Moţiune simplă/Drulă: Boloş-cel mai nociv ministru de Finanţe pe care l-a avut România după 1989
Marcel Boloş este "cel mai nociv" ministru de Finanţe pe care l-a avut România după 1989, România având o inflaţie de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene, a afirmat luni deputatul Cătălin Drulă, preşedinte al USR.
"Domnule ministru Boloş, sunteţi cel mai nociv ministru al Finanţelor pe care l-a avut România după 1989. Cifrele mandatului dumneavoastră vorbesc de la sine. Pe ianuarie 2024 România are cele mai mari scumpiri, cea mai mare inflaţie din toată Uniunea Europeană şi nu depăşim locul doi cu puţin - este de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene inflaţia din România. Deficitul, ştiţi foarte bine, deja după primele două luni este undeva la cel puţin 25 de miliarde de lei, din informaţiile mele chiar 27 - 28 de miliarde de lei, o cifră fără precedent în timpuri normale. N-aveţi economia oprită, n-aveţi vreo situaţie specială de urgenţă, singura voastră prioritate au fost cheltuielile făcute în interesul clientelei de partid, umplerea portbagajelor de la Vaslui sau şpăgile colegului dumneavoastră de partid din PNL de la Prahova", a declarat Cătălin Drulă în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor.
El a adăugat că ministrul Boloş împrumută România în fiecare zi cu un miliard de lei.
"Împrumutaţi România în fiecare zi lucrătoare cu un miliard de lei, îndatoraţi generaţiile viitoare şi cifra de pe anul trecut, de pe 2023, de 203 miliarde de lei, este una care pur şi simplu depăşeşte orice aşteptare. Sunteţi un ministru care creşte taxele, care a crescut taxele de pe o lună pe alta. Cum poate PNL, care a venit în alegeri cu mesajul că nu va creşte nicio taxă, să mai pretindă că are vreun fel de identitate de dreapta, când creşte taxele, când puneţi pistoalele şi puştile pe antreprenori, când tot ce faceţi este în duşmănie faţă de mediul privat, faţă de cei care se trezesc dimineaţa devreme şi muncesc în această ţară. Mandatul dumneavoastră este unul care este bazat pur pe minciună, aţi cosmetizat şi manipulat datele privind deficitul bugetar. (...) Sunteţi singurul ministru al Finanţelor de după Revoluţie care nu a făcut rectificare bugetară, ca să ascundeţi cheltuielile şi datoriile reale ale bugetului. Lăsaţi practic un dezastru în urmă. (...) Va fi un moment de decont al electoratului în acest an şi acel decont va veni împotriva voastră, a stângii comasate PSD şi PNL", a transmis liderul USR. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Andrii Sîbiga: Ucraina este angajată să aibă cele mai înalte standarde pentru a proteja minoritățile
Ucraina este angajată să aibă 'cele mai înalte' standarde pentru a proteja minoritățile naționale, inclusiv minoritatea română, a declarat, joi, la București, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, într-o conferință de presă comună cu șeful diplomației române, Dan Neculăescu, și secretarul general al Inițiativei Central
Niculescu - întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei
Prim-ministrul Luca Niculescu a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, condusă de ministrul Ferit Hoxha, premierul subliniind, cu acest prilej, susținerea deplină a României pentru parcursul european al Albaniei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiil
Întrevedere Marian Neacșu - subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă - securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală
Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România - SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită
Ministrul Mediului: S-au pierdut miliarde de euro din PNRR
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care a reușit să acceseze puțin peste 1,3 miliarde de euro, a declarat, joi, la Petroșani, ministrul de resort, Natalia Intotero. Ea a arătat că circa 400 de milioane de euro au reprezentat fonduri pentru reabilitarea unor baraje
Ministrul Mediului: Prioritatea mea este deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, la Petroșani, că prioritatea sa și a echipei pe care o conduce este aceea de a debloca investițiile din România, în condițiile respectării legislației europene în domeniul protecției mediului. Ministrul a menționat și importanța dialogului și a relați
Parlament/Ședință de plen comun marți pentru desemnarea de noi membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone
Președintele Nicușor Dan participă vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, care va avea lor la București, transmite Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, este vorba de evenimentul 'Societatea informațională și democrația constituțională', în cadrul programului trienal
PSD: Românii au dreptul să știe ce obligații neachitate a lăsat în urmă Ilie Bolojan
Românii au dreptul să știe ce obligații 'neachitate' a lăsat în urmă fostul premier Ilie Bolojan și pentru ce 'au îndurat' măsurile de austeritate, a transmis joi PSD. 'Cifrele nu mint! Deficitul nu poate fi măsurat doar după plățile făcute, fără să iei în calcul și obligațiile neonorate sau banii eu
Senat/Întâlnire Abrudean - ministrul albanez de Externe: Solidaritatea nu trebuie doar declarată, ci și susținută prin acțiuni
Parcursul european al Albaniei și perspectiva integrării statelor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană s-au numărat printre temele abordate, joi, de președintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ministrul pentru Europa și Afaceri Externe de la Tirana, Ferit Hoxha, aflat în vizită la București. Potrivit unui comunicat al Senatulu
Guvernul a decis constituirea unui grup de lucru pentru a îmbunătăți activitatea din punctele de trecere a frontierei
Guvernul a aprobat joi un memorandum în baza căruia va fi constituit un grup de lucru pentru îmbunătățirea activității din punctele de trecere a frontierei. Grupul de lucru interinstituțional va fi coordonat de Ministerul Afacerilor Interne, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Guvernului.
Proiect: Bani de chirie pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț. Proiectul a fost depus de către deputații USR Alin Stoica și Diana Stoica, alături de p
Turcan: Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor - încă un serviciu făcut PSD; AUR parazitează guvernarea
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, joi, că moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor este 'încă un serviciu făcut PSD', menționând că atunci când social-democrații 'nu-și asumă pe față atacurile la miniștrii din propriul guvern, se ocupă AUR'. 'Când PSD nu-și asumă p
Mureșan: Miniștrii actulului Guvern - incapabili să negocieze cu CE finalizarea PNRR; Pîslaru: Lăsați povestea cu greaua moștenire
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a afirmat, joi, că miniștrii actualului Guvern au intrat în panică, deoarece sunt incapabili să negocieze cu Comisia Europeană finalizarea PNRR, în timp ce Dragoș Pîslaru, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, le-a transmis social-democraților că trebuie să și muncească, nu doar să 'bat
Peiu (AUR) spune că Alice Weidel, lidera AfD, atacă nedrept o întreagă comunitate de români
Senatorul AUR Petrișor Peiu condamnă 'ferm' declarațiile liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor din Germania, pe care le consideră 'false, nedrepte, ridicole' și respinge stigmatizarea unei întregi comunități. Potrivit unui comunicat al AUR transmis, joi, AGERPRES, Pe
Abrudean - întrevedere cu subsecretarul de stat american pentru Apărare: Parteneriatul strategic cu SUA - ancoră a securității României
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a discutat, joi, la Senat, cu subsecretarul pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, despre securitatea la Marea Neagră și necesitatea ca aliații NATO să își asume un rol activ și sustenabil în propria apărare, arătând că Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne o ancoră a

