Nicolae Ciucă: Nu ne permitem anul viitor să creştem taxe şi impozite

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, că trebuie găsite sursele de finanţare pentru susţinerea proiectului legii pensiilor, menţionând că anul viitor nu este permisă o creştere a taxelor şi impozitelor.
"Nu este atât de simplu să venim cu o lege şi să spunem 'găsiţi surse de finanţare'. Trebuie să găsim surse de finanţare, să susţinem acest proiect de lege şi ne străduim să găsim sursele de finanţare şi aici reiau încă o dată acest subiect pe care îl ştim cu toţii şi anume acela că principala sursă poate să vină din combaterea evaziunii la TVA, care este de 45 de miliarde de lei", a declarat Ciucă, la sediul PNL, înaintea şedinţei conducerii liberalilor.
Întrebat cine este responsabil să găsească această sursă de finanţare, Nicolae Ciucă a răspuns: "Este în curtea PNL, dacă privim către aspectul că la conducerea ministerului acum se află un ministru susţinut de PNL şi nu ne dăm deloc înapoi de la această responsabilitate şi vom face tot ceea ce este posibil să continuăm măsurile care deja au fost implementate în acest sens".
El a subliniat însă că acest subiect nu trebuie să fie unul electoral.
"Vedeţi ce uşor este să aruncăm anatema de la unul la altul şi tocmai asta spun: este uşor să dai vina de la cineva anume la altcineva şi mai mult decât atât să nu o joci electoral. Acesta nu este un subiect cu care să ne jucăm electoral. Acesta este un subiect pentru care trebuie să găsim soluţii, iar soluţiile sunt la noi toţi. Este vorba de asumarea acestei responsabilităţi de a finaliza odată", a explicat Ciucă, întrebat în legătură cu criticile PSD pe această temă.
Liderul liberalilor a adăugat că "tot timpul se discută despre digitalizare", menţionând că, dacă aceasta este principala problemă, trebuie să fie făcută.
"Am făcut toate demersurile, inclusiv am dus o decizie în acest sens în CSAT. Trebuie să facem digitalizarea pentru că asigurarea resurselor financiare reprezintă o problemă de siguranţă naţională. (...) Sunt termene care spun că poate fi finalizată în 6 luni, altele în 9 luni, care va fi cea mai fezabilă pe aceea o vom aplica", a adăugat Ciucă.
De asemenea, întrebat în legătură cu riscul de majorare a taxelor pentru a acoperi cheltuiala cu pensiile, Ciucă a susţinut: "Nu ne permitem anul viitor să creştem taxe şi impozite".
"Este deja o decizie în implementare, parte dintre măsuri, marea majoritate a măsurilor vor intra în aplicare de la 1 ianuarie, ca atare nu putem să venim cu încă o povară pe mediul de afaceri. (...) Vin de la o întâlnire cu mediul asociativ, cu Asociaţia Municipiilor din România, şi cu toţii suntem conştienţi de faptul că putem să facem orice, mai puţin să pierdem şansa de a continua să finanţăm proiectele din bani europeni. Ca atare, aceste măsuri au fost luate tocmai pentru a evita o decizie la nivelul Uniunii Europene pentru a diminua, Doamne fereşte, întrerupe finanţarea din fonduri europene", a mai spus Nicolae Ciucă. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ședință de guvern-joi; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024. 'Acordul are ca scop crearea cadrului juridic general, î
PNL, după consultările de la Cotroceni: Cheltuielile destinate apărării să fie excluse din calculul deficitului bugetar
PNL transmite, după consultările cu președintele interimar Ilie Bolojan, că a susținut constant creșterea investițiilor pentru apărare și își reafirmă sprijinul pentru o astfel de politică, având ca obiectiv consolidarea capacității de apărare a României. 'În cadrul discuțiilor, unul dintre subiectele abordate a fos
Hurezeanu: Lumea este martoră la un nivel alarmant de eroziune a drepturilor omului
Lumea este martoră la un nivel alarmant de eroziune a drepturilor omului, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul intervenției din cadrul Segmentului la Nivel Înalt al celei de-a 58-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO). 'Suntem la răscruce, lumea este martoră la un nive
Consultări la Cotroceni; răspunsul României la actualele provocări de securitate - subiectul discutat de Bolojan cu partidele
Reprezentanții partidelor parlamentare au fost primiți, miercuri, la Cotroceni, de către președintele interimar, Ilie Bolojan, care a convocat consultări, context în care și-au prezentat strategiile privind punctele cele mai importante ale politicii externe. Respectivele întrevederi au avut loc înainte de participarea lui Bolojan la Consiliul
Prezidențiale2025/BEC: Documentele pentru înregistrarea candidaturilor - până cel târziu 15 martie, ora 24:00
Biroul Electoral Central a stabilit, miercuri, documentele pe care trebuie să le depună partidele politice, alianțele politice sau electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, candidații independenți în vederea înregistrării propunerii de candidatură la alegerile prezidențiale până cel mai târziu în data de 15
Prezidențiale2025/ BEC: Secțiile de votare - aceleași pentru primul și al doilea tur; condițiile și dotarea spațiilor secțiilor
Biroul Electoral Central a decis, miercuri, că operațiunile electorale la alegerile prezidențiale în eventualitatea organizării celui de-al doilea tur de scrutin se vor desfășura în aceleași secții de votare ca pentru primul tur, stabilind și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile, precum și dotarea mini
Consultări la Cotroceni/ Președintele interimar Ilie Bolojan discută cu reprezentanții PNL
Consultările președintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie se încheie, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Partidului Național Liberal. La discuții participă președintele interima
Kelemen Hunor, despre cazul Georgescu: Organele de anchetă să-și facă treaba; au început să se miște
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că, în ceea ce-l privește pe candidatul independent Călin Georgescu, organele de anchetă trebuie să-și facă treaba și 'dacă până acum n-au reușit, în sfârșit au început să se miște'. 'Nu vreau să comentez mai mult acțiunea Procuraturii, fiindcă nu cunosc detaliile și nu este
Consultări la Cotroceni/ Președintele interimar Ilie Bolojan discută cu reprezentanții Grupului minorităților
Consultările președintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie continuă, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale. Delegația este formată din Varu
Consultări la Cotroceni/Kelemen Hunor: România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin, dar fără trupe în Ucraina
România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin pentru Ucraina, pentru statele UE și pentru cei care doresc să se implice mai activ, dar fără trupe românești în Ucraina, este concluzia prezentată de delegația UDMR la consultările avute miercuri, la Palatul Cotroceni, cu președintele interimar, a precizat liderul Uniunii, Kelemen Hunor.
Lasconi: Propunerile la Cotroceni - un plan de participare la reconstrucția Ucrainei, măsuri antidezinformare; am cerut clarificări pe anularea alegerilor
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, miercuri, că a propus la consultările de la Palatul Cotroceni ca banii care nu sunt folosiți din PNRR să meargă pe o componentă de apărare, un plan de participare la reconstrucția Ucrainei, formarea unui task-force de apărare european în războiul hibrid, măsuri anti-dezinformare, menționând că i-a solicitat președintelui
Ciolacu: Autoritățile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat și un potențial prezidențiabil
În contextul electoral al României, autoritățile judiciare au datoria să prezinte publicului probe extrem de solide în ancheta în care, printre zeci de persoane, este implicat și un potențial candidat la alegerile din mai, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu într-o
Lasconi, despre audierea lui Georgescu: Cred că procurorii își fac treaba; am în continuare încredere în justiție
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, miercuri, referitor la audierea lui Călin Georgescu la Parchetul General, că are în continuare încredere în justiția din România și consideră că procurorii își fac treaba. Ea a arătat că, dacă Georgescu a încălcat legea și există dovezi foarte clare în acest sens, atunci acest
Cristian Ghinea, despre Călin Georgescu: Omul ăsta a trișat
Senatorul USR Cristian Ghinea a declarat că așteaptă de la statul român să vadă care sunt acuzațiile împotriva lui Călin Georgescu pentru că, în opinia sa, acesta a 'încălcat legislația electorală' și ar trebui să i se interzică să mai candideze la prezidențiale. 'Este un prim pas în care aflăm că stat
Simion, despre audierea lui Călin Georgescu: Așteptăm să vedem probe; avem bănuieli că este vorba de poliție politică
Președintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, referindu-se la aducerea lui Călin Georgescu la Parchetul General pentru a fi audiat într-un dosar legat de finanțarea campaniei electorale, că până nu vede probe 'de netăgăduit', are bănuieli că 'este vorba de poliție politică'. 'Nu înțelegem competența Parchetului Gen