de azi
Independența câștigată în 1877 ne obligă și în prezent să rămânem consecvenți valorilor care stau la temelia apartenenței noastre: libertate, stat de drept, solidaritate, respect pentru demnitatea umană și angajament pentru pace, a afirmat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Independenței Naț
Bolojan: Valorile care au făcut posibile Independența României și Marea Unire ne ghidează și astăzi ca națiune
Independența României și Marea Unire rămân repere ale istoriei noastre, iar valorile care le-au făcut posibile - libertatea, demnitatea, unitatea și suveranitatea - ne ghidează și astăzi ca națiune, a transmis președintele interimar Ilie Bolojan cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. 'Sărbătorim astăzi 148
Președintele interimar Ilie Bolojan participă , în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință'
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa sâmbătă, în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință' (Coalition of the Willing), care are loc la Kiev, informează Administrația Prezidențială. Ucraina va găzdui sâmbătă o reuniune a liderilor din țările așa-numitei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să-i ofere
Ziua Europei/Crin Antonescu: Europa e sub atac, dinăuntru și din afară; Dumnezeu să ne dea puterea să o apărăm
Europa este o istorie, un spirit, o civilizație, nu un monopol, o lozincă, o caricatură, a declarat vineri Crin Antonescu, cel care a reprezentat Alianța ''România Înainte'' în alegerile prezidențiale din acest an. El a transmis un mesaj de
Prezidențiale2025/BEC a stabilit machetele buletinelor de vot pentru turul 2 de scrutin
Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, machetele buletinelor de vot pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, ordinea de înscriere a candidaților fiind cea în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute la primul tur de scrutin, respectiv primul - George Simion și al doilea - Nicușor Dan. Procesul verbal încheiat de BEC me
Atenționare de călătorie MAE: Slovacia - actualizarea restricțiilor de trecere a frontierei în contextul focarelor de febră aftoasă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autoritățile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria și Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopții.
Prezidențiale2025/ MAE: 3.600.000 de buletine de vot vor fi trimise în străinătate pentru turul al doilea
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite vineri că pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale urmează să fie trimise 3.600.000 de buletine de vot, același număr ca la primul tur. Precizarea MAE vine ca răspuns la 'vehicularea prin postări social media a unor afirmații false menite să manipuleze publicul și să genereze nemulțumire, neîncr
Ziua Europei/Petrețchi: Europa - sărbătoarea și garanția libertății noastre; apartenența noastră trebuie apărată
Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, a transmis, vineri, că Europa este 'leagănul nașterii, sărbătoarea și garanția libertății' în țara noastră, menționând că apartenența la ea trebuie apărată, deoarece 'primejdiile care o amenință au ajuns, hibrid, și în România'. &
Ministrul Cseke Attila: Discutăm cu CE, pe PNRR, posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, pentru că am fost performanți
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Bistrița, că se poartă discuții cu Comisia Europeană, legate de investițiile derulate de minister prin Planul Național de Redresare și Reziliență, despre posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, 'pentru că am fost performanți'.
Prezidențiale2025/Hotărârea CCR de validare a rezultatului primului tur, în Monitorul Oficial; a început campania pentru al doilea tur
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început vineri, imediat după validarea de către Curtea Constituțională a României a rezultatului primului tur de scrutin și publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial.
Prezidențiale2025/AEP: Începe campania pentru turul 2; competitorii să contribuie la desfășurarea unei campanii corecte, integre, transparente
Autoritatea Electorală Permanentă a precizat că vineri începe campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale și îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfășurarea unei 'campanii corecte, integre și transparente, care să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor'. Potrivit unui comunica
Predoiu: Reforma fiscală nu poate fi asumată de un guvern interimar la nivel de lege, doar prin Parlament (surse)
Premierul interimar Cătălin Predoiu consideră că în măsura în care reforma fiscală asumată prin Planul de Redresare și Reziliență presupune un act normativ cu rang de lege, acest lucru nu poate fi făcut de un guvern interimar, ci doar prin Parlament, având în vedere că PNRR reprezintă un obiectiv de țară, au precizat surse guvernamentale.
Președintele interimar Ilie Bolojan a discutat cu vicepreședinta CE Roxana Mînzatu de recuperarea întârzierilor din PNRR
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit-o, vineri, pe vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, cei doi abordând inclusiv situația fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Administrației Preziden
Ziua Europei/ Negrescu: Lansez 'EU Story' - un proiect prin care să spunem ce înseamnă concret apartenența la UE
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat, cu ocazia Zilei Europei, lansarea 'EU Story', un proiect prin care să spună, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă concret apartenența la Uniunea Europeană. '9 Mai - Ziua Europei este mai mu