MDLPA: România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională
România a primit avizul formal al OCDE pe dezvoltare regională, a anunţat miercuri Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
"În cadrul procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Comitetul pentru politica de dezvoltare regională al OCDE a adoptat, pe 8 iulie, avizul său formal, ca urmare a evaluării României în cadrul acestui comitet. România a fost evaluată pe 16 mai 2024, reprezentarea fiind asigurată de o delegaţie condusă de Marcel-Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, instituţie care are rol de punct focal pentru acest comitet şi care asigură coordonarea la nivel tehnic a procesului de evaluare", se arată într-un comunicat al MDLPA, transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, "adoptarea avizului formal confirmă atât voinţa şi capacitatea României de a pune în aplicare instrumentele juridice ale OCDE care intră în competenţa Comitetului pentru politica de dezvoltare regională (Recomandarea Consiliului privind investiţiile publice eficiente la toate nivelurile de guvernare; Declaraţia privind politicile pentru construirea unui viitor mai bun pentru regiuni, oraşe şi zone rurale; Recomandarea Consiliului privind politica de dezvoltare regională), cât şi alinierea politicilor şi practicilor României la politicile şi practicile OCDE în domeniul dezvoltării regionale".
Astfel, se precizează în comunicat, sunt recunoscute eforturile României de consolidare a politicii de dezvoltare regională, în special prin elaborarea unui sistem solid de statistici teritoriale, prin adoptarea unei abordări localizate în domeniul dezvoltării regionale şi a unor documente strategice la nivel regional, judeţean şi local, prin consolidarea sistemului de guvernanţă pe mai multe niveluri şi prin îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi fiscale a guvernelor subnaţionale.
Avizul formal cuprinde o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului de politici, guvernanţă şi finanţare în domeniul dezvoltării regionale, a căror implementare va fi asigurată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Aceste recomandări vizează cele cinci principii fundamentale de aderare ale Comitetului pentru politica de dezvoltare regională: colectarea şi utilizarea de date privind dezvoltarea regională; strategiile şi politicile de dezvoltare regională, inclusiv dezvoltarea urbană şi rurală şi legăturile dintre mediul urban şi cel rural; guvernanţa eficientă multi-nivel şi coordonarea eficace; capacitatea instituţională şi fiscală subnaţională; investiţiile publice la nivel subnaţional, mai arată sursa citată. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Claudiu Târziu: Victoria lui Trump în SUA dă un impuls extraordinar de important mișcărilor de tip conservator
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA dă un impuls extraordinar de important mișcărilor de tip conservator, a declarat președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, eurodeputatul Claudiu Târziu. Claudiu Târziu participă la dezbaterea
Senat: Titus Corlățean - ales reprezentant la Consiliul pentru Alegeri Democratice al Comisiei de la Veneția
Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a fost ales reprezentant al Comisiei pentru afaceri politice și democrație a APCE la Consiliul pentru Alegeri Democratice al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția). Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, marți, AGERPRES, această alegere
MAE: Ministrul Hurezeanu a subliniat, la Bruxelles, situația de securitate de la Marea Neagră, nevoia de susținere a Ucrainei
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut, marți, la Bruxelles, întâlniri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu și cu Marta Kos, comisarul european pentru Extindere, context în care a evidențiat situația de securitate de la Marea Neagră și necesitatea susținerii Ucrainei. Potrivit MAE, la într
Președintele Camerei Deputaților: Au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desființate
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian-Constantin Șerban, a anunțat, marți, că, în urma procesului de analiză a organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desființate, precizând că propunerea de organigramă va fi supusă aprobării B
Cseke Attila: De astăzi, România are o hartă interactivă cu zonele vizate de risc seismic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat, miercuri, o hartă interactivă cu zonele vizate de risc seismic, care vine atât în sprijinul cetățenilor, cât și al autorităților locale pentru a accesa fonduri pentru consolidări. Guvernul a aprobat, în perioada 2022 - 2023, o serie de programe de investiții
George Simion: Soluția pentru a păstra în continuare libertatea de exprimare nu este de a interzice rețelele de socializare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Președintele AUR, George Simion, vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a declarat că soluția pentru a păstra în continuare libertatea de exprimare nu este de a interzice rețelele de socializare, ci aceea ca decidenții politici și deținătorii rețelelor sociale să
USR: Proiect de modificare a Codului penal; cei care au luat mită să nu mai scape de răspunderea penală
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat, marți, o propunere legislativă de modificare a Codului penal pentru a clarifica prevederile privind termenul de prescripție a răspunderii penale. El a precizat că modificările propuse sunt în contextul deciziei recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), prin care 'infracto
Conducerea UDMR va valida miercuri candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale
Conducerea UDMR va valida miercuri candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, a precizat miercuri ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. 'Mâine avem ședința, conform statutului UDMR, în care se va propune validarea candidatului comun al coaliției, domnul Crin Antonescu', a declarat Cseke Attila, într-o conferință de pres
Camera Deputaților/Șerban: Memorandumul privind restructurarea va avea și soluții la posturile cu concursuri în desfășurare; teoretic ar trebui să se sisteze
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat, marți, că memorandumul pentru reducerea cheltuielilor și a posturilor din forul legislativ va cuprinde și soluții în cazul posturilor vacante cu concursuri în desfășurare, la care procedura a fost declanșată de anul trecut, menționând că, teoretic, acestea ar trebui sistate.
Calendarul pentru alegerile locale parțiale, adoptat: candidaturile trebuie depuse până pe 14 aprilie
Guvernul a adoptat, marți, hotărârea privind calendarul electoral pentru alegerile locale parțiale din 4 mai. 'Vor avea loc și alegeri locale parțiale. S-a stabilit calendarul electoral și pentru aceste scrutine în 17 circumscripții electorale și pentru președintele Consiliului Județean Bihor - data 4 mai 2025 și avem următorul
VIDEO Guvern/Calendarul electoral pentru prezidențiale: Termenul de depunere a candidaturilor - 15 martie; campania începe pe 4 aprilie
Guvernul a adoptat, marți, hotărârea care stabilește calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a declarat că, potrivit actului normativ, perioada electorală va începe pe 18 februarie cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tra
VIDEO Daniel David: Inevitabil vor fi restructurări, prin faptul că Ministerul Educației trebuie să preia Ministerul Cercetării
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți că 'inevitabil' vor exista restructurări, în contextul în care Ministerul Educației va prelua fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării și a detaliat că aceste restructurări nu înseamnă concedieri, ci asigurarea că funcțiile nu vor fi dublate. '&Ic
Constantin: Cel târziu vineri s-ar putea să avem proiectul legii bugetului aprobat de Guvern
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat marți că cel târziu vineri s-ar putea ca Executivul să aprobe proiectul legii bugetului de stat. 'Premierul a anunțat în această ședință de guvern de astăzi că nu se va încheia săptămână fără încă o ședință a Executivului, tocmai pentru a ap
Nicușor Dan: Anularea alegerilor, un uriaș eșec; Klaus Iohannis are o mare responsabilitate
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat marți că anularea alegerilor prezidențiale constituie 'un uriaș eșec', iar președintelui Klaus Iohannis îi revine 'o mare responsabilitate' din acest punct de vedere. Pe de altă parte, a opinat că schimbarea acestuia din funcție nu va grăbi 'lămurirea' aspectelor legate
Furt artefacte/ Marcel Ciolacu îi solicită ministrului Culturii măsuri 'dure', inclusiv demiteri
Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat, marți, ministrului Culturii, Natalia Intotero, 'măsuri dure, inclusiv demiteri, dacă este cazul', în cadrul instituțiilor responsabile pentru organizarea expoziției din Olanda de unde au fost furate artefacte dacice. Șeful Executivului a menționat, la începutul ședinței de Guvern, că