logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ciucă, la sfinţirea capelei de la Parlament: Avem nevoie să ne reculegem din când în când şi să găsim sprijin moral

Imagine din galeria Agerpres

Patriarhia Română şi Parlamentul României arată împreună că legea morală şi legile statului au un punct comun de sprijin, iar acesta este Dumnezeu, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la sfinţirea Capelei ortodoxe de la Palatul Parlamentului.

 

Foto (c): ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

"Mă bucur că o lucrare pe care mulţi dintre noi au susţinut-o a devenit realitate astăzi, de Buna Vestire. Este o promisiune pe care am făcut-o aici, anul trecut şi, iată, astăzi putem anunţa această veste bună pentru Parlament. Patriarhia Română şi Parlamentul României arată împreună că legea morală şi legile statului au un punct comun de sprijin, iar acesta este Dumnezeu", a afirmat Ciucă, la ceremonie.

În opinia sa, această capelă "ajută parlamentarii să fie mai aproape de Dumnezeu".

 

Foto (c): ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

"Această capelă ne ajută să fim mai aproape de Dumnezeu, iar asta înseamnă să fim şi mai aproape de oameni. E un spaţiu deschis pentru toţi cei care vin la Parlamentul României, fie că vin zilnic, vin ocazional sau vin o singură dată. Cu toţii avem nevoie să ne reculegem din când în când şi să găsim sprijin moral pentru vieţile noastre şi pentru deciziile pe care trebuie să le luăm", a adăugat şeful Senatului.

El a subliniat că "Parlamentul este prin definiţie o instituţie a dezbaterii" şi au fost momente în care aici s-a creat, "poate, imaginea dezbinării în loc de cea a unităţii". "Aici se întâlnesc şi se înfruntă puncte de vedere diferite, uneori chiar opuse. Au fost, de-a lungul timpului, momente în care dezbaterile au fost aprinse, uneori am uitat poate că suntem aici pentru cei care ne-au ales şi nu ca să ne prea mărim pe noi înşine. Iar în alte momente am creat poate imaginea dezbinării în loc de cea a unităţii pentru români", a arătat Nicolae Ciucă.

 

Foto (c): ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

Potrivit acestuia, sfinţirea capelei le oferă ocazia parlamentarilor de a reflecta la menirea lor.

"Îmi vine în minte acest cuvânt din Evanghelie şi repetat de fiecare dată la Sfânta Liturghie: fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Această instituţie poate contribui mult la pacea socială din ţară şi fiecare dintre noi poate face mai mult pentru o Românie mai bună. Aici în Parlament venim din toate judeţele României, facem parte din partide diverse, avem idei diferite şi experienţe de viaţă diferite. Consider însă că aici, în Parlament, toţi suntem în misiune pentru România, iar în această misiune avem nevoie şi de ajutor spiritual", a subliniat Ciucă.

 

Foto (c): ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

Preşedintele Senatului a mărturisit că viaţa militară l-a învăţat cât este de important sprijinul duhovnicesc, credinţa în Dumnezeu.

 

Foto (c): ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

"Cu o temelie morală solidă avem şanse mai mari să facem ceea ce e bine pentru ceilalţi şi pentru noi înşine. Să avem deci smerenia să venim la această capelă şi să ne rugăm pentru români şi pentru noi înşine şi să ţinem minte tot timpul că suntem aici să construim şi să lăsăm ceva bun în urma noastră", a transmis Nicolae Ciucă. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

 

Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

Patriarhul Daniel a sfinţit capela ortodoxă din Palatul Parlamentului: Evidenţiază legătura dintre rugăciune şi comuniune

 

Simonis, la sfinţirea capelei de la Parlament: Biserica se reîntoarce acolo de unde a fost alungată de politica regimului comunist

 

Ciolacu: Capela ortodoxă a Palatului Parlamentului, mărturia rolului crucial pe care spiritualitatea îl are în viaţa cotidiană

Afisari: 239

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 07-10-2026 14:01

Diana Stoica (USR) a cerut sancționarea Nataliei Intotero pentru încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților

Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat că a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatei PSD Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreședinte al Camerei, ar fi comis abuzuri în legătură cu înființarea 'Comisiei de anchetă Mykonos-Nordis'. 'În data de 15 septembrie,

Politic 07-10-2026 12:24

Claudiu Manda (PSD): Vrem să vedem ce propune Luca Niculescu pentru a scoate economia din declin

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că social-democrații au pregătit un program de guvernare, cu măsuri clare pentru relansarea economiei, iar dacă programul propus de premierul desemnat Luca Niculescu 'răspunde aceleiași nevoi de schimbare', atunci există baza unei discuții serioase. 'Premierul desemnat are acum ș

Politic 07-10-2026 12:21

Camera Deputaților: Conducătorii de motociclete și mopede pot utiliza benzile de transport în comun

Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri. Proiectul modifică și comp

Politic 07-10-2026 12:20

Luca Niculescu: Trebuie să păstrăm ceea ce funcționează și să corectăm ceea ce nu funcționează

Premierul desemnat, Luca Niculescu, spune că în această perioadă se lucrează la programul de guvernare, printre preocupările principale aflându-se creșterea economică, protecția puterii de cumpărare și măsurile de relansare pentru mediul de afaceri. 'Zilele acestea elaborăm programul de guvernare și mă pregătesc de consultările

Politic 07-10-2026 11:57

Camera Deputaților/ 19 noiembrie - Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 19 noiembrie ca Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 19 noiembrie ca 'Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin', precum și reglementarea cadrului general privi

Politic 07-10-2026 10:49

Timiș/ Pirtea: PNL nu va deveni anexa electorală a USR, în alegerile pentru funcția de primar, după Fritz

Președintele liberalilor timișeni, deputatul Marilen Pirtea, a declarat, miercuri, că PNL nu va deveni anexa electorală a USR în alegerile parțiale pentru viitorul primar al municipiului Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz. Pirtea admite că USR este un posibil partener pe zona de centru-dreapta, dar formațiunea condusă de Dominic

Politic 07-10-2026 10:37

Prima întâlnire dintre Niculescu și reprezentanții PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu l-a contactat pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, iar cel mai probabil prima întâlnire dintre cei doi va avea loc joi. Potrivit unor surse politice, Niculescu l-a sunat pe Grindeanu, iar cei doi au vorbit la telefon. În cursul zilei de miercuri se vor stabili amănuntele unei prime înt

Politic 06-10-2026 20:44

Nicușor Dan - discuție la telefon cu Antonio Costa: Sprijinim activ aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE

Președintele Nicușor Dan a discutat, marți, la telefon cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, despre teme importante aflate pe agenda reuniunii Consiliului din 15 - 16 octombrie. ''Agenda Consiliului este foarte încărcată pentru că avem multe dosare importante de discutat, de la creșterea competitivității economice și prețurile la e

Politic 06-10-2026 20:17

Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic - a devenit o obligație patriotică

Un vot pentru viitorul Guvern este mai mult decât un angajament politic, a devenit 'o obligație patriotică', a transmis marți europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a fost prima nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Eugen Tomac i-a urat succes pr

Politic 06-10-2026 19:23

Ediție inaugurală a Programului de Schimburi România - SUA; Țoiu: Marcăm un nou pas ferm în relația bilaterală

Ministerul Afacerilor Externe organizează, până pe 11 octombrie, ediția inaugurală a Programului de Schimburi dintre România și Statele Unite (Romania - United States Exchange Program), în cadrul căreia o delegație de consilieri ai membrilor Congresului SUA și reprezentanți ai mediului de reflecție american efectuează o vizită în țara noastră.

Politic 06-10-2026 18:36

Nicușor Dan, discuție în Grupul 'Prietenii Competitivității': Statele membre - de acord cu măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie

Statele membre ale Grupului ''Prietenii Competitivității'' sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator, a declarat marți președintele Nicușor Dan, adăugând că România susține soluții realist

Politic 06-10-2026 17:57

Nicușor Dan: Multe valori și realități istorice sunt puse în discuție; e important să ne raportăm la specialiști

Președintele Nicușor Dan a subliniat, marți, importanța cunoașterii istoriei, într-o perioadă în care valorile și realitățile istorice au ajuns să fie puse în discuție. În cadrul evenimentului 'Holocaustul. O mărturie pentru tineri', Nicușor Dan a atras atenția asupra riscului pe care îl reprezintă învinuirea unei mi

Politic 06-10-2026 17:36

Grindeanu: Ne-am fi așteptat ca după patru premieri de dreapta să existe șansa celor care au câștigat alegerile

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier 'nu este neconstituțională', dar s-ar fi așteptat ca președintele Nicușor Dan să-l desemneze pe el. 'În toată această perioadă, de un an și trei-patru luni, au existat în mintea unora tot felul de scuze, de scenarii, în p

Politic 06-10-2026 16:15

UPDATE Grindeanu: Le-am cerut colegilor un mandat larg pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu

Conducerea PSD a primit, marți, mandat de la Biroul Permanent Național al partidului pentru a începe discuțiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Am încheiat ședința Biroului Permanent Național, unde a avut loc o primă discuție în interiorul PSD despre noua propunere de prim-ministru a președintelui. Ceea ce cred că era evident, toț

Politic 06-10-2026 16:12

Turcan: PNL și USR au depus o sesizare la CCR cu privire la numirea conducerii interimare a televiziunii publice

PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan. 'PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea interimară la conducerea televiziunii publice. Am realizat acest demers pentru că numi