Roman: PNL a depus un amendament la bugetul de stat că nu vor exista majorări de taxe şi impozite în 2024

PNL a depus la proiectul bugetului de stat un amendament care prevede că în 2024 nu vor exista majorări de taxe şi impozite, a anunţat deputatul liberal Florin Roman.
"PNL a depus, aşa cum s-a angajat, un amendament extrem de important la bugetul de stat prin care practic modificăm articolul 80 şi introducem în 80 indicele 1, prin care clarificăm explicit că nu vom avea majorări de impozite şi taxe în 2024, că nu se va umbla la baza de calcul şi că nu vor fi scoase excepţii. Cam asta spune pe scurt amendamentul. Este o decizie politică a Partidului Naţional Liberal, luată în forurile statutare ale partidului şi pentru a nu mai exista discuţii referitor la faptul că pot creşte taxe în 2024, am venit cu acest amendament care a fost susţinut de ministrul Boloş la dezbaterile generale pe Legea bugetului de stat", a precizat Roman, la Parlament.
Potrivit liberalului, prin acest amendament va deveni "literă de lege" că nu pot fi introduse taxe şi impozite.
El a explicat că amendamentul a fost introdus pentru că, din păcate, s-a constatat că "diferenţa de la vorbe la fapte e câteodată alta".
"Nu am o problemă cu coaliţia. Eu am o problemă cu cei care ne-au obligat să facem aceste majorări de taxe, pentru că aceste majorări de taxe, care au fost şi în luna octombrie, au fost rezultatul unor jaloane din PNRR negociate de domnul Ghinea, care practic ne-a obligat la modificarea Codului fiscal. Deci acest amendament - zero taxe în 2024 - este un amendament împotriva USR, partidul care a impus taxe noi şi impozite noi prin PNRR", a adăugat Florin Roman.
Deputatul PNL a mai spus că amendamentul va fi susţinut şi de PSD.
"În proporţie de 100%, întrucât eu l-am auzit pe domnul prim-ministru al României şi preşedinte al PSD spunând în mod repetat, aproape obsesiv, că nu vom avea taxe şi impozite majorate. Deci, dacă preşedintele partidului spune că nu, nu înţeleg de ce parlamentarii nu ar vota", a adăugat Florin Roman. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru)
>> Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Manuel Iacob este noul președinte al filialei USR Neamț
Consilierul local Manuel Iacob a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al filialei USR Neamț, în cadrul conferinței județene organizate la termen. El a obținut 112 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cosmin Ancuța, a întrunit 28 de voturi. 'Pornesc cu gândul de a consolida ceea
Deputatul Iulian Bulai: Îl susțin cu toată forța pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR
Deputatul Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că îl susține 'cu toată forța' pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR. 'Este o persoană determinată, a fost confirmat în poziția de primar al Timișoarei, un municipiu cu mari provocări pentru care el are soluții. (...) A avut viziune pentru
Timiș: Sorin Grindeanu spune că PSD nu negociază scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democrații nu vor negocia scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor. 'Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vede
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab
Mircea Fechet, după vizita de lucru la Praid: Situația rămâne critică
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă după vizita de lucru efectuată vineri seara la Praid că situația rămâne critică, întrucât eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în ultimele zile. Fechet a scris vineri, într-o postare pe Facebook
Bogdan Ivan: Praidul are nevoie de acțiune, nu de declarații
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că pentru rezolvarea situației de la salina Praid este nevoie de acțiuni concrete, nu de declarații. 'Astăzi sunt din nou la Praid, alături de vicepremierul Tanczos Barna, Mircea Fechet, ministrul Medi
MAE: Întrevedere a ministrului Hurezeanu cu secretarul general al OSCE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere vineri cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu, discuțiile fiind axate pe teme relevante pentru securitatea europeană, precum și pe chestiuni legate de funcționarea organizației - asigurarea bugetului, politica de resurse umane și mandatele misiunilor în teren, transmite MAE.
Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV - extinsă la fete și băieți până la 26 de ani
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătăți
Legea privind instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu', promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea pentru instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 100 de
Lege promulgată: Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să aloce fonduri din bug
Președintele Nicușor Dan și Regele Spaniei vizitează, marți, Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Președintele Nicușor Dan vizitează, marți, împreună cu Regele Spaniei Felipe al VI-lea Centrul de instruire întrunită ''Getica'' de la Cincu. Potrivit agendei șefului statului, această vizită va avea loc începând cu ora 10:20. Nicușor Dan a anunțat, miercuri, această
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
Lege promulgată: Modificarea sancțiunilor în domeniul materialelor pirotehnice
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care modifică sancțiunile din domeniul materialelor pirotehnice, stabilind, între altele, pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, folosirea de astfel de articole din
Lege promulgată: Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu organizare de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.