MAE: Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie, unde au loc proteste masive
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie, teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma protestelor masive şi a încălcărilor grave ale ordinii publice care au loc în acest spaţiu, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de MAE, reprezentanţii Consulatului General al României la Paris, din a căror circumscripţie consulară face parte Noua Caledonie, au preluat gestionarea situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu cei trei cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă şi protecţie consulară, conform competenţelor. De asemenea, oficiul consular cooperează cu partenerii internaţionali pentru coordonare şi acordarea de sprijin cetăţenilor români, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe plan local.
MAE precizează că oficiul consular a solicitat şi sprijinul autorităţilor franceze competente, respectiv Ministerul Afacerilor Externe - Celula de Criză şi Ministerul de Interne şi pentru Teritoriile de peste Mări, acesta din urmă având în coordonare şi administrare teritoriile de peste mări. De asemenea, Birourile Ataşatului de Afaceri Interne şi al Ataşatului Apărării din cadrul Ambasadei României la Paris sprijină demersurile consulare.
O atenţionare de călătorie pentru Noua Caledonie a fost emisă, joi, de MAE, în contextul decretării, de către preşedintele Republicii Franceze, a stării de urgenţă în teritoriul francez de peste mări, pentru a face faţă încălcărilor grave ale ordinii publice care au loc în prezent în acest spaţiu.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris (+33147052966 şi +33147052755), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +33680713729. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marcel Ciolacu: Nu trebuie să mai ieșim la TV să spunem ce nenorocire este; atunci vom ajunge la faliment cu toții
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că reprezentanții mediului politic nu ar trebui să mai iasă la televizor pentru a găsi vinovați pentru situația actuală, precizând că o astfel de atitudine ar conduce la falimentul tuturor, în schimb ar putea asuma o relație precum cea pe care o are el cu primarul Constantin Toma, de a
Guvernul a alocat peste 20 de milioane de lei pentru protecția persoanelor relocate din azilele lui Pașca
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, alocarea sumei de 20.028.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, în vederea finanțării unor centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și cămine pentru persoane vârstnice. Este vorba de persoanele care se aflau în azilele ilegale administrate de Viorel Pașca în județul Bihor.
PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități
Partidul Social Democrat a făcut apel, joi, către toți parlamentarii și către liderii partidelor politice să adopte 'o conduită constructivă' pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona problemele acute ale cetățenilor și ale economiei naționale. 'PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități
Cseke Attila (UDMR): Fiecare dintre partide trebuie să mai lase din orgolii
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, este de părere că fiecare partid din fosta coaliție de guvernare trebuie să 'mai lase din orgolii' atunci când discută despre găsirea unei soluții la actuala criză politică. 'Noi am oferit mai multe soluții, le-am spus public: în primul rând, eu cred că fiecare din aceste partide tre
Ședință de Guvern - joi; pe agendă, măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale
Guvernul va aproba în ședința de joi, prin hotărâre, unele măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Printr-o altă hotărâre, Executivul va aloca o sumă din Fondul de rezervă bugetară, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, pentru unele unități administrativ-teritoriale. Va f
Bolojan: Cei care fac înțelegeri pe la spate vor rămâne cu această etichetă, indiferent ce decid instanțele
Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a declarat miercuri seara că hotărârea provizorie de suspendare a hotărârilor Congresului PNL va fi respectată, subliniind că aceia 'care s-au războit în instanță cu decizia propriilor colegi, exprimată prin votul majorității delegaților, sfidându-le voința, nu au câștigat nimic
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală cu omologul sud-coreean, în marja Summitului NATO
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o întâlnire bilaterală cu omologul sud-coreean, Lee Jae Myung, în marja Summitului NATO. 'Printre temele de pe agenda noastră s-au numărat excelenta dinamică a dialogului bilateral, inclusiv cele mai recente evoluți
Declarația Summitului NATO de la Ankara: Rusia reprezintă o amenințare pe termen lung la adresa securității și stabilității euroatlantice
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Rusia reprezintă 'o amenințare pe termen lung' la adresa securității și stabilității euroatlantice, se arată în Declarația comună a liderilor NATO reuniți la Ankara. Documentul reiterează angajamentul față de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.
Nicușor Dan: Declarația Summitului de la Ankara - o dovadă că ne-am respectat angajamentele privind cheltuielile pe apărare
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Declarația Summitului NATO de la Ankara reprezintă o dovadă că aliații și-au respectat angajamentele în ceea ce privește cheltuielile pe apărare, a afirmat, miercuri, președintele Nicușor Dan. 'Declarația pe care am adoptat-o azi la Summitul NATO este dovada că ne-am respe
PNL: Am luat act de decizia Tribunalului București; continuăm demersurile legale până la pronunțarea soluției definitive
Partidul Național Liberal a anunțat miercuri seara că va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul Congresului extraordinar din 21 iunie, iar până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor activitatea formațiunii politice se va desfășura conform Statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025. 'PNL își va căuta
Nicoleta Pauliuc: Suspendarea deciziilor Congresului PNL - șansă pentru partid de a se întoarce pe drumul bun
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc consideră că decizia instanței de a suspenda deciziile ultimului Congres al liberalilor reprezintă 'un semnal de alarmă' și o ultimă șansă pentru formațiunea politică de a se întoarce 'pe drumul bun'. 'N-o să mă vedeți sărbătorind. Nu văd ziua asta ca pe o victorie. O văd ca pe un semna
VIDEO Nicușor Dan: Acordul cu Ucraina privind dronele a fost semnat; luna aceasta - o vizită a unor experți
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Acordul privind contracararea dronelor a fost semnat între România și Ucraina iar luna aceasta o echipă de experți din țara vecină va veni în România, a afirmat, miercuri, președintele Nicușor Dan. 'Am semnat acordul ăsta cu Ucraina. O să existe chiar lun
VIDEO Nicușor Dan: Nicio decizie a Administrației Prezidențiale nu va fi influențată de vreun cerc de interese
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că nicio decizie a Administrației Prezidențiale nu va fi influențată de vreun cerc de interese. 'Am stat de nenumărate ori la masă cu niște persoane despre care nu aveam cea mai bună impresie. Dar, când faci politică, scop
VIDEO Nicușor Dan: În momentul de față fiecare dintre liderii partidelor parlamentare trebuie să simtă presiunea oamenilor
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că nu el este cel care trebuie să pună presiune pe politicieni pentru a se ajunge la o majoritate parlamentară și că, în momentul de față, fiecare dintre liderii partidelor parlamentare trebuie să simtă presiunea oamenilor care trăiesc mai prost decât anul trecut, care au o incertitudine în ceea ce priveș
Nicușor Dan: Cele două propuneri avansate pentru funcția de premier nu au șanse să strângă majoritate parlamentară
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că în momentul de față cele două propuneri de premier, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu au șanse să strângă o majoritate parlamentară. Nicușor Dan a fost întrebat, la finalul Summitului NATO de la Ankara, dacă în situația în care partidele politice vor veni cu a








