Florin Roman (PNL): Moţiunea simplă împotriva lui Boloş - o simplă maculatură, un şir de invective, de jigniri
Deputatul PNL Florin Roman a declarat, luni, în plen, că moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, este "o simplă maculatură", "un şir întreg de invective, de atacuri la persoană, de jigniri", susţinând că ministrul "are pe rever crucea", în timp ce USR are proiectul "cu trei grame".
"Aşa e când nu mai simţi gustul puterii, te transformi aşa într-o vulpe vicleană, nu ştiu 3 grame, fără 3 grame, care atunci când nu ajunge la struguri zice că sunt cam acri. Voi, cei de la USR, am auzit pe mulţi colegi spunând că vorbim despre o moţiune. Nu, nu este o moţiune, este o simplă maculatură, aşa cum, din păcate, în ultima vreme ne obişnuiţi: un şir întreg de invective, de atacuri la persoană, de jigniri la adresa unui ministru pe care puteţi sau nu să-l respectaţi, frumos aşa ar fi pentru că voi spuneţi că sunteţi oameni noi, dar atunci când ministrul are pe rever crucea şi voi aveţi proiectul cu trei grame, înţelegem de ce lucrurile se întâmplă astfel", a afirmat Florin Roman, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor.
Roman a acuzat USR că a secretizat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
"Atunci îţi pui întrebarea firească: dacă era cel mai important plan de modernizare a României, ce aveaţi de ascuns şi de ce sunteţi astăzi atât de supăraţi? E adevărat că nu toţi au avut norocul cum l-a avut domnul preşedinte Drulă să facă atât de mulţi bani în Parlament, când alţii au sărăcit. Şi nu e bine sau e bine, nu ştiu, poate ne daţi reţeta, dacă nu, o să vă spun şi eu despre ea", a adăugat Florin Roman.
El a susţinut că cei de la USR sunt supăraţi din cauza faptului că le-au fost afectate interesele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
"Ce vă supără pe dvs? În primul rând că v-au tăiat macaroana pe interesele dumneavoastră, ale USR în PNRR. Haideţi să vedem de ce aţi devenit un fel de asistaţi social. Nu mai păpaţi 10 milioane de lei din digitalizarea ONG-urilor, în timp ce milioane de elevi nu au parte de condiţii de învăţare care să respecte un minim al decenţei. Parteneriatele ONG-urilor cu APL-urile - 20 de milioane de euro pentru consultanţă, stimularea cetăţeniei active - 13 milioane pentru consultanţă. 43 de milioane care puteau ajunge la pensionari sub forma voucherelor, ceea ce face Marcel Boloş", a adăugat deputatul liberal.
Potrivit acestuia, USR a pus în PNRR realizarea de piste de bicicletă de 180 de milioane de euro, în condiţiile în care nu a fost închisă încă problema cu şcolile aşa cum trebuie.
"Deci cam despre asta este vorba şi asta vă deranjează pe dumneavoastră. Aţi avut ocazia să demonstraţi ca oameni noi că sunteţi diferiţi de cei vechi, dar voi aţi fost mult mai rău decât oamenii vechi în politică, pentru că voi aţi fost primii care l-aţi angajat pe Ghinea pe bani publici, pe banii noştri. Voi aţi încălcat primii aceste reguli, voi sunteţi primii care ne folosiţi banii noştri care ca să vă plătiţi ţuţării pe care îi aveţi pe la cabinete şi care vă scriu şi vă fac liderilor dumneavoastră aceste scenarii", a adăugat Florin Roman.
Roman i-a mai acuzat ce cei de la USR că au fugit de la guvernare.
"Dacă la început aţi fost o speranţă pentru foarte mulţi, atunci când aţi fugit de la guvernare în aplauze n-aţi făcut decât să vă prăbuşiţi politic, prin astfel de acţiuni populiste, extrem de populiste. Ce diferenţă e între voi şi corturile cu 5000 lei pe zi? Niciuna. Şi sper că sondajele ne vor confirma şi în viitorul ciclul electoral că nu vom mai auzi cel puţin de populismul de dreapta în Parlamentul României", a adăugat Roman. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INTERVIU/Nicușor Dan: Alegerile anticipate înseamnă patru-cinci-șase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Alegerile anticipate înseamnă patru-cinci-șase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide și cred că românii nu-și doresc în niciun caz asta, iar partidele trebuie să facă ceea ce le dictează oamenii care le-au dat votul, a declarat președintele Nicușo
Hubert Thuma: Țara pierde milioane de euro pe zi, în vreme ce unii refuză orice formulă de guvern
Țara pierde, de peste patru luni, timp prețios și milioane de euro pe zi, în vreme ce unii își fac calcule și refuză orice formulă de guvern și orice tip de negociere, ca și cum timpul ar fi fost gratuit, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma. 'Patronatele IMM estimează costul blocajului la aproa
Mureșan explică de ce nu a mers la sediul PSD: Firesc mi se pare să avem o discuție în Parlament
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a explicat miercuri de ce nu s-a dus să se întâlnească cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, la sediul social-democraților, el afirmând că i se pare firesc ca o discuție despre învestirea Guvernului să aibă loc la Parlament. ''Domnul Grindeanu și cu mine nu ne-am înțeles să avem o anumi
Nicușor Dan: Războiul din Ucraina are implicații pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema 'Menținerea păcii și a securității în Ucraina', despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și
Guvernul Mureșan - liniile directoare ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR în 28 de puncte
'Liniile directoare' ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, 'atunci când situația bugetară permite', întărirea controlului
Nicușor Dan, la al 6-lea summit al Platformei Internaționale pentru Crimeea: Sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie întărite
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele român Nicușor Dan a pledat miercuri pentru întărirea sancțiunilor economice împotriva Ucrainei și pentru unitatea în susținerea Ucrainei, în intervenția la al 6-lea summit al Platformei Internaționale Crimeea - 'A Test of Unity, a Call for Action'.
Gorghiu anunță că votează Guvernul Mureșan: Dacă acesta va cădea, voi susține și următoarea formulă
Deputata PNL Alina Gorghiu a anunțat miercuri că votează Cabinetul Mureșan, iar în cazul în care acesta nu va obține sprijinul Parlamentului va susține și următoarea formulă care poate să ofere României ''un Guvern stabil, pro-european și cu puteri depline''. ''Voi vota acest Guvern și vă spun foarte clar de pe acum: d
Adrian Veștea: Consider că parlamentarii PNL au responsabilitatea de a vota Guvernul prezentat de premierul desemnat
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat, miercuri, că România are nevoie de un Guvern legitim și, de aceea, parlamentarii PNL au responsabilitatea de a vota Guvernul care va fi prezentat de premierul desemnat, Siegfried Mureșan. Veștea a susținut că este 'un semn îmbucurător' pentru democrația din partid
Mureșan nu a mers la sediul PSD; Grindeanu: E evident că nu-și dorește să fie prim-ministru
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a așteptat, miercuri, până la ora 17:00, la sediul central al partidului, pe premierul desemnat Siegfried Mureșan. Pentru că Mureșan nu a venit, Grindeanu a părăsit sediul și l-a sfătuit din nou pe premierul desemnat să își depună mandatul. 'Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul
Nicușor Dan: România promovează securitatea și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz și în Marea Neagră
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România va continua să promoveze securitatea maritimă și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz, precum și în Marea Neagră și în alte zone, care este o responsabilitate comună și o prioritate pentru țara mea, a spus președintele Nicușor Dan miercuri, &icir
Nicușor Dan la ONU: Amenințarea Rusiei nu se limitează doar la #Ucraina, Europa e ținta unui război hibrid
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a d
Ionel Bogdan (PNL): PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai
PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Bogdan, menționând că liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, 'refuză practic orice discuție serioasă despre România'. Liberalul a precizat că susținerea parlamentară pentru Guve
Nicușor Dan atrage atenția, în Adunarea Generală a ONU, asupra pericolului manipulării prin social media
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
Pîslaru, despre cererea lui Grindeanu ca Mureșan să demisioneze din PE: Aberantă, un dublu standard
Liberalul Dragoș Pîslaru a criticat, miercuri, solicitarea liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca premierul desemnat Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European, susținând că acesta nu a formulat aceeași cerere în cazul desemnării pentru această funcție a europarlamentarului Eugen Tomac, arătând că este 'un dublu standard lipsit de sens
Abrudean: Programul și lista miniștrilor - depuse în Parlament la sfârșitul săptămânii; trebuie să înceapă lucrul la bugetul pe 2027
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat, miercuri, că programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan vor fi depuse până la sfârșitul acestei săptămâni la Parlament, menționând că mai sunt câteva etape până la votul de învestitură și trebuie să poată î


