Ciucă: Admiterea României în Spaţiul Schengen - o promisiune îndeplinită
Admiterea României în Spaţiul Schengen este o promisiune îndeplinită, iar PNL a lucrat continuu pentru atingerea acestui proiect de ţară, a declarat, sâmbătă seară, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul liberalilor.
''Fiind vorba despre cel mai important obiectiv de ţară după integrarea în Uniunea Europeană şi în NATO, PNL a lucrat continuu pentru atingerea acestui proiect de ţară. Toţi miniştrii liberali ai Afacerilor Interne, ai Justiţiei şi ai Afacerilor Externe din 2019 până azi au făcut din dosarul Schengen o prioritate. Acordul pentru ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime este o etapă foarte importantă şi vom continua, în 2024, să lucrăm pentru un succes deplin, reprezentat de intrarea în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. De asemenea, vom lua măsuri de consolidare a controlului la frontiere şi vom aplica, la fel ca şi în prezent, Regulamentul Dublin'', a scris Ciucă pe Facebook.
Potrivit acestuia, ''nimic nu ar fi fost posibil fără eforturile conjugate ale tuturor celor implicaţi în acest proiect de ţară''.
''Mulţumesc preşedintelui Klaus Iohannis pentru implicare, reprezentanţilor ministerelor Afacerilor Interne şi Justiţiei, cât şi Guvernului României în ansamblu pentru toate eforturile depuse în satisfacerea celor mai exigente criterii tehnice ale acestui dosar. De asemenea, adresez mulţumiri Ministerului Afacerilor Externe, Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, precum şi ambasadei române de la Viena pentru negocierile pe canale diplomatice'', a transmis preşedintele PNL. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghiu: Am pregătit un memorandum pentru aprobare în Guvern care vizează decizii privind reforma a 22 de companii de stat
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că săptămâna viitoare va propune spre aprobare în Guvern un memorandum privind redresarea celor 22 de companii de stat analizate în cadrul unei note de informare prezentate joi în ședința Executivului. Ea a prezentat un bilanț al reformei companiilor de stat, subliniind necesitatea
Manda: Pentru 20 aprilie se conturează o singură întrebare - păstrarea sau retragerea sprijinului politic pentru Bolojan
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat, joi, că pentru referendumul intern pe care social-democrații îl fac pe 20 aprilie se conturează, mai degrabă, o singură întrebare și anume dacă păstrează sau retrag sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. 'Avem în discuții dacă avem o singură întrebare s
Dogioiu: 114.000 de bilete de tratament balnear, asigurate prin Casa Națională de Pensii Publice
Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în 2026 prin Casa Națională de Pensii Publice, potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de joi a Guvernului. Programul este derulat prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice. 'Aproximativ 114.000 de bilete
Oana Gheorghiu: Reforma companiilor de stat înseamnă ca statul să înceapă să se comporte ca un proprietar responsabil
Reforma companiilor de stat înseamnă ca statul român să înceapă să se comporte ca un proprietar responsabil, a declarat, joi, viceprim-ministrul Oana Gheorghiu. Ea a prezentat un bilanț privind reforma companiilor de stat. 'Această reformă a companiilor de stat este un subiect despre care s-a vorbit mult în ultimii an
Florin Roman: Ilie Bolojan nu are de ce să accepte demisia cerută de Grindeanu; piromanul NORDIS dă foc României
București, 16 apr /Agerpres/ - Deputatul PNL Florin Roman a susținut, joi, că România este aruncată în instabilitate politică de președintele PSD, Sorin Grindeanu, subliniind că premierul Ilie Bolojan nu are de ce să accepte demisia cerută de acesta. 'România este aruncată în instabilitate politică de arogantul premier NORDIS al PSD
VIDEO Guvernul a reglementat mecanismul de preluare a creanțelor bugetare ale companiilor cu capital de stat
Guvernul a reglementat modul în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia creanțele bugetare ale unor societăți cu capital majoritar sau integral de stat.
VIDEO Coiful de la Coțofenești și cele două brățări vor fi aduse în țară săptămâna viitoare
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor fi aduse în țară săptămâna viitoare, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Băluță îi transmite lui Ciucu să se concentreze mai mult pe problemele bucureștenilor și mai puțin pe amenințări politice
Președintele PSD București, Daniel Băluță, afirmă că primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pare preocupat mai mult de declarații politice disperate, decât de administrația pe care o conduce și că acesta își exprimă îngrijorarea față de viitorul lui Ilie Bolojan în condițiile în care rezultatele guvernării arată 'doar dezastru pentru
Abrudean: Cea mai mare vulnerabilitate a unei țări este cearta internă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat importanța stabilității politice, care înseamnă 'predictibilitate și încredere', România având nevoie de un parteneriat 'stabil între stat și cetățean'. 'Liniștea nu este un lux, este o strategie de dezvoltare. În aprilie 2026, România are nevoie
AEP: Partidele politice au primit subvenții de peste 15,4 milioane de lei în aprilie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat în luna aprilie în contul a opt partide politice subvenții de la bugetul de stat în sumă totală de 15.469.735 lei. Potrivit unui comunicat al AEP, PSD a primit 5.132.729 lei, AUR - 3.035.063 lei, PNL - 2.794.434 lei, USR - 1.983.467 lei, Partidul S.O.S. România - 1.319.376
Ciucu: Ilie Bolojan nu este o marionetă; nu își va da demisia
Liberalii nu vor mai face coaliție cu PSD în cazul în care social-democrații vor demite guvernul printr-o moțiune de cenzură, a reiterat joi prim-vicepreședinte PNL Ciprian Ciucu, care a subliniat că premierul Ilie Bolojan 'nu este o marionetă' și nu își va da demisia. 'Larga majoritate a Partidului Național Liberal va face scut &
Ședință de guvern - joi; OUG privind accesul străinilor pe piața muncii, pe agendă
Guvernul va aproba, în ședința de joi, un proiect de ordonanță de urgență privind accesul străinilor pe piața muncii din România, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. În ședința de Executiv va fi aprobat și un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 23/2004 privind stabilirea unor
Bolojan anunță pierderea autorizațiilor în cazul proiectelor speculative cu energie electrică
Proiectele speculative din domeniul energiei electrice, care ocupă capacități în rețea fără a fi implementate, să își piardă autorizațiile, iar proiectele care dispun de finanțare să poată fi realizate într-un timp cât mai scurt, potrivit premierului Ilie Bolojan. Șeful Executivului a anunțat că miercuri a semnat o prop
Cancelaria premierului propune ANRE creșterea substanțială a garanției financiare pentru dezvoltatorii ce solicită racordarea la rețea
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie de propuneri în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor pentru racordarea la rețeaua electrică, între acestea fiind și cea referitoare la creșterea mai consistentă a garanției financiare. Potriv
Premierul Bolojan - convorbire cu Peter Magyar, premierul ales al Ungariei; invitație pentru o vizită oficială la București
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu Peter Magyar, premierul ales al Ungariei, pe care l-a felicitat pentru rezultatul obținut la alegeri atât în nume personal, cât și în numele Guvernului României. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul discuției, cei doi oficia




