logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Lucian Romaşcanu: PSD nu are şi nu a avut nicio implicare în justiţie; am evitat să comentăm deciziile oricărei instanţe

Imagine din galeria Agerpres

Purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu, spune că "PSD nu are şi nu a avut nicio implicare în justiţie" şi critică afirmaţiile făcute de deputatul PNL Florin Roman referitoare la implicarea PSD în respingerea de către Curtea Constituţională a candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al României.

"Cel mai încordat liberal, sau, mă rog, unul din cei mai agitaţi, vorbesc aici de Florin Roman, critică, într-o postare plină de tricolor, decizia CCR de azi privind invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă. Asta e prima pe ordinea de zi. A doua este că această decizie ar fi fost influenţată de PSD, câştigător, zice ideologul, al acestei decizii. PSD nu are şi nu a avut nicio implicare în justiţie precum am şi evitat să comentăm deciziile oricărei instanţe, cu atât mai puţin am comentat deciziile CCR. Este o abordare constantă a celor din dreapta, în special PNL şi USR, de a critica deciziile justiţiei contrare intereselor lor şi fiind adepţii unei justiţii independente, dar de partea lor", a scris Lucian Romaşcanu, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, "candidatul PSD accede, evident, în turul doi şi are mari şanse de a câştiga prezidenţialele şi pentru atitudinea de respect faţă de oameni, dar şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului".

"Când ai dileme şi dificultăţi să îţi vezi candidatul în finală, despre domnul Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire, pregătind din timp, se pare, argumente pentru o înfrângere din ce în ce mai previzibilă. Cam atât despre această altă aberaţie a colegilor liberali. Le aşteptăm şi pe următoarele, au resursele necesare să nu se oprească aici", a mai scris Lucian Romaşcanu.

Deputatul liberal Florin Roman a susţinut că eliminarea Dianei Iovanovici-Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni "este o făcătură marca PSD".

"Eliminarea Dianei Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorităţii PSD din CCR, este o făcătură marca PSD. Este ştiut faptul că Marcel Ciolacu este cel mai avantajat de un tur doi cu George Simion, după modelul din 2000, între Iliescu şi Vadim. În varianta unui tur doi cu Nicolae Ionel Ciucă, Ciolacu pierde în faţa electoratului de dreapta", a scris deputatul PNL, pe pagina sa de socializare.

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024. AGERPRES / (AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

 

Citiţi şi:

 

* Prezidenţiale2024/ Lasconi, după decizia CCR în cazul Şoşoacă: Democraţia e şi despre dreptul fiecărui cetăţean de a candida 

 

* Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni - făcătură marca PSD

 

* Prezidenţiale2024/ George Simion (AUR): Orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales

 

* Prezidenţiale2024/ PSD: CCR să prezinte rapid motivele ce au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii Dianei Şoşoacă

 

* Prezidenţiale2024/ Nicolae Ciucă: Finala prezidenţială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise şi compromiterea unor instituţii

Afisari: 100

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 30-10-2026 22:35

Ministerul Culturii solicită clarificarea situației implementării măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă

Ministerul Culturii a transmis către Teatrul Național 'I. L. Caragiale' București și către toate instituțiile din subordinea sa o solicitare de a clarifica explicit situația implementării măsurilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă. 'Ministerul Culturii solicită tuturor instituțiilor publice de cultură

Politic 30-10-2026 20:00

Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor

Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi

Politic 30-10-2026 19:34

Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'

Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num

Politic 30-10-2026 18:26

Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți

Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia

Politic 30-10-2026 18:02

Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.

Politic 30-10-2026 17:58

Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul; confirmă oficial buna moștenire

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și 'a abandonat șantajul cu blocarea rectificării'. El a mai susținut că a devenit un 'modus operandi' al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD l

Politic 30-10-2026 17:42

Cărbunaru: Guvernul corectează calculul sprijinului pentru fermierii cu culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă

Guvernul a modificat formula de calcul a sprijinului financiar acordat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'Pentru fermierii români Guvernul a luat o serie de măsuri care le vine în sprijin. M

Politic 30-10-2026 17:37

Președintele trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței e

Politic 30-10-2026 17:21

Cărbunaru: Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților de la Oil Terminal cu 6,5%

Guvernul a aprobat vineri, prin memorandum, majorarea salariilor angajaților de la Oil Terminal cu 6,5%, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'În privința situației de la Oil Terminal, de asemenea, o chestiune de interes public și de mare interes economic. Guvernul a adoptat memorandumul cu tema: Aprob

Politic 30-10-2026 17:13

Cărbunaru: Guvernul a prelungit cu trei luni durata situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Executivul a aprobat vineri, prin hotărâre, prelungirea cu trei luni, de la 1 noiembrie 2026 până la 1 februarie 2027, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. 'O măsură așteptată de toată lumea,

Politic 30-10-2026 17:00

Guvernul a aprobat constituirea Comandamentului energetic de iarnă

Guvernul a aprobat, prin hotărâre, măsurile necesare pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și securitate a Sistemului Electroenergetic Național în perioada 1 noiembrie 2026 - 31 martie 2027, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'A fost aprobată hotărârea privind măsu

Politic 30-10-2026 16:55

Cărbunaru: Guvernul a prelungit cu 30 de zile posibilitatea ca Transelectrica să pună în aplicare măsuri de siguranță pe piața de energie electrică

Guvernul a aprobat, vineri, hotărârea privind prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor HG 782 din 2026 pentru punerea în aplicare a unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, noul termen fiind 30 noiembrie, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului. 'Sunt măsuri preventive, sunt și

Politic 30-10-2026 16:46

Ministrul Dezvoltării: Comasarea localităților sub 1.500 de locuitori - voluntară până la 1 martie 2027; apoi - obligatorie

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a precizat vineri că proiectul privind comasarea localităților care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape - o primă etapă până la 1 martie 2027, prin care se va da posibilitatea comasării voluntare a respectivelor localități, iar a doua etapă vizează o comasare asumată d

Politic 30-10-2026 16:28

Alexandru Rogobete: România are nevoie de un nou proiect pentru legea salarizării unitare

România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, care să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate și să prevină plecarea medicilor din țară, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'România are nevoie de un nou proiect pentru legea salarizării unitare, este evident acest lucru, dar un proiect

Politic 30-10-2026 16:27

Atenționare de călătorie MAE/ Franța - manifestații și acțiuni de protest

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că duminică sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul țării. Mobilizările ar urma să includă manifestații în centrele urba