VIDEO Buget 2024/Ciolacu: Un buget al dezvoltării şi al echităţii, bazat pe investiţii şi dreptate socială
Bugetul pentru anul 2024 este unul al dezvoltării şi al echităţii, un buget bazat pe investiţii şi dreptate socială un buget care să ne ajute să traversăm aceste vremuri grele, dar care să şi pregătească România pentru oportunităţile uriaşe din viitor, a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
"Bugetul pentru anul 2024 este un buget al dezvoltării şi al echităţii. Un buget bazat pe investiţii şi dreptate socială, un buget în care creşterea economică se regăseşte în creşterea nivelului de trai al populaţiei. În acelaşi timp, bugetul pe care vi-l propun astăzi este un buget care să facă faţă provocărilor imediate, pe termen scurt, dar care să pună, totodată, şi bazele succesului nostru, pe termen lung. Un buget care să ne ajute să traversăm aceste vremuri grele, dar care să şi pregătească România pentru oportunităţile uriaşe din viitor", a afirmat Ciolacu, marţi, la dezbaterile din şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.
El a prezentat direcţiile strategice pe care se bazează bugetul pentru 2024.
"O strategie economică coerentă, pentru a atinge anul viitor a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 3,4%. Investiţii record de peste 7% din PIB, mai exact 120 de miliarde de lei din buget, fonduri europene şi PNRR. Practic, un plus de 27 de miliarde faţă de acest an şi dublu faţă de 2021, când au fost doar 59 de miliarde de lei. Creşterea veniturilor pentru 12 milioane de cetăţeni: pensionari, angajaţi pe salariul minim, profesori sau personal din administraţia publică. Un mediu economic mai puternic, prin accesarea schemelor de ajutor pentru dezvoltare şi creare de noi locuri de muncă, dar, în acelaşi timp, un mediu economic echitabil, cu adevărat concurenţial, cu mai puţine scutiri şi facilităţi fiscale. Un plan concret de ordonare a cheltuielilor bugetare şi un pachet de măsuri de creştere a colectării şi combatere eficientă a evaziunii fiscale şi o garanţie fermă pentru securitatea cetăţenilor, în contextul războiului de la graniţă, prin alocarea unui buget de 2,5% din PIB pentru Apărare", a explicat Ciolacu.
El a punctat că în 2024 nu vor creşte taxele, ca răspuns la atacurile lansate de opoziţie, în special AUR şi USR, la adresa proiectului de buget.
"Recunosc, nu am nicio aşteptare de la un partid a cărui unică politică este susţinerea violatorilor. (...) Voi nu aveţi nicio soluţie concretă! Doar să scoateţi România din NATO şi Uniunea Europeană şi să vă uniţi apoi cu Rusia! Voi generaţi doar scandal şi populism ieftin! Voi vreţi să distrugeţi totul şi să nu puneţi nimic în loc! (...) V-aţi adus acum aminte de pensionari şi de salariaţi, deşi, cât aţi fost la guvernare, aţi dat zero lei la pensii şi un miliard de euro la vaccinuri! (...) Dumneavoastră sunteţi cei care aţi uitat cum aţi trecut în PNRR procentul de 9,4% din PIB. (...) Am eliminat acest procent, deşi ziceaţi că este imposibil! Aţi minţit! La fel cum i-aţi minţit pe români şi când aţi mimat respectarea statului de drept şi a Justiţiei. Toate principiile dumneavoastră s-au terminat în clipa în care aţi văzut DNA pe interior! Ştiu, şi pe unii, şi pe alţii, vă deranjează acest proiect de buget. Avem viziuni diferite asupra dezvoltării României, dar vă anunţ oficial că bugetul pe 2024 nu conţine nicio apropiere de Rusia şi nici miliardul de euro pentru vaccinuri!", a transmis Marcel Ciolacu.
El a adăugat că, în schimb, Guvernul pe care îl conduce lucrează pentru a avea relaţii economice privilegiate cu Uniunea Europeană şi pentru ca Statele Unite să devină principalul partener economic al României în afara UE.
"Da, vrem creşterea investiţiilor străine, dar cu Germania şi cu partenerii noştri strategici - SUA, Franţa, Marea Britanie, Spania, Italia, Israel, Turcia şi Coreea de Sud. Mai mult, actualul Guvern lucrează pentru ca România să devină, în cel mai scurt timp, membră a Spaţiului Schengen, pentru că acolo îi este locul, pentru că românii merită demnitate şi tratament egal", a menţionat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, proiectul propus asigură echilibrul între stimularea creşterii economice şi nevoia de consolidare bugetară, între nevoia de investiţii în infrastructură şi capitalul uman, între stimularea companiilor şi asigurarea unui nivel de trai decent pentru români.
"Este un buget de modernizare şi dezvoltare, nu de austeritate. Austeritate va fi doar în ceea ce priveşte cheltuielile bugetare. (...) Sunt decis să duc anul viitor reforma aparatului bugetar până la capăt. Dar vreau ca lucrurile să se facă aşezat, nu peste noapte. Nu putem schimba de pe o zi pe alta un sistem care a funcţionat aşa timp de 30 de ani. Este nevoie de ordine şi de cumpătare", a indicat Ciolacu.
El a punctat că Guvernul propune un buget în care economia se mişcă, banii circulă, oamenii au de muncă, un buget axat pe investiţii pentru a continua creşterea economică.
"Vă propun un buget care să funcţioneze pentru toată lumea, în care nimeni nu rămâne în urmă şi în care toţi au parte de şanse egale. Din toate aceste motive, vă recomand cu încredere să votaţi bugetul de stat al României pe anul 2024. Să facem din România o ţară aşa cum ne-o dorim cu toţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a mai transmis Marcel Ciolacu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan la ONU: Amenințarea Rusiei nu se limitează doar la #Ucraina, Europa e ținta unui război hibrid
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a d
Ionel Bogdan (PNL): PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai
PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Bogdan, menționând că liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, 'refuză practic orice discuție serioasă despre România'. Liberalul a precizat că susținerea parlamentară pentru Guve
Nicușor Dan atrage atenția, în Adunarea Generală a ONU, asupra pericolului manipulării prin social media
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
Pîslaru, despre cererea lui Grindeanu ca Mureșan să demisioneze din PE: Aberantă, un dublu standard
Liberalul Dragoș Pîslaru a criticat, miercuri, solicitarea liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca premierul desemnat Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European, susținând că acesta nu a formulat aceeași cerere în cazul desemnării pentru această funcție a europarlamentarului Eugen Tomac, arătând că este 'un dublu standard lipsit de sens
Abrudean: Programul și lista miniștrilor - depuse în Parlament la sfârșitul săptămânii; trebuie să înceapă lucrul la bugetul pe 2027
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat, miercuri, că programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan vor fi depuse până la sfârșitul acestei săptămâni la Parlament, menționând că mai sunt câteva etape până la votul de învestitură și trebuie să poată î
Grindeanu: Atunci când se va simți pregătit pentru o discuție serioasă, îl aștept pe domnul Mureșan la sediul PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că îl așteaptă pe premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la sediul partidului, când acesta se va simți pregătit pentru o discuție serioasă despre programul de guvernare. 'Așa cum v-am anunțat de dimineață, am avut o discuție cu Siegfried Vasile Mureșan, în care domnia sa s-a angajat c
Senat/ Scutire graduală de impozit pentru terenurile cu animale
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă inițiată de AUR care introduce o reducere graduală a impozitului pentru terenurile agricole situate în extravilan, în funcție de numărul de animale deținute și de gradul de utilizare a terenului în activitățile zootehnice. Au fost înregistrate 61 de voturi 'pentru'
UPDATE Grindeanu consideră că Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că vrea să fie premier
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu îș
Știrbu (PNL Olt): Primesc mesaje de la membri PSD că să mă convingă că nu ar fi bine ca Mureșan să ceară votul Parlamentului
Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, susține că premierul desemnat Siegfried Mureșan 'trebuie să meargă până la capăt' și să ceară votul Parlamentului pentru guvernul pe care îl propune, menționând că a primit 'semnale, mesaje și telefoane' de la cunoscuți din PSD care ar fi încercat să-l convingă ' că nu ar fi bine' c
Siegfried Mureșan, despre varianta rotativei: Preferința mea este să avem un singur Guvern până în 2028
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat miercuri că preferința sa este, 'pe baza a ceea ce e bun pentru România', să fie un singur Guvern de acum până în anul 2028. 'Nu am discutat despre acest lucru. Într-adevăr, în primăvara acestui an am spus următorul lucru. Noi, Partidul Național Liberal, cu PSD îm
Mureșan: Decalogul PSD nu intră în contradicție cu planul nostru de guvernare; oferă baza pentru o discuție serioasă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, miercuri, la Parlament, că cele zece propuneri prezentate de PSD privind guvernarea sunt, în parte, afirmații cu caracter general, iar unele dintre acestea se regăsesc deja în programul de guvernare al PNL. El a spus că propunerile social-democraților reprezintă o bază pentru 'o discuție serioasă' în
AUR: Cine a comis violențele din 15 septembrie din Piața Victoriei să răspundă individual în fața legii
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită încetarea oricărei tentative de asociere a partidului cu violențele de la protestul din 15 septembrie din Piața Victoriei și susține că răspunderea trebuie să fie individuală. 'Asistăm la o succesiune de informații prin care se încearcă asocierea AUR cu violențele produse la protestul din Pia
Ambasada SUA: Colaborare americano-română privind combaterea contrabandei
O echipă de angajați ai Autorității Vamale Române a fost instruită timp de cinci zile în Portul Miami de specialiști americani în combaterea contrabandei și a traficului de mărfuri periculoase. Cursul a fost organizat de Agenția pentru Reducerea Amenințărilor la Adresa Apărării (DTRA), în cooperare cu Vama și Protecția Frontierelor din SUA (CB
Manda, despre Mureșan: Momentul adevărului trebuia să însemne recunoașterea eșecului guvernării Bolojan
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat miercuri că ''momentul adevărului'' pentru premierul desemnat, Siegfried Mureșan, trebuia să însemne ''recunoașterea eșecului guvernării Bolojan'' și prezentarea unei alternative la o guvernare bazată pe austeritate, fără viziune economică, care a cerut permanent sacrificii de
Grindeanu le-a transmis ambasadorilor Franței, Germaniei și Regatului Unit soluțiile PSD de relansare economică
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut miercuri o întâlnire cu ambasadorii Franței, Germaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România cărora le-a transmis soluțiile PSD de relansare economică și de încurajare a mediului privat. ''Investițiile străine în R



