Ciucă: Săptămâna viitoare se va putea circula foarte uşor de la Oradea către Arad şi Timişoara
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri, după vizita la şantierul de infrastructură rutieră pentru drumul de legătură dintre Centura Oradea (Giraţia Calea Sîntandrei) - Autostrada A3 (Biharia), că de săptămâna viitoare se va putea circula foarte uşor de la Oradea către Arad şi Timişoara.
"Este absolut important pentru noi să continuăm această dinamică a absorbţiei de fonduri europene, pentru că, iacătă, acestea produc efecte şi ne ajută în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea locală, dezvoltarea regională şi, mai mult decât atât, ne ajută să ne îndeplinim acel obiectiv de reducere a disparităţilor între judeţe, între regiuni. Îi felicit pe constructori, autorităţile locale şi pe toţi cei care au fost implicaţi în acest proiect pentru că săptămâna viitoare se poate circula foarte uşor de la Oradea către Arad şi Timişoara şi de acolo, desigur, şi către est şi către celelalte provincii din ţară", a spus Nicolae Ciucă.
La vizita în teren au fost prezenţi şi premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
"Am plecat (...) să vedem mai multe obiective, cum era normal, am pornit din Moldova, unde, trebuie să recunoaştem, a rămas regiunea cea mai puţin dezvoltată în ceea ce priveşte infrastructura. Dar dacă le punem pe toate, nu numai infrastructura rutieră şi, în sfârşit, nu mai vorbim de promisiuni, nu mai vorbim de vise, vorbim de realităţi, Moldova în sfârşit va avea o autostradă. Vorbim şi de spitalele regionale, s-a semnat şi spitalul de la Iaşi, s-au semnat şi spitalul de la Cluj şi de la Craiova, de aici plecăm la Timişoara, la centura de sud, unde s-a finalizat şi aeroportul, al doilea terminal. Este evident că am intrat într-o altă etapă", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Drumul de 19 kilometri, dintre care 13 kilometri cu profil de drum expres, care va face legătura între centura municipiului Oradea şi autostrada Transilvania (tronson dintre Biharia şi frontiera cu Ungaria), este aproape finalizat, urmând să fie inaugurat în perioada imediat următoare, după cum va decide CNAIR, a declarat luni, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan.
Noua şosea are lungimea 18,96 kilometri, din care 13 kilometri la profil de drum expres, restul fiind drum naţional cu două benzi pe sens.
Deschiderea traficului este estimată între 22-26 martie. Acest drum va face joncţiunea dintre centura municipiului Oradea cu primul tronson, de 5,3 kilometri, realizat din Autostrada Transilvania, de la graniţa cu Ungaria, respectiv Biharia - PTF Borş II. "Ciotul" de autostradă este deschis din anul 2020.
De menţionat că noua şosea va colecta traficul spre ieşirea şi respectiv intrarea din/în ţară pe DN1 Cluj - Oradea, dar şi de pe DN 76 Deva - Oradea şi DN 79 Arad - Oradea, urmând să fie conectată, de asemenea, inclusiv cu Inelul Rutier Metropolitan (a doua centură a municipiului Oradea), ceea ce va duce la reducerea numărului de vehicule care vor tranzita actuala centură a Oradiei.
Contractul pentru Drumul Expres DEx11 a fost semnat cu Strabag în iulie 2021, iar lucrările au început în primăvara anului 2022. Valoarea contractului este de 545 milioane lei cu 24 de luni pentru execuţie, din fondurile UE prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Potrivit CNAIR, termenul-limită pentru finalizarea proiectului este aprilie 2024. AGERPRES / (A - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Abrudean - întâlnire cu președinta Comisiei de la Veneția: Discuții despre rolul Parlamentului, justiție, stabilitatea politică
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit, luni, cu președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, discuțiile vizând rolul Parlamentului în dezbaterea și adoptarea actelor normative, importanța corectitudinii actului de justiție, stabilitatea politică, sistemul electoral și educația. ''Am primit
Parlament - audieri miniștri/ Marcel-Alexandru Stoica, validat pentru funcția de ministru al Dezvoltării
Comisiile reunite pentru administrație publică și amenajarea teritoriului ale Parlamentului au dat luni aviz favorabil lui Marcel-Alexandru Stoica pentru funcția de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. S-au înregistrat 27 de voturi ''pentru'', iar parlamentarii AUR nu au fost prezenți.
LIVE UPDATE Parlament/ Comisii - audieri ale miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu
Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu sunt audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament. Membrii Guvernului propus sunt: prim-ministru - Luca Niculescu (independent), viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne - Marian Neacșu (PSD), ministrul Transporturilor și Infrastructurii - Ștefan Ovidiu Popa (PSD), ministrul
Parlament-audieri miniștri/ Florin Barbu - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Agriculturii
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii, Florin Barbu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului, cu 18 voturi 'pentru', 12 'împotrivă' și o abținere. 'De fiecare dată am venit cu propuneri și programe pentru fermierii români ș
AUR nu votează Guvernul Niculescu și ar susține o eventuală moțiune de cenzură împotriva acestuia
Parlamentarii AUR nu vor vota învestirea Guvernului Niculescu, nu vor participa la audierile miniștrilor propuși din comisiile parlamentare și este dispus să susțină o eventuală moțiune de cenzură depusă de un alt partid, au anunțat, luni, lideri ai partidului. ''Moțiunea de cenzură este un instrument democratic la care opoziția
Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susținere pe șase luni
UDMR va semna cu premierul desemnat, Luca Niculescu, un acord de susținere pe șase luni, a declarat, luni, liderul formațiunii, Kelemen Hunor. El a menționat că decizia de susținere a Guvernului Niculescu a fost votată ''aproape'' în unanimitate de către parlamentarii UDMR, înregistrându-se o singură abținere.
Bolojan: Luni voi face o dare de seamă asupra activității guvernamentale pe care am exercitat-o de la preluarea mandatului
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că în cursul zilei de luni va prezenta într-o conferință de presă un bilanț al activității guvernamentale din perioada petrecută la șefia Guvernului. El a fost întrebat, duminică, la
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiționează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat acordul cu premierul desemnat Luca Niculescu, în document fiind stipulate condițiile pe care acesta și le asumă în schimbul votului de învestire a noului guvern pe care parlamentarii liberali urmează să-l acorde în Parlament. El a fost
Simion (AUR): Chiar dacă toți vor trăda și vor vota Guvernul, noi tot nu îl votăm
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că partidul său nu va vota în Parlament Cabinetul Niculescu, ''chiar dacă toți vor trăda și vor vota acest Guvern''. El a transmis că dacă cineva crede că AUR va ajunge să voteze cum i se spune, ''probabil încă nu a înțeles cu cine are de-a face''.
Premierul desemnat - întâlnire cu miniștrii propuși; discuții despre programul de guvernare și aplicarea măsurilor asumate
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a avut duminică o întâlnire cu echipa de miniștri propuși în Guvernul său, în cadrul căreia discuțiile s-au axat pe programul de guvernare și punerea în practică a măsurilor cuprinse în document. 'Astăzi m-am întâlnit cu echipa propusă pentru viitorul Guver
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Veștea: Riscul ca PNL să repete destinul politic al PNȚCD nu mai poate fi tratat cu superficialitate
Liberalul Adrian Veștea consideră că direcția în care ''gruparea Bolojan'' conduce astăzi partidul riscă să împingă PNL către un declin politic major, cu consecințe greu de reparat, iar riscul ca Partidul Național Liberal să repete destinul politic al PNȚCD nu mai poate fi tratat cu superficialitate. El a transmis,
Oana Gheorghiu: PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă laptele și mierea pe care le-a promis
Liberala Oana Gheorghiu, vicepremier în Guvernul Bolojan, a declarat sâmbătă, după decizia liberalilor de susținere a Guvernului Niculescu, că PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă ''laptele și mierea'' pe care le-a promis. ''Când ai de ales între două rele, pe care o alegi? Rom
Siegfried Mureșan, după decizia de susținere a Guvernului Niculescu: Vom fi cu ochii pe acești miniștri
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan spune că liberalii ''vor fi cu ochii'' pe noii miniștri din Guvernul Niculescu și vor face o opoziție clară. Siegfried Mureșan a fost a treia desemnare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, dar Cabinetul propus de el a picat în Parlament. '
Bolojan: Parlamentarii PNL au un anumit mandat; vor vota conform deciziei partidului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, că parlamentarii liberali, având 'un anumit mandat', vor vota conform deciziei partidului, PNL dorind să fie parte a 'soluției pentru România'. 'Partidul Național Liberal rămâne consecvent deciziilor pe care le-a luat în primăvară. Dacă Parti













