Satu Mare: Primarul Kereskenyi Gabor anunţă că a câştigat cu un 'scor istoric'

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că a câştigat cu un "scor istoric" în toate secţiile de votare, lucru care îl obligă.
"Prezenţa, într-un număr foarte mare la urne, mult mai mare decât în 2020, arată că sătmărenii sunt interesaţi de soarta urbei, de ceea ce se întâmplă în Satu Mare. Cu 27.500 de voturi primite, pot afirma că atât numeric, cât şi ca procentaj, am făcut un scor istoric, am câştigat toate secţiile de votare, inclusiv cea din cartierul Sătmărel, scor care ne onorează, dar ne şi obligă. Mulţumesc sătmărenilor care au votat pentru dezvoltarea oraşului nostru. Vă asigur că vom continua să ne luptăm pentru dezvoltarea oraşului şi judeţului nostru pentru a realiza toate obiectivele propuse în campania electorală", a afirmat Kereskenyi.
El a spus că se simte onorat de încrederea primită şi că va pune în aplicare proiectele promise în campanie.
"Mă simt onorat de încrederea acordată de cetăţenii oraşului. Sunt impresionat de susţinerea sătmărenilor şi voi încerca în continuare să fiu un bun primar pentru toţi, indiferent de opţiunea de ieri. Până la urmă, sunt convins că fiecare cetăţean a votat pentru ceea ce a crezut că este spre binele oraşului nostru. Este esenţial ca Satu Mare să continue ritmul de dezvoltare. Avem o echipă dinamică, cu care vom continua să punem în practică proiectele începute. Satu Mare va deveni un oraş tot mai atractiv", a susţinut primarul.
Kereskenyi Gabor a obţinut cel de-al treilea mandat de primar cu circa 65% din voturi. AGERPRES /(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab
Mircea Fechet, după vizita de lucru la Praid: Situația rămâne critică
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă după vizita de lucru efectuată vineri seara la Praid că situația rămâne critică, întrucât eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în ultimele zile. Fechet a scris vineri, într-o postare pe Facebook
Bogdan Ivan: Praidul are nevoie de acțiune, nu de declarații
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că pentru rezolvarea situației de la salina Praid este nevoie de acțiuni concrete, nu de declarații. 'Astăzi sunt din nou la Praid, alături de vicepremierul Tanczos Barna, Mircea Fechet, ministrul Medi
MAE: Întrevedere a ministrului Hurezeanu cu secretarul general al OSCE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere vineri cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu, discuțiile fiind axate pe teme relevante pentru securitatea europeană, precum și pe chestiuni legate de funcționarea organizației - asigurarea bugetului, politica de resurse umane și mandatele misiunilor în teren, transmite MAE.
Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV - extinsă la fete și băieți până la 26 de ani
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătăți
Legea privind instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu', promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea pentru instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 100 de
Lege promulgată: Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să aloce fonduri din bug
Președintele Nicușor Dan și Regele Spaniei vizitează, marți, Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Președintele Nicușor Dan vizitează, marți, împreună cu Regele Spaniei Felipe al VI-lea Centrul de instruire întrunită ''Getica'' de la Cincu. Potrivit agendei șefului statului, această vizită va avea loc începând cu ora 10:20. Nicușor Dan a anunțat, miercuri, această
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
Lege promulgată: Modificarea sancțiunilor în domeniul materialelor pirotehnice
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care modifică sancțiunile din domeniul materialelor pirotehnice, stabilind, între altele, pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, folosirea de astfel de articole din
Lege promulgată: Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu organizare de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.
USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor
USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor. Pentru țigarete, USR susține o creștere de cel puțin 8,8% a accizei. Impactul estimat la buget ar fi de 1,46 miliarde de lei anual, conform unui comunicat transmis, vineri, de Uniunea Salvați România. ''Taxăm vici
Predoiu: Guvernul rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității
Guvernul României rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului. ''Cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului, adresez urări de pace, sănătate și împliniri membrilor comunității musul
Predoiu: În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor
În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor, a declarat joi prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu. El a fost întrebat, la Antena 3 CNN, dacă are garanția că până la finalul anului nu vor fi probleme financiare pentru asigurarea plății pensiilor și salariilor. '