VIDEO Iohannis: Cred că vom găsi o soluţie ca România să trimită în Ucraina un sistem Patriot
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Washington, că România va găsi o soluţie în privinţa cedării unui sistem Patriot de apărare antiaeriană Ucrainei.
"Există, evident, nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, sisteme avansate, şi în acest fel, în ultimele săptămâni, este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme şi atunci, sigur, am fost întrebaţi şi noi. Şi preşedintele Biden a adus această chestiune în discuţie şi am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu, acasă, în CSAT, cum putem să punem problema, ce putem să oferim şi, evident, ce putem să primim în schimb pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână în România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluţie. Este vorba de un singur sistem Patriot (...) da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba", a precizat Iohannis, într-o declaraţie acordată presei, la Ambasada României de la Washington.
Şeful statului român a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: presidency.ro
Citiţi şi:
* VIDEO Klaus Iohannis: Am avut o discuţie foarte consistentă cu Joe Biden
* Preşedintele Klaus Iohannis - primit la Casa Albă de preşedintele Joe Biden
* SUA/Preşedintele Biden a lăudat lidershipul preşedintelui României în criza din Ucraina
* Klaus Iohannis: Industriile de apărare ale statelor membre NATO trebuie să crească producţia
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AEP/Țuțuianu - consultări cu mediul academic: Avem responsabilitatea de a construi un cadru legislativ electoral modern, coerent și predictibil
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit miercuri cu specialiști din mediul universitar pentru a discuta despre pachetul de legi electorale aflat în proces de elaborare, în contextul demersurilor de reformare a legislației electorale. Potrivit unui comunicat al AEP transmis joi
Ministrul Irineu Dărău (USR): Ne dorim un guvern cât mai repede, dar nu avem o baghetă magică
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a declarat, miercuri, la Piatra-Neamț, că USR își dorește instalarea cât mai rapidă a unui guvern, dar nu are o baghetă magică în acest sens. 'Bineînțeles că ne-am dori un guvern cât mai repde. Pe de altă parte, nu avem o baghetă m
Țoiu: Condamnăm cu fermitate recentele atacuri ale Iranului asupra Kuweitului și Bahrainului
România condamnă 'cu fermitate' recentele atacuri ale Iranului asupra Kuweitului și Bahrainului, a transmis, miercuri, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Ea subliniază, într-o postare pe platforma X, că aceste acțiuni reprezintă o încăl
Miniștrii de Externe din România și Filipine au convenit coorganizarea reuniunii pentru un mediu maritim sigur și stabil
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere cu omologul său din Filipine, Maria Theresa P. Lazaro, context în care au decis coorganizarea, la Adunarea Generală a ONU, a celei de-a doua ediții a reuniunii ministeriale dedicate consolidării cooperării internaționale pentru promovarea unui mediu maritim sigur și stabil, informează MAE.
Olguța Vasilescu: Am cerut reintroducerea frânei în salarizarea din administrația publică locală
Primarul municipiului Craiova, social-democrata Olguța Vasilescu, a declarat, miercuri, că în proiectul noii legi a salarizării nu mai există 'frână' în administrația publică și se poate ajunge la situația în care funcționarii din Primării să aibă venituri mai mari decât primarii. 'Am cerut reintroducerea frânei
VIDEO Vrancea: Darius Vâlcov a fost eliberat din Penitenciarul Focșani
Fostul ministru de Finanțe și primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a fost eliberat, miercuri după-amiază, din Penitenciarul Focșani, după ce Tribunalul Vrancea a dispus definitiv el
Buzoianu: Am ajuns în punctul în care pare că e nevoie de mai mult timp pentru a se consolida o majoritate
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat miercuri că, în acest moment, pare că e nevoie de mai mult timp pentru a se găsi un scenariu care să consolideze o majoritate în Parlament, care să poată să dea un nou Guvern stabil. 'Eu cred că interimatul este o formulă care nu asigură toate instrumentele Guvernului
Bolojan - discuții cu Manfred Weber despre situația politică în România: PNL trebuie să își păstreze identitatea
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, a discutat miercuri, la București, cu președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, despre situația politică din România, subliniind că PNL trebuie să își păstreze identitatea și direcția clară de partid de centru-dreapta, proeuropean și reformist. 'Am
Diana Buzoianu propune modificări legislative în privința balastierelor ilegale
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a propus, miercuri, mai multe modificări legislative cu privire la termenele de realizare a iazurilor piscicole și la sancțiunile pentru nerespectarea acestora. 'Se fură balast și pietriș cu zeci de mii de camioane la iazul piscicol. Sunt zeci de milioane prejudiciu din bugetul național care nu ajung să fie
Camera Deputaților/Un defibrilator automat - amplasat în incinta Palatului Parlamentului
Conducerea Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o propunere din partea Societății Naționale de Cruce Roșie din România de a amplasa un defibrilator automat în Palatul Parlamentului. 'Societatea Națională de Cruce Roșie din România, persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial, propu
Bolojan: Lucrările de la 'Marius Nasta' includ soluțiile tehnice pentru noua secție ATI și laboratorul de bronhoscopie
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan anunță că au fost deblocate lucrările la Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' din București, unul dintre spitalele aflate pe lista proiectelor finanțate din fonduri PNRR. 'Am reaprobat în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici, astfel încât constructorul să își poată &
Guvern: ELCEN va vira către stat 50% din profitul net realizat în anul 2025
Guvernul a aprobat miercuri, prin memorandum, mandatarea reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor ELCEN să distribuie sub formă de dividende 50% din profitul net aferent anului 2025, prin derogare de la obligația de repartizare a minimum 90% din profitul net realizat. Potrivit unui comunicat al Executivului, derogare
Guvern: Personalul implicat în implementarea PNRR, majorare salarială de 40%, condiționată de îndeplinirea unor indicatori
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, introducerea unui mecanism de evaluare lunară a îndeplinirii obiectivelor și indicatorilor individuali de către personalul care îndeplinește atribuții privind gestionarea asistenței financiare europene, prevăzute de regulamentele europene și memorandumurile de finanțare aplicabile sau aferente elaborării,
Ajutoarele de urgență pentru persoanele afectate de drona căzută în Galați, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de căderea unei drone în municipiul Galați
Ziua Tratatului de la Trianon, marcată în plenul Senatului
Președintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlățean (PSD), a evidențiat miercuri, în plenul Senatului, că Legea privind Ziua Tratatului de la Trianon, marcată pe 4 iunie, este necesară pentru conștientizarea importanței sale de către generațiile tinere. ''Legea Ziua Tratatului de la Trianon în Român








